Condamnarea lui Nicolas Sarkozy într-o afacere de corupţie şi trafic de influenţă are un ecou foarte puternic în Franţa şi readuce în discuţie numeroase subiecte legate de justiţie, de politizarea justiţiei şi chiar de independenţa ei. Nicolas Sarkozy se declară decis să se apere pînă în pînzele albe, şi dacă va fi nevoie, arată el în Le Figaro, va sesiza şi Curtea europeană a drepturilor omului.

Devine evident, în Franţa, un fenomen care nu ar trebui să decurgă aşa cum este cazul acum: unii oameni politici inculpaţi consideră că, pentru a cîştiga în faţa judecătorilor, trebuie să obţină întîi o victorie mediatică. Iar dezbaterile, atunci cînd sunt implicaţi oameni politici de mare anvergură, nu sunt niciodată senine. Nicolas Sarkozy, de exemplu, încearcă în prezent să obţină, într-un fel, cît mai multe voturi mediatice. Tabăra sa politică, altfel spus conservatorii, sunt aproape la unison de partea sa. El a primit însă şi sprijinul moral al unor personalităţi din zona centristă, precum şi cel al ministrului de interne Gérald Darmanin.

În interviul său Nicolas Sarkzoy mai arată că şi alte personalităţi aflate în prezent în funcţii importante îl sprijină, dar a preferat să rămînă discret în privinţa identităţii lor.

Ministrul justiţiei, Eric Dupond-Moretti, acordă un interviu revistei Le Point şi recunoaşte că există un divorţ în Franţa între cetăţeni şi justiţie. Motiv pentru care a şi iniţiat un nou proiect de lege destinat să restabilească legătura de încredere între francezi şi justiţia ţării lor. Acest proiect va fi examinat în luna mai de Parlament, dar, prin detaliile oferite de ministrul de resort, el va fi întîi examinat de presă şi de opinia publică.

Nu este întotdeauna nici uşor de înţeles şi nici uşor de explicat de ce, într-o mare democraţie precum Franţa, care a avut timpul istoric necesar pentru a-şi forja un solid stat de drept, mecanismul justiţiei este pus din cînd în cînd în cauză. În discuţie revine mereu, ca o cometă purtătoare de dileme, chestiunea independenţei justiţiei. În interviul acordat revistei Le Point ministrul de resort spune cam aşa: în urmă cu peste 30 de ani magistraţii au obţinut un înalt grad de independenţă faţă de puterea politică. Citez din afirmaţiile sale: „Cu cît eşti mai independent însă, cu atît trebuie să respecţi mai strict legea. Ori, unii magistraţi au ştiut să o facă iar alţii nu. Nu poate fi concepută independenţa fără responsabilitate.” Ministrul justiţiei nu poate spune chiar sută la sută lucrurilor pe nume. El refuză, de exemplu, să-şi dea avizul în privinţa condamnării lui Sarkozy, atitudine corectă şi de înţeles. Dar presa de dreapta în special avertizează de multă vreme că în Franţa mulţi magistraţi sunt de stînga şi că practică o justiţie politizată, ceea ce s-ar vedea în hărţuirile judiciare la care sunt supuşi unii oameni politici de dreapta - Nicolas Sarkozy şi François Fillon s-ar putea număra printre ei. Există acuzaţii şi mai grave la adresa acestor magistraţi justiţiari mai degrabă din punct de politic: ei sunt acuzaţi că ar forma un fel de al doilea guvern, invizibil, în sînul statului francez, şi că ar influenţa politic mersul lucrurilor prin deciziile lor.

Proiectul de reformă a justiţiei ar urma să repare unele deficienţe. De exemplu, vor fi introduse noi reguli de deontologie, audierile vor fi filmate pentru a servi şi unor scopuri pedagogice, anchetele preliminare vor fi limitate în timp, vor fi instaurate noi reguli pentru protecţia secretului profesional al avocaţilor, va fi revizuit mecanismul de reducere a pedepselor. La acest ultim punct ministrul a adus unele precizări interesante: deţinuţii din închisorile franceze îşi vor putea regăsi libertatea mai repede nu în mod automat ci în funcţie de eforturile lor de integrare în societate, altfel spus dacă vor fi corecţi, dacă vor încerca să se instruiască, să înveţe o meserie, etc.

Pentru dreapta franceză condamnarea lui Nicolas Sarkzoy sună ca un verdict politic şi din alt punct de vedere: în mod evident dreapta trebuie să închidă acest capitol, capitolul Sarkozy, şi să-şi caute un al lider federator dacă vrea să-şi creeze un spaţiu de manevră responsabil între centristul Emmanuel Macron şi lidera extremei drepte, Marine Le Pen.