Pila, cunoştinţa şi vaccinul: se poate întâmpla şi în Franţa

Existà si în Franta persoane care nu aveau prioritate dar totusi au fost vaccinate anti-Covid, gratie unor pile sau relatii.

Franţa, ca şi restul lumii, este confruntată în acest moment cu o penurie de vaccinuri anti-Covid. In acest context, presa începe să evoce cazuri în care unii francezi care nu figurau în categoria prioritară pentru vaccinare, au reuşit totuşi să-şi primească prima doză de vaccin anti-Covid. O situaţie care începe să irite opinia publică.

Semnalul de alarmă l-a tras mediaticul Michel Cymes. Medic-chirurg ORL dar mai ales animator al unor emisiuni de sănătate la diverse televiziuni şi posturi de radio, Michel Cymes a povestit jurnaliştilor cum a fost contactat de oameni foarte foarte celebri, care nu aveau nici peste 75 de ani, nici nu erau personal medico-sanitar de peste 50 de ani” – categoriile actualmente în curs de vaccinare – pentru a-mi cere o intervenţie, o pilă, un vaccin. Bineînţeles că le-am răspuns nu” afirmă medicul-animator.

Nu toţi doctorii par să fie însă atât de scrupuloşi precum Michel Cymes. Astfel, la sfârşitul lunii ianuarie, sindicatul CGT de la spitalul Hôtel-Dieu din Paris au denunţat într-un comunicat iregularităţi în procesul de vaccinare. „Direcţia spitalului a refuzat să vaccineze personal medico-sanitar şi persoane în vârstă şi vulnerabile pentru a vaccina angajaţi de la Primaria Parisului şi alţi VIP ne-prioritari” se poate citi în manifestul sindical. Un medic urgentist intervievat de colegii de la canalul France 24 e de părere că „într-un context de penurie precum cel de acum, sunt mulţi oameni cu nevoi deci nu există nicio scuză pentru ca unii să treacă prin faţă”.

Reamintim că actualemente, în Franţa suntem încă în faza a doua de vaccinare, adică sunt acceptaţi doar oamenii de peste 75 de ani şi personalul medico-sanitar de peste 50 de ani, grup la care se adaugă persoanele cu boli cronice grave sau cu comorbidităţi.

Direcţia spitalelor publice din Paris, AP-HP, recunoaşte că există un acord cu Primăria dar care se referă tocmai la vaccinarea agenţilor municipali de peste 50 de ani care lucrează în domeniul sănătăţii, în cel social-educativ sau care suferă de comorbidităţi. Ar fi circa 2.000 de agenţi într-unul din aceste cazuri. Dintre ei, vreo 1.200 sunt déjà înscrişi pe liste ca să se vaccineze şi vreo 600 chiar au primit prima doză.

Acelaşi răspuns negativ, de respingere a unei mici înţelegeri cu spitalul, a venit şi de la biroul primăriţei Parisului. Pentru responsabilii municipali, acuzaţiile sindicatului CGT sunt „defăimătoare”. Cu toate acestea, CGT îşi menţine acuzaţiile, ba chiar spune că nu doar agenţi municipali au beneficiat de privilegii. „Comisari de poliţie, directori de cabinete ministeriale, înalţi funcţionari – mulţi au trecut pe aici ca să se vaccineze” afirmă personalul medical citat de sindicat. Trebuie spus că Hôtel-Dieu, spitalul parizian în care s-ar fi petrecut aceste aranjamente, se află pe Ile-de-la-Cité, în dreptul catedralei Notre-Dame, la doi paşi de prefectura de poliţie şi de Primăria Parisului. „E uşor să ajungi, e suficient să ai o conoştinţă printre medici, dai un telefon şi vii să te vaccinezi” spune medicul urgentist citat de France 24. El recunoaşte însă că „cei care profită de acest sistem sunt puţini la număr, dar există”.

Derapaje de acest gen au fost remarcate şi în provincia franceză. Unii spun că nu au făcut decât ca să termine un flacon de vaccin care altfel ar fi fost aruncat la gunoi. Alţii, precum Alain Rousset, preşedintele regiunii Nouvelle Aquitaine, prinşi în flagrant delict de vaccinare, au afirmat că o fac „ca să dea exemplu celorlaţi, celor reticenţi”.

In acest context de suspiciune tot mai pregnant şi generalizat, alimentat şi de penuria de vaccinuri, premierul Jean Castex a preferat să ia taurul de coarne şi a refuzat public să se vaccineze. E adevărat că nu are decât 55 de ani şi aparent nu suferă de comorbidităţi. In lumea sportului, preşedintele Comitetului naţional olimpic a dat ordin ca niciun sportiv să nu beneficieze de vreo prioritate. „Sunt alte categorii de populaţie care trebuie să treacă înainte. Putem însă spera ca până la Olimpiadă, să avem totuşi posibilitatea să-i vaccinăm fără a penaliza alte persoane” a mai precizat Denis Masseglia.

 
Pila, cunoştinţa şi vaccinul: se poate întâmpla şi în Franţa