Roland-Garros 2021, amânat cu o săptămână

rg.jpg

Editia 2020 a lui Roland-Garros se jucase doar cu o mie de spectatori pe zi în arenà. Câti vor putea veni anul acesta?
Editia 2020 a lui Roland-Garros se jucase doar cu o mie de spectatori pe zi în arenà. Câti vor putea veni anul acesta?
Image source: 
Anne-Christine Poujoulat, AFP

Federaţia franceză de tenis a anunţat că Internaţionalele de tenis ale Franţei sunt amânate cu o săptămână. Turneul de la Roland-Garros, unul dintre cele de 4 de mare şlem, va avea loc între 30 mai şi 13 iunie în loc de 23 mai-6 iunie. Calificările se vor juca în săptămâna 24-28 mai. O modificare menită să permită venirea mai multor spectatori în tribune, speră organizatorii, dar care nu este pe placul tuturor jucătorilor.

Ediţia Roland-Garros  2020 avusese loc, în premieră, toamna. Organizatorii au ţinut morţiş ca anul acesta, singurul turneu de mare şlem din lume jucat pe zgură, să revină la calendarul iniţial, sfârşit de mai, început de iunie.

Decizia de a amâna cu doar o săptămână Internaţionalele de tenis ale Franţei se înscrie în acest plan şi survine după îndelungi negocieri între organizatorii competiţiei şi guvernul de la Paris, în particular ministerul Sporturilor, condus de Roxana Mărăcineanu.

Pentru a limita propagarea epidemiei de Covid, Franţa este la ora actuală în carantină pentru încă trei săptămâni. Odată terminată această perioadă, revenirea publicului în sălile culturale şi arenele sportive se va face treptat. Cu alte cuvinte, amânarea lui Roland-Garros cu o săptămână le permite organizatorilor să spere la mai mulţi spectatori în tribunele de la Porte d’Auteuil, şi deci la mai mulţi bani în vistieria turneului.

Ediţia de anul trecut a lui Roland-Garros, disputată în septembrie cu doar o mie de spectatori acceptaţi zilnic în arenă, redusese practic la zero încăsările de bilete. Asta încontextul în care turneul este principala sursă de venituri a Federaţiei franceze de tenis. In 2019, turneul parizian generase o cifră de afaceri de 260 de milioane de euro pentru un buget total al Federaţiei de 325 de milioane.

„Fiecare săptămână poate fi preţioasă ca să putem garanta atât securitatea sanitară a jucătorilor şi spectatorilor cât şi o prezenţă cât mai mare posibilă de pasionaţi de tenis în tribune” se poate citi în comunicatul Federaţiei franceze de tenis.

Marja de manevră a organizatorilor era mică pentru o modificare a calendarului competiţional. Intr-adevăr, două săptămâni după terminarea turneului parizian, începe cel pe gazon de la Wimbledon. Dealtfel, „decizia noastră a primit sprijinul total al lui Grand Slam Board”, instanţa care reuneşte cele 4 turnee de mare şlem, a precizat Gilles Moretton, noul preşedinte al FFT.

Dacă instanţele sportive şi politice sunt aşadar mulţumite de această amânare, nu acelaşi sentiment domină printre jucători şi jucătoare. Franţuzoaica Alizé Cornet a reacţionat deîndată la vestea amânării lui Roland-Garros cu o săptămână. Ministra noastră a sporturilor este o calamitate. Nu am nimic contra doamnei Mărăcineanu dar ea nu ia decât decizii proaste pentru sport. E ca şi cum nu i-ar păsa şi deci este egoistă. Calendarul competiţional va avea de suferit” a estimat jucătoarea franceză, actualmente numărul 59 mondial.

Reamintim că de un an de zile, de când a început epidemia de Covid, calendarul tenisului mondial – şi nu numai – a fost puternic impactat. Roland-Garros a fost amânat anul trecut din primăvară în toamnă dar Wimbledon fusese anulat iar US Open se jucase cu uşile complet închise. La începutul acestui an, Open-ul Auatraliei fusese şi el amânat cu trei săptămâni pentru a le permite sportivilor să respecte o carantină de 14 zile.

 
Roland-Garros 2021, amânat cu o săptămână