De la moartea lui Napoleon la „Revenirea cenuşei”

tombeau_napoleon.jpg

Mormântul lui Napoleon de la Invalizi.
Mormântul lui Napoleon de la Invalizi.
Image source: 
napoleon.org

In urmă cu două secole, în după-amiaza zilei de 5 mai 1821, Napoleon Bonaparte, în vârstă de 51 de ani, murea pe insula Sfânta Elena. Acolo, departe de ţară, în mijlocul oceanului Atlantic, îl exilaseră englezii în 1815, după înfrângerea de la Waterloo şi abdicarea sa. In 1840, preşedintele Consiliului francez (premierul de atunci al ţării), Adolphe Thiers, istoric de formaţie şi abil politician, negociază cu Londra repatrierea trupului fostului Împărat al francezilor. Transferul ar loc în cadrul unei ceremonii la care au asistat un milion de francezi entuziaşti.

Regele Louis-Philippe este cel care, în 1840, decide să repatrieze corpul neînsufleţit al lui Napoleon, mort şi înhumat aproape două decenii mai devreme pe insula britanică Sfânta Elena.

In mai 1821, „englezii au refuzat repatrierea corpului. Napoleon este deci înmormântat pe insulă. Vestea morţii sale începe să se răspândească dar încet. La Londra ştirea nu ajunge decât la începutul lui iulie, adică două luni după dispariţia lui Napoleon. La francezi, informaţia nu ajunge decât încă 2-3 zile mai târziu. De teama unor reacţii populare, puterea regală va anunţa presa despre acest deces dar, în acelaşi timp va lansa o contrapropagandă. Spre surprinderea tuturor, nu se întâmplă însă nimic, nu există manifestaţii de masă” notează Thierry Lentz, preşedintele Fundaţiei Napoleon.

Două decenii mai târziu, în 1840, suferinţele războaielor napoleoniene au fost şterse sau aplanate iar populaţia începea chiar să regrete grandoarea fostului Imperiu. Ca să profite de popularitatea lui Napoleon, regele Louis-Philippe decide aşadar să le ceară voie englezilor să-l repatrieze pe Napoleon. După îndelungi negocieri cu Londra, discuţii duse de preşedintele Consiliului din aceea epocă, Adolphe Thiers, cererea este acceptată de englezi iar trupul lui Napoleon începe lungul drum al revenirii acasă. Acest episod istoric va fi botezat „Revenirea cenuşei” dar cenuşa era pe vremuri sinonimă de corp neînsufleţit. Cu alte cuvinte, corpul lui Napoleon nu fusese niciodată incinerat pe insula Sfânta Elena.

Carul funebru al lui Napoleon se îndreaptà spre Invalizi, dupà Adolphe Jean-Baptiste Bayot si Eugène Charles François Guérard. Muzeul Armatei, Paris.
Carul funebru al lui Napoleon se îndreaptà spre Invalizi, dupà Adolphe Jean-Baptiste Bayot si Eugène Charles François Guérard. Muzeul Armatei, Paris.
Image source: 
wikipedia

Mulţimea adunată la Paris dar şi de-a lungul Senei pe care naviga sicriul lui Napoleon, scanda „Trăiască Împăratul!”.  „Mii, zeci de mii de oameni aplaudă trecerea corpului neînsufleţit. Ajuns în apropiere de Paris, ceremonia adună pe drumul dintre Courbevoie şi Invalizi între un milion şi un milion şi jumătate de spectatori” notează Thierry Lentz. Funeraliile naţionale ale lui Napoleon, sub domul Invalizilor, au loc pe 15 decembrie 1840. Sicriul este momentan depus într-o capelă adiacentă, impunătorul mormânt  desenat de arhitectul Louis Visconti nefiind încă terminat.

Inainte de Invalizi – instituţie creată de Ludovic al 14-lea pentru a-i îngriji pe soldaţii răniţi şi invalzii ai armatei sale – Louis-Philippe avusese alte opţiuni pentru a-l înhuma a doua oară pe Napoleon: Panthéonul şi Arcul de Triumf. In cele din urmă, biserica de Invalizi va avea câştig de cauză. Pe de o parte, din motive simbolice, pentru că este un loc legat de armată şi de istoria militară a ţării. Pe de altă parte, Invalizii au fost aleşi din raţiuni practice: era nevoie de mult spaţiu pentru a găzdui uriaşul mormânt al fostului Împărat al francezilor.

Catafalcul măsoară 4 metri lungime şi 2 lăţime. El este pus într-o criptă adâncă de 6 metri şi cu un diametru de 23 de metri. Pe scurt, publicul trebuie să poată vedea mormântul Împăratului fără a coborâ în criptă. In fapt, în catafalc sunt 5 sicrie unul băgat în altul, trupul lui Napoleon fiind în ultimul.

Principalul beneficiar al operaţiunii de repatriere a trupului imperial neînsufleţit a fost curentul politic botezat „bonapartist”. Revigorat de a această revenire a lui Napoleon la Invalizi – unde e şi azi mormântul lui – bonapartismul a reuşit 8 ani mai târziu să-l aducă la putere pe Louis-Napoléon Bonaparte, nepotul regretatului Împărat. Ales mai întâi primul preşedinte al ţării – ales, în plus, prin sufragiu universal masculin, o premieră – acesta îşi va termina cariera politică pe post de Împărat, sub numele de Napoléon al III-lea, care avea să fie şi ultimul monarh al Franţei.

 
De la moartea lui Napoleon la „Revenirea cenuşei”