Iran şi Statele Unite: discuţii posibile, dar cine face primul pas?

Directorul general AIEA, Rafael Grossi (dreapta) discutînd cu Ali-Akbar Salehi şeful Organizaţiei de energie atomică a Iranului

Iranul şi Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică anunţă că au ajuns la un „acord temporar” pentru menţinerea instalaţiilor nucleare iraniene sub supraveghere internaţională. Acest acord temporar va permite, după toate probabilităţile, deschiderea unui dialog între Teheran şi Washington.

Teheranul speră de fapt reactivarea acordurilor semnate în 2015 cu comunitatea internaţională prin care Iranul era reintegrat în circuitul economic în schimbul sistării programului nuclear militar iranian. Donald Trump denunţase acordul şi a restras, în 2018, semnătura americană, optînd pentru o politică de „presiune maximă” asupra regimului integrist.

Joe Biden însă vrea să discute cu iranienii şi mai ales să renegocieze acordul pentru a obliga regimul să renunţe la politica sa hegemonică în regiune. Un fel de balet diplomatic s-a derulat în ultimul timp, iranienii fiind nerăbdători să înceapă discuţiile. In acest sens ei au acţionat diverse resorturi, ameninţînd ba că îşi reiau producţia de uraniu îmbogăţit, ba că nu-i va mai primi pe inspectorii internaţionali… După cum scrie Agenţia France Presse, iranienii şi americanii sunt dispuşi să stea de vorbă dar nimeni nu vrea să facă „primul pas”. O chestiune de tactică, fără îndoială. Uniunea Europeană a propus ţinerea unor discuţii „neoficiale”. Turcia şi-a propus serviciile de mediere.

De fapt, iranienii doresc ca primul pas american să fie ridicarea sancţiunilor, ceea ce Joe Biden pentru moment refuză să facă. El li s-a adresat însă europenilor propunînd o strategie concertată pentru oprirea „acţiunilor destabilizatoare” ale Iranului. Ceea ce înţelege Washington-ul ca prim pas din partea Iranului este ca regimul de la Teheran să renunţe la sprijinirea Heţbolahilor din Liban, a puterii de la Damasc, a comunităţii şiite din Irak, precum şi la renunţarea la programul balistic în paralel cu cel nuclear. De fapt, şi Trump dorea acelaşi lucru, pentru moment deci este dificil de văzut prin ce se deosebeşte politica iraniană a lui Biden faţă de cea a lui Trump.