Polemică în Franţa: este sau nu islamo-stîngismul un concept ştiinţific?

a660414425c535df8803476c34c69100ddb5200d.jpeg

Frédérique Vidal, ministra Învăţămîntului superior, a Cercetării şi a Inovaţiei
Frédérique Vidal, ministra Învăţămîntului superior, a Cercetării şi a Inovaţiei
Image source: 
ludovic MARIN POOL/AFP/Archives

În Franţa a izbucnit o polemică virulentă în jurul islamo-stîngismului, după ce ministra Învăţămîntului superior, a Cercetării şi a Inovaţiei şi-a exprimat intenţia de a cere o anchetă în privinţa penetrării acestui curent în universităţile franceze. Săptămîna trecută 600 de universitari şi cercetători au semnat o petiţie, publicată de cotidianul Le Monde, cerînd demisia ministrei de resort, Frédérique Vidal.

Aş spune de la bun început că această polemică nu era o urgenţă în spaţiul universitar francez. O afirmaţie în acest sens a fost făcută de altfel de centristul François Bayrou, fost ministru al învăţămîntului la un moment dat. În prezent studenţii suferă, sunt neliniştiţi de viitorul lor, au acces în amfiteatre doar o zi pe săptămînă şi mulţi suferă de probleme psihice. Faptul că această polemică a izbucnit ţine însă de o specificitate franceză, dar şi de o nervozitate social-politică amplificată de pandemie.

Ceea ce a declarat iniţial Frédérique Vidal, care face parte din guvern din 2017, ţine de fapt de bunul simţ, mai ales că executivul pregăteşte o lege împotriva separatismului - în spatele acestui cuvînt se ascunde de fapt activismul islamului radical din Franţa. Nu este anormal deci să fie identificate în spaţiul universitar tendinţe de înlocuire a cercetării prin militantism… Este ceea ce voia ministra: să ştie dacă nu cumva unele proiecte de cercetare nu au ca scop, de exemplu dorinţa de a demonstra că statul francez ar fi impregnat de un aşa-zis „rasism sistemic”. De multă vreme sunt lansate de altfel în Franţa semnale de alarmă legate de preluarea în universităţile franceze a unor reflexe venite din universităţile americane unde extrema stîngă îşi impune tot mai mult normele.

Cei 600 de universitari şi cercetători care cer demisia ministrei se tem însă de altceva: ei pretind că executivul ar vrea să introducă un fel de „poliţie a gîndirii”, un fel de „represiune intelectuală” aşa cum vedem că se întîmplă în Polonia şi în Ungaria unde anumite teme de studiu au fost interzise, de exemplu cele legate de gen. În sînul partidului de guvernămînt părerile sunt împărţite, de notat însă că ministrul de interne Gérald Darmanin şi cel al învăţămîntului, Jean-Michel Blanquer o sprijină pe Frédérique Vidal.

În paralel s-a discutat cu vehemenţă despre acest concept: islamo-stîngism (în franceză islamo-gauchisme). Unii pretind că el nu are nici o valoare ştiinţifică şi că ar fi expresia unor fantasme ideologice. Alţii spun, cum ar fi ministrul învăţămîntului, că islamo-stîngismul poate fi identificat ca un fenomen constant în sînul societăţii franceze. Definiţia sa ar fi următoarea: o joncţiune între extrema stîngă animată de elanuri revoluţionare şi islamul radical. Ambele forţe doresc de fapt distrugerea statului capitalist şi a democraţiei liberale. Iar stînga extremă, întrucît nu se mai poate baza pe masele proletare, îşi recrutează o nouă bază socială din rîndurile imigraţiei, ale diverselor minorităţi şi ale militanţilor islamişti.

S-ar putea ca doamna Frédérique Vidal să fi comis, cum afirmă unii dintre colegii ei, „o eroare de comunicare”. Ceea ce nu schimbă cu nimic realitatea cel puţin în două privinţe. În universităţile franceze sunt acum „la modă” teme de cercetare preluate din Statele Unite, mai ales cele legate de rasă, de gen, de destructurare a aşa-zisei culturi dominante a omului alb, de aşa-zisa „decolonizare” a spiritelor. Iar în marile aglomeraţii urbane islamul radical nu numai că s-a infiltrat, dar  impune reguli de convieţuire contrare spiritului republican.

A nu vedea faptul că o parte a clasei politice franceze refuză să acţioneze pentru a opri islamizarea spiritelor în sînul comunităţii musulmane ţine de un alt fenomen, numit de unii editorialişti struţism. Ceea ce înseamnă politica struţului, de la reflexul acestei vietăţi de a rămîne uneori cu capul ascuns în nisip.