Democraţia în era turbulenţelor

ap21006716878030.jpeg

Haos la Capitoliu, Washington, 6 ianuarie 2021
Haos la Capitoliu, Washington, 6 ianuarie 2021
Image source: 
RFI

Democraţia americană a trecut printr-un moment de criză în ultimii patru ani, cît s-a aflat Donald Trump la Casa Albă, criză care a culminant cu evenimentele de la Washington cînd simpatizanţii preşedintelui, miercuri 6 ianuarie, au luat cu asalt însuşi simbolul democraţiei americane, Capitoliul, sediul Parlamentului. Ce învăţăminte ar trebui să tragă celelalte democraţii de pe glob, şi în general umanitatea în acest context, cînd America, „farul democraţiei pe planetă”, cum i se mai spune, s-a clătinat? Întrebarea revine des în analizele editorialiştilor.

Scenele insurecţionale halucinante derulate la Washington, difuzate pe ecranele televizoarelor din întreaga lume, m-au dus cu gîndul imediat la două cărţi. Una se numeşte „Iarna democraţiei” iar cealaltă se numeşte „Poporul împotriva democraţiei”.

Prima este semnată de politologul şi istoricul francez Guy Hermet, a apărut în 2007 şi ne avertizează că democraţia a intrat într-o fază de îmbătrînire pentru că şi-a pierdut din „substanţă”. Istoricul francez aduce multe argumente în favoarea demonstraţiei sale, de exemplu apariţia „tele-democraţiei”, o invenţie a lui Berlusconi în Italia, sau diversele forme de democraţii populiste care se extind în Europa… Guy Hermet porneşte în demonstraţiile sale de la o convingere: democraţia este, spune el, un mod de guvernare supus şi el legilor vieţii, adică a apărut la un moment dat şi va dispărea, transformîndu-se în altceva, în alt moment al evoluţiei societăţii.

„Poporul împotriva democraţiei” este un alt eseu pasionant, apărut în Franţa în 2018 şi semnat de un tînăr politolog american de origine germană, Yascha Mounk, profesor la Harvard. El explică de ce, în prezent, „democraţia şi liberalismul sunt în plin divorţ”, şi de ce epoca actuală este de o mare complexitate. Libertatea noastră este în pericol, mai arată Yascha Mounk iar ca să o salvăm trebuie să adoptăm „un naţionalism controlat” şi reforme radicale…

Am citat aceste două cărţi pentru că mai multe evenimente din ultimii ani par să confirme faptul că democraţia a intrat într-un fel de „iarnă istorică”, iar în multe ţări lideri aleşi democratic la putere, dar şi „popoare” dispunînd de mari libertăţi se joacă oarecum cu focul crezînd că pot construi ceva mai bun decît democraţia.

Democraţia franceză a fost contestată masiv, în cursul anului 2019, de aşa-numitele „veste galbene” care au cerut instaurarea unei „democraţii directe”. În Ungaria, Viktor Orban a creat o „democraţie iliberală” iar conceptul face emuli şi în alte ţări, precum Polonia. Donald Trump a încarnat atît populismul de dreapta cît şi ideea de „democraţie autoritară”… Pentru a rezuma, putem spune că democraţia este ezitantă şi în regres pe planetă în timp ce despotismul pare să fie în expansiune.

În urmă cu zece ani a izbucnit o mişcare în favoarea democraţiei în mai multe ţări arabe, dar pînă la urmă despoţii au învins, cu o singură excepţie, Tunisia. În India, deseori numită cea mai mare democraţie din lume datorită numărului de alegători, primul ministru Narendra Modi promovează un politică naţionalistă contrară principiilor democratice. Într-o democraţie cu lungă tradiţie, cum e cazul în Marea Britanie, populişti fără scrupule au reuşit, prin promisiuni mincinoase, să creeze o mişcare anti-europeană care a dus la Brexit. Ori, Uniunea Europeană este spaţiul în care s-a construit pînă acum cel mai înalt nivel de democraţie civilizaţională, pentru că modelul este unul atît liberal cît şi social.

Ne putem aştepta deci ca în viitor, dacă nu vom fi vigilenţi, să i se întîmple încă multe lucruri rele democraţiei, cu atît mai mult cu cît pandemia a pus şi ea la grea încercare acest model. China, a doua putere economică mondială, încearcă să dea lecţii de gestiune umanităţii şi să demonstreze că o societate strict controlată şi iliberală poate face faţă problemelor mai bine decît democraţiile. Pentru a completa acest tablou succint al pericolelor care ameninţă democraţia aş mai semnala şi democraţiile de faţadă, altfel spus cazuri monstruoase de ţări unde clasa politică mimează democraţia dar unde proliferează de fapt corupţia…

Probabil că democraţiile nu vor supravieţui dacă pe planetă vor continua să se agraveze inegalităţile, dacă în numele competiţiei oarbe resursele planetei vor fi epuizate şi dacă noile tehnologii, în loc să favorizeze gîndirea critică vor transforma omul într-un docil consumator de produse mediatice şi de divertisment.

Criza democraţiei din Statele Unite este un semnal de alarmă grav legat de un model aflat la o răscruce. Ceea ce înseamnă că ori îşi va găsi resurse pentru a se regenera, ori va intra în iarnă definitivă.