Cronica pariziană: bicentenarul morții lui Napoleon, o comemorare dilematică

napoleon-europe-illu1.jpg

 Napoleon pictat de Jacques-Louis David
Napoleon pictat de Jacques-Louis David
Image source: 
Dist. RMN Châteaux de Versailles et de Trianon, foto Gérard B

Pe data de 5 mai se vor împlini două sute de ani de la moartea lui Napoleon, pe insula Sfînta Elena. Rămăşiţele pămînteşti ale lui Napoleon Bonaparte au fost aduse la Paris în 1840 şi depuse la Domnul Invalizilor. Din ce în ce mai multe voci, astăzi, consideră însă că omul care s-a aflat la originea atîtor războaie şi a restabilirii sclaviei nu merită să fie prea mult onorat. Pe de altă parte el rămîne încă personajul preferat al francezilor, după cum reiese din diverse anchete. De unde şi dilema actuală: trebuie sau nu celebrat bicentenarul morţii sale?

Acest bicentenar va fi unul al discordiei, avertiza, la începutul lunii februarie, cotidianul Le Parisien. Pentru că în privinţa primului împărat al francezilor s-au format două tabere şi ele se află acum faţă în faţă, gata să dea o „bătălie morală”. Tabăra pro-Napoleon pune în lumină geniul său militar şi modernizator, faptul că a „stabilizat” Revoluţia franceză şi că a creat instituţii care există şi astăzi. Datorită lui Bonaparte, spun adulatorii săi, Franţa a mai dobîndit o putere de fascinaţie fără precedent, dovadă cele 85 000 de cărţi scrise despre el (mai mult decît una pe zi de la moartea sa).

Tabăra anti-Napoleon aminteşte că războaiele sale au însemnat sute de mii de morţi şi că o bună parte a Europei a detestat de fapt Franţa datorită megalomaniei sale războinice. Şi tot el a mai comis un sacrilegiu de neiertat: după ce Revoluţia franceză a abolit sclavia în 1794, el a restabilit-o în 1802…

Dezbaterea în jurul persoanei sale este, în orice caz, pasionantă din multe motive, dar semnalez doar două: ea aduce în lumină aspecte mai puţin cunoscute, ba chiar eclipsate ale epocii napoleoniene, şi ne obligă să recunoaştem că niciodată nu va exista vreun manual definitiv de istorie. Citez, din rîndurile celor care îl apără pe Napoleon, ceea ce spune Thierry Lentz, director al Fundaţiei Napoleon: „Lumea ştie că Napoleon a restabilit sclavia dar el nu poate fi redus doar la acest lucru. Nici un alt personaj nu a marcat Istoria cum a făcut-o el. De ce ar trebui ca noi, francezii, să fim singurii care să nu ne mîndrim cu el?” Thierry Lentz este autorul mai multor cărţi despre perioada napoleoniană iar pe data de 10 martie mai este anunţată apariţia unui volum, la Editura Perrin, intitulat „Pour Napoléon” (Pentru Napoleon) – mai clar nici nu se poate ca atitudine. Iar cartea va fi cu siguranţă cumpărată de multă lume întrucît francezii îl creditează afectiv pe fostul lor împărat mai mult decît pe De Gaulle şi mai mult decît pe Regele Soare, Ludovic al XIV-lea.

Iată acum o altă opinie despre acelaşi personaj, aparţinînd unui politolog, Françoise Vergès, militantă feministă şi decolonialistă, autoare, printre altele, a unui impresionant număr de studii despre dramele colonialismului. Ea spune: „Napoleon era rasist, sexist, despotic, militarist, colonizator, numai că toate aceste aspecte au fost ţinute ascunse. Există o nostalgie atît de mare în jurul trecutului grandios al Franţei încît i se iartă tot lui Napoleon. Dar a venit momentul să terminăm cu această orbire!”

De fapt, Napoleon este un „star controversat al istoriei”. O spune editorialistul Laurent Joffrin, fost director al cotidianului de stînga Libération, care și el a scris cărţi despre primul împărat al francezilor. „Perioada Napoleon înseamnă peste un milion de morţi doar în Franţa, ceea ce este mult. Ceea ce reţine în general lumea din aventura napoleoniană este înainte de toate destinul său extraordinar, destinul unui om care pleacă de zero pentru a deveni la 40 de ani stăpînul Europei”.

Nu este exclus ca manifestările programate cu ocazia acestui bicentenar al morţii lui Napoleon să fie deci perturbate de cei care îl contestă ca personaj istoric. Începînd cu data de 14 aprilie ar urma să se deschidă în Marea Hală de la Villette o mare expoziţie dedicată lui Napoleon. Au existat zvonuri că angajaţii de la Villette (un vast parc și spaţiu cultural din nord-estul Parisului) - mulţi dintre ei originari din teritoriile de peste mări - ar avea de gînd să boicoteze pregătirile în vederea expoziţiei. Există apeluri în presă și pentru dedramatizarea bicentenarului. În nici un caz, spun unii istorici, nu trebuie ca dezbaterile să devină isterice, de altfel un grup de istorici pregătește un text „echilibrat” despre Napoleon, textul urmînd să fie pus la dispoziţia muzeelor și a instituţiilor avînd în pregătire colocvii sau expoziţii legate de acest celebru personaj.

Multe priviri sunt îndreptate acum spre președintele Emmanuel Macron și mulţi se întreabă ce va face el pe data de 5 mai? Va participa sau nu la bicentenar, se va exprima sau nu cu această ocazie. Emmanuel Macron va trebui să găsească, spun diverși comentatori, o cale de mijloc, altfel spus nici să nu ignore total evenimentul, dar nici să nu-l glorifice prea mult pe Napoleon. Seful statului francez a declarat deja că el se opune acelor extremiști ai mișcării decoloniale care vor să dărîme statui și să facă un fel de epurare a istoriei Franţei în funcţie de criterii actuale, multe inspirate din lupta împotriva rasismului. Dacă vrem să facem pedagogie, trebuie să explicăm și să analizăm evenimentele în contextul lor, și nu să procedăm la un fel de tabula rasa – cam aceasta este poziţia consilierilor prezidenţiali. Mai există însă o problemă: Emmanuel Macron însuși este criticat de radicalii de stînga și acuzat că adoptă atitudini autoritare amintind chiar de… Napoleon.

Interesant, în orice caz, de constatat că moartea lui Napoleon, pe 5 mai 1821, pe Insula Sfînta Elena, l-a propulsat în mod durabil în istorie și dezbaterile legate de el sunt mai vii decît oricînd.