Teatru cu Mirella Patureau: Comedia franceză on line

capture_decran_2021-01-07_a_15.05.31.png

Comedia Franceză
Comedia Franceză
Image source: 
Wikimedia Commons / Dottore Gianni / CC BY-SA

Ne-am obișnuit în ultima vreme să mergem la teatru uitându-ne pe ecranele telefoanelor sau ale computerelor. De fapt, ne adaptăm și implicit descoperim genuri artistice noi. Noile tehnologii au invadat de mult scenele, prezența lor a devenit astăzi vitală. Cum și pînă la ce punct însă ne regăsim în spațiul virtual, în fața acestei oferte pletorice de spectcole on line? Mirella Patureau încearcă să răspundă la această primă întrebare și se oprește asupra unui caz precis, cel al Comediei Franceze.

Mirella Patureau: Trebuie spus ca în cei aproape 400 de ani de existență Comedia Franceză nu și-a închis niciodată porțile, cu o foarte scurtă perioadă în timpul ultimului război mondial. Stagiunea 2020 s-a deschis pentru scurtă vreme în septembrie pentru a se închide ferm pe 28 octombrie. Data redeschiderii e pentru moment nesigură. Ca peste tot, se poate însă repeta, și dealtfel multe teatre continuă să întrețină o activitate, să funcționeze așa dar în surdină.

Comedia Franceză a ales în același timp să joace din plin jocul realității virtuale sau al internetului. Teatrul a creat astfel un site web, urmărit la ora actuală de peste 800.000 de spectatori, cifră impresionantă dacă o transplanatăm la capacitatea unor săli cu spectatori reali, ceea ce i-a permis nu numai să reziste, dar și să avanseze. Eric Ruf, Administratorul General al Comediei Franceze, și-a dat seama în același timp că dacă se vor mărgini să lanseze pe internet toate arhivele filmate, foarte bogate, ale Comediei Franceze, nu va fi de-ajuns. Era nevoie de un repertoriu care să inventeze noi povești și mai ales să vorbească despre această prioadă unică pe care o traversăm.

Matei Vişniec: Iar într-un interviu din prima zi a anului Eric Ruf a folosit o imagine demnă de a fi reținută: Comedia Franceză are 60 de actori, super performanți, super antrenați, și care erau ca niște lei în cușcă...

Mirella Patureau: Aveau deci nevoie să inventeze un material nou, concret, puternic, nemaipomenit... pe măsura timpurilor pe care le trăim. Nu am să vă înșir tot ceea ce a lansat teatrul on line, nu am avut dealtfel nici timpul nici dorința să văd chiar totul. De la ce s-a plecat? Comedia Franceză anunța în pragul stagiunii spectacole în 4 săli, deci în septembrie, octombrie, în live. De la bun început însă, sala mare a Comediei Franceze, sala Richelieu, fiind închisă pentru reparații, cu un șantier imens, stagiunea a fost deplasată la Teatrul Marigny, în buza celebrului Avenue des Champs-Elysées.

Teatrul Marigny este  unul din marile teatre private pariziene – atenție, clădirea aparține Primăriei pariziene -  tot cu două săli, Sala Mare si Sala Studio sau Sala Elvire Popesco, care a condus dealtfel Teatrul Marigny între 1965 și 1978 (actrița a dispărut în 1993, la 99 de ani). Aici a putut să fie jucat între 30 septembrie și finele lui octombrie, live sau în prezențiel, spectacolul lui Christophe Honoré după Marcel Proust, Le Côté des Guermantes. Întîlnirea cu Proust a servit de pretext sau de imbold pentru o întîlnire mai amplă cu prozatorul în căutare a Timpului pierdut, într-o serie de lecturi, susținute de marile vedete al teatrului, transmise în continuare pe site-ul Comediei Franceze, peste 26 de momente, fiecare de aproximativ o oră.

Matei Visniec: Iar Sala Studio, sau sala Elvire Popesco, a găzduit in septembrie o serie de monologuri...

Mirella Patureau: O serie intitulată Seuls en scène, Singuri în scenă, deschisă de Gauillaume Galienne, cu un monolog de Dario Fo, Le Saint Jongleur. Nu vreau însă să fac un catalog cu ce s-a putut juca sau strecura printre opriri și dat la liber... Citez repede : un cabaret, Les Serges, despre personalitatea complexă a lui Serge Gainsbourg, revizitat de Stéphane Varupenne, pe care l-am văzut odinioară în Unchiul Vania și care aici s-a dovedit un muzician complet, sau la Sala de la Vieux Colombier, care aparține Comediei Franceze, un texte angajat, Hors la loi, În afara legii, de Pauline Bureau care reia Procesul de la Bobigny și pledoaria avocatei Gisele Halimi, recent dispărută, despre avortul liber. Toate aceste spectacole au putut fi jucate așadar profitînd de răgazul dintre două perioade de carantină...

Matei Vişniec: Este deasemenea interesantă, în situația actuală, înafară de spectacolele din arhivele filmate, seria de Théâtres à table sau lecturi la masă, filmate și care au înregistrat mii de vizionări.

Mirella Patureau: Texte clasice, de pildă un Molière cu Școala femeilor, o lectură sau o punere în voce, dar spațializată, unde actorii intră pe rînd, și care se deschide cu aprinderea unor lumînări în sfeșnice, ca pe vremea lui Moliere, a căror ardere măsura durata scenei, aici a lecturii. In jur se agită doi cameramani care filmează totul și nu evită masa de montaj la vedere. Privim deci teatrul pe cale să se facă, "scheletul" viitorului spectacol. Și pentru că am vorbit de imaginea care m-a mișcat, vorbind despre actori ca niște lei în cușcă, spectacolul cel mai ilustrativ aici ar fi Le Boeuf sur la table, transmis în seara de Crăciun și disponibil pe site. Aici termenul de boeuf nu are nimic de a face cu pașnicul bovin care trăgea odinioară la plug...

Matei Vişniec: Evident, e un termen venit din lumea jazzului, definind un jam session, sau o seară de improvizații de jazz.

Mirella Patureau: În franceză termenul vine de la un cabaret parizian celebru în anii nebuni, Le Boeuf sur le toit, Boul pe acoperiș, dacă vreți, frecventat pe vremuri de Jean Cocteau, Eric Satie sau grupul celor șase. De aici, expresia "faire un boeuf" a devenit "a impoviza pe motive de jazz". Spectacolul tinerilor societari de la Comedia Franceză, mai toți dovedind calități neașteptate de instrumentiși si interpreți vocali, propune deci o serie de improvizații muzicale, în jurul unei mese joase, plină de pahare și gustări, sau o petrecere între prieteni. Dealtfel, pe alocuri, au aerul că se amuză între ei mai mult decît noi care-i privim din spatele ecranelor de ordinator.

Nu e grav, seara e extrem de plăcută, pe melodii cunoscute, dar interpretate la un excelent nivel actoricesc, leii au ieșit într-adevăr din cușcă și petrecerea traversează cu succes ecranul. Aici e poate paradoxul acestor întîlniri mediate de tehnică, fie ca e vorba de tragedii de Racine, de comedii de Molière sau de petreceri între amici, totul trece direct, simplu, publicul are acces astfel la o altă calitate a intimului, a jocului actoricesc, și poate aici trebuie căutat succesul acestor pariuri, sub forța împrejurărilor. Spectatorul devine un partener, în imediată apropiere, grație camerei de luat vederi, și astfel ecranul poate uneori să ne apropie, mai mult decît să ne îndepărteze.