Executivul francez în dezacord cu modul de întrebuinţare a termenului „islamofobie”

capture_decran_2021-03-30_a_15.59.36.png

Image source: 
Editions Albin Michel

În Franţa, un organism guvernamental critică termenul de „islamofobie” şi afirmă că el a fost impus de islamişti pentru a interzice orice formă de critică a islamului radical. Discuţia în jurul acestui termen este mai veche, el a fost criticat de numeroşi filozofi, editorialişti şi oameni politici.

Termenul de „islamofobie” este denunţat de Comitetul interministerial de prevenire a delicvenţei şi a radicalizării, organism creat în 2006. Secretarul acestui organism, Christian Gravel, încearcă de multă vreme să arate cît de impropriu este acest termen, un veritabil „cal troian” plasat în edificiul republican. Într-un raport al acestui organism se precizează că în Franţa nu sunt permise incitările la ură sau la discriminări faţă de un grup religios. Dar că este autorizată „critica sistemelor de credinţe şi a concepţiilor filozofice” în numele libertăţii de expresie.

De fapt, din ce în ce mai mulţi francezi nu îndrăznesc să critice practici impuse de islamiştii radicali întrucît se tem să nu fie acuzaţi de islamofobie. Dacă spui, de exemplu, că nu este de acord ca burka să fie purtată în spaţiul public, rişti să fii taxat de islamofob. Sau dacă spui că nu eşti de acord cu ceea ce vor să impună unii părinţi de origine musulmană în şcoli, de exemplu ca fetele să nu facă sport, sau ca la piscină să existe ore diferite pentru fete şi băieţi. Islamiştii radicali mai încearcă în Franţa să impună ceva ce nu există în legislaţie: delictul de blasfem. Dacă îl citezi, de exemplu, pe Salman Rushdie, din punctul lor de vedere ai comis un blasfem…

Termenul de „islamofobie” a devenit arma islamiştilor împotriva libertăţilor republicane, şi mai ales împotriva laicităţii, iată o convingere pe care executivul francez o eprimă din ce în ce mai deschis.

Mulţi tineri, în special, preiau sensul în care este folosit acest termen de către islamiştii radicali, fără să cunoască de exemplu originea cuvîntului. Universitara feministă Caroline Fourest, citată de cotidianul Le Figaro, precizeză într-unul din eseurile sale că ayatolahii iranieni le tratau de islamofobe pe femeile iraniene care în 1979 nu voiau să poarte voalul islamic impus de regimul integrist. Citez din definiţia dată de Caroline Fourest acestui termen: „În realitate, departe de a desemna o formă de rasism, cuvîntul islamofobie este în mod clar utilizat pentru a-i discalifica pe cei care le rezistă integriştilor, începînd cu feministele şi cu musulmanii liberali”.

Nimeni nu neagă că există în Franţa şi în restul lumii atitudini discriminatorii faţă de musulmani. În acest caz, însă, este mai corect să vorbim despre „rasism antimusulman”, spun diverşi specialişti. Numeroase cărţi şi eseuri denunţă, în Franţa, în ultimul timp, manipularea opiniei publice realizată de islamul radical cu ajutorul termenului „islamofobie”. Sociologul Philippe d’Iribarne, de exemplu a publicat în 2019 un eseu intitulat „Islamofobie – intoxicaţie ideologică”. Pascal Bruckner şi Alain Finkielkraut se luptă şi ei de multă vreme pentru a denunţa strategiile la care recurg islamiştii pentru a intimida societatea  franceză prin limbaj.

Intimidarea este şi o excelentă metodă de orbire, pentru că în felul acesta oamenii se prefac că nu mai văd, sau chiar nu văd, cum cartiere şi zone întregi sunt treptat impregnate de rigorismul islamului radical. Recent, polemica în jurul acestui concept a reizbucnit după ce nişte studenţi de la Institutul de Studii Politice de la Grenoble au lipit afişe acuzînd un profesor de islamofobie. Este ca şi cum ar fi vrut să-l condamne la excluderea din corpul profesoral sau chiar la moarte. În urma unui „denunţ” de acest tip de altfel s-a găsit un nebun care, la sfîrşitul anului trecut, l-a decapitat în Franţa pe un profesor de istorie.

Islamiştii radicali din Franţa au ştiut pînă acum să manipuleze termenul de „islamofobie” şi vor şti fără îndoială să se înarmeze şi cu noile practici care vin din Statele Unite, cum ar fi „cancel culture”.