Creştinii irakieni în aşteptarea unei vizite simbolice a Papei

000_nic6198437_0.jpeg

Biserica Sfîntul Iosif din Bagdad, fotgrafie datînd din 2013.
Biserica Sfîntul Iosif din Bagdad, fotografie datînd din 2013.
Image source: 
AFP PHOTO/KHALIL AL-MURSHIDI

În Irak, creştinii aşteaptă cu speranţă vizita papei Francisc întîiul anunţată între 5 şi 8 martie. Vaticanul a subliniat că aceasta este prima vizită a Papei în străinătate de la începutul pandemiei. Papa urmează să transmită un mesaj de pace pentru întreaga regiune. Dar viitorul acesteia depinde şi de noua politică pe care o va adopta Joe Biden în Irak.

Există un imens paradox legat de ceea ce s-a întîmplat în Irak în ultimii douăzeci de ani. În 2003, cînd americanii au intervenit militar şi l-au răsturnat de la putere pe Sadam Hussein, trăiau în Irak un milion cinci sute de mii de creştini. Iar populaţia ţării era de 25 de milioane de oameni. Creştinii formau atunci 6 la sută din populaţie. În prezent populaţia Irakului este de 40 de milioane de oameni iar creştinii sunt între 300 000 şi 400 000 de mii.

Nu s-ar spune deci că intervenţia americană, iniţiată la acea oră de un preşedinte creştin profund credincios, este vorba de Bush junior, le-ar fi fost favorabilă creştinilor irakieni… Dimpotrivă, astăzi oricine poate constata că pe vremea lui Sadam Hussein creştinii irakieni erau mai bine protejaţi. Dictatorul avea metodele lui pentru ca nimeni să nu mişte în front ceea ce, un alt paradox, limita atacurile islamiştilor radicali împotriva creştinilor.

Paradoxal rămîne şi faptul că în 2003 preşedintele George W. Bush, un republican care se ruga des la Casa Albă, a fost sprijinit de un democrat, un anume Joe Biden, şi el creştin profund credincios. În acei ani cînd America a crezut că poate construi cu forţa armelor democraţia în Irak Joe Biden a comis, spun unii comentatori avizaţi, multe greşeli de orientare geopolitică, dacă nu cumva toate greşelile posibile. El milita, de exemplu, pentru o împărţire a Irakului în trei entităţi, una şiită, alta sunită şi alta kurdă…  Între timp Joe Biden a servit în calitate de vice-preşedinte în administraţia Obama şi a avut ocazia să-şi mai nuanţeze poziţiile. Iar acum, ca locatar al Casei Albe, ar avea ocazia de a-şi repara unele greşeli, deşi multe sunt irerparabile.

De exemplu, este greu de imaginat că într-o bună zi creştinii plecaţi din Irak s-ar mai putea întoarce acolo unde s-au născut. În jur de 500 000 s-au dus să locuiască, şi iată încă un paradox, chiar în Statele Unite, adică în ţara care a provocat în mod direct un dezastru pentru ei. Creştinii irakieni s-au dispersat de fapt în toată lumea, unii au preferat Australia, alţii Europa (mai ales ţările scandinave).

În 2003, spun istoricii şi cunoscătorii fenomenului, la Bagdad trăiau 750 000 de creştini. Astăzi ei sunt 75 000. În tot Irakul peste un sfert din numărul bisericilor creştine şi-au închis porţile. Inutil de spus că această ţară este mai săracă din punct de vedere uman şi cultural astăzi decît în 2003. Ar fi putut oare acţiona altfel americanii în urmă cu 20 de ani, astfel încît să nu provoace ruina comunităţii creştine? Cu siguranţă că erau şi alte soluţii, şi să ne amintim că Franţa s-a opus acelei invazii militare, ceea ce l-a făcut atunci pe Joe Biden să se răstească cu vehemenţă în direcţia Parisului.

Catastrofa care i-a lovit pe creştinii irakieni vine şi din faptul că pe fondul haosului provocat în Irak islamul radical sunit s-a putut manifesta în toată agresivitatea şi obscurantismul său. Este suficient să privim imagini cu ruinele bisericii Sfînta Maria de la Mosul. Ea era veche de 1200 de ani, dar barbaria instaurată de Organizaţia stat islamic i-a fost fatală.

Ce va putea obţine Papa Francisc în acest context prin vizita sa? În nici un caz istoria recentă nu poate fi dată înapoi. Poate că va obţine totuşi asigurări pentru conservarea, ca locuri de muzeu, a unor lăcaşuri de cult abandonate de creştini după proasta inspiraţie a altor creştini de a invada Irakul.