Cronica pariziană: Napoleon și caii

800px-david_-_napoleon_crossing_the_alps_-_malmaison2.jpg

Bonaparte pe calul Marengo traversînd Munţii Alpi, pictură de Jacques-Louis David, 1801.
Bonaparte pe calul Marengo traversînd Munţii Alpi, pictură de Jacques-Louis David, 1801.
Image source: 
Wikipedia

Bicentenarul morţii lui Napoleon a suscitat multe polemici și critici, multe voci considerînd în Franţa dar și în străinătate că primul împărat al francezilor nu merită celebrat. În cele ce urmează vom vorbi însă despre caii lui Napoleon și despre cei ai epocii napoleoniene, pentru că numeroasele victorii ale Marii Armate s-au datorat, atunci, și cailor…

Dacă Napoleon poate fi acuzat de megalomanie, de cinism, de macism și de multe alte lucruri, caii pe care i-a călărit sunt nevinovaţi și cred că elogierea lor nu va supăra pe nimeni. Unul dintre pictorii faimoși ai epocii, Jacques-Louis David, l-a imortalizat în 1801 pe Napoleon călare pe cal, pe vîrful unui munte, pe punctul de a trece Alpii în Italia. Pe Napoleon îl recunoaștem imediat, îl vedem de altfel într-o poziţie eroică pe calul său sur cu coama în vînt, cabrat pe picioarele din spate. Numai cunoscătorii îi recunosc însă calul, pe nume Marengo. Si nu e just, motiv pentru care iată, ţin să-i fac dreptate în această cronică.

Despre caii lui Napoleon s-au scris mai multe cărţi, dar semnalez doar una, se numește „Istoria ilustrată a cailor din bătăliile lui Napolen”, îi aparţine istoricului Philippe Osché și a apărut în 2018. O astfel de lectură este foarte instructivă pentru înţelegerea epocii napoleoniene... Iar dacă ei, caii celebraţi sau sacrificaţi în acea perioadă ar fi putut lăsa niște mărturii, analiza epocii ar cîștiga fără îndoială în adîncime.

Iată însă povestea lui Marengo, poate calul cel mai apreciat de Napoleon, pe care a călărit de altfel la bătălia de la Marengo, din regiunea Piemont. În numele acelei victorii împotriva Sfîntului Imperiu romano-german i-a dat Napoleon acelui cal numele de Marengo. Despre calul Marengo se știu de altfel enorm de multe lucruri. El s-a născut în 1794 și a murit în 1831. Lui Napoleon i-a purtat noroc mai întotdeauna, dar nu și la Waterloo unde împăratul a fost înfrînt iar englezii i-au capturat și calul. Scheletul lui Marengo poate fi de altfel admirat și astăzi în National Army Museum din Londra. Francezii ar fi vrut ca Marengo să fie expus și în Franţa cu prilejul numeroaselor manfestări legate de bicentenar, dar „perfidul Albion” a spus no, noi nu-l dăm pe Marengo.

Acest faimos cal este însă o pradă de război de-a lui Napoleon, pentru că francezii l-au capturat de fapt în Egipt, după o victorie a lor asupra turcilor, la Abukir. Marengo este deci un pur sînge arab și la ora cînd l-a adoptat Napoleon avea vîrsta de cinci ani, deci era în plenitudinea calităţilor sale fizice. Napoleon se afla călare pe Marengo în multe momente ale gloriei sale militare, de exemplu la bătăliile de la Austerlitz, Iena și Wagram. Despre Marengo se spune că avea o rezistenţă incredibilă și că în cinci ore ar fi parcurs, în Spania, distanţa de 130 de kilometri dintre Burgos și Valladolid. El a reușit să se întoarcă viu și din dezastruoasa expediţie a lui Napoelon în Rusia... Mă întreb din nou cum ar arăta descrierea unei bătălii napoleoniene din punctul de vedere al cailor. Marea Armată a lui Napoleon a plecat în Rusia cu 80 000 de cai de călărie și 50 000 de cai de tracţiune. Si numai 3000 s-au întors vii în Franţa... Iată de ce spun că ei, caii epocii napoleoniene, dacă s-ar putea exprima, l-ar trata pe Napoleon mai degrabă de măcelar decît de general.

Despre Napoleon martorii epocii afirmă că nu era un foarte abil călăreţ, și de altfel a și căzut de mai multe ori de pe caii săi. A căzut de pe cal chiar și în 1812 cînd a dat semnalul de plecare al campaniei din Rusia, și mulţi au văzut în acest lucru un semn rău prevestitor.   

Marengo, cînd a fost capturat de britanici, afișa stigmatele mai multor răni, spre gloria sa, nimic de spus. 

Napoleon a avut tot timpul la dispoziţia sa 130 de cai, dar nu toţi au devenit vedete precum Marengo. Totuși, mai există un cal pe care Napoleon l-a apreciat, el se numea Vizir, era și el un pur sînge arab iar împăratul francezilor l-a primit în dar de la sultanul Turciei. Vizir a avut o soartă postumă mai bună în sensul că francezii l-au împăiat și poate fi văzut astăzi la Muzeul Armatei de la Paris.

În 2017 scriitorul Sylvain Tesson a publicat o carte fascinantă despre retragerea lui Napoleon de la Moscova. Cartea se numește Berezina și a apărut la Editura Guérin. Sylvain Tesson a refăcut traseul de 4000 de kilometri în 13 zile cu o motocicletă cu ataș încercînd să-și imagineze ceea ce au trăit cei 450 000 de oameni care l-au urmat pe Napoleon în această campanie. Sylvain Tesson aduce un emoţionant omagiu, în această carte, cailor, atît de greu încercaţi, morţi uneori de epuizare sau uciși în luptă sau mîncaţi de soldaţii înfometaţi. Citez din ceea ce spune scriitorul francez: „Tăcerea cailor este expresia dublă a demnităţii lor și a dezonoarei noastre”.