Franţa: reflecţii legate de libertate în context de carantină

capture_decran_2020-11-04_a_18.58.01.png

Image source: 
REUTERS/Charles Platiau

„Suntem noi cu adevărat pasionaţi de libertate?” Am citat titlul unui articol publicat în Le Figaro de scriitorul francez Sylvain Tesson. El îşi pune această întrebare în contextul în care mai mulţi scriitori în Franţa au declanşat un fel de frondă faţă de decretarea unei noi perioade de carantină.

Cu cîteva zile în urmă scriitorul Alexandre Jardin lansa, în revista Le Point, un veritabil apel la neascultare civilă, într-un articol intitulat „Să nu ne lăsăm închişi.” Sylvain Tesson, autor devenit foarte popular datorită unor cărţi de călătorii şi de reflecţii asupra raporturilor dintre om şi natură, se întreabă dacă nu cumva în ziua de azi oamenii şi-au pierdut vocaţia de a fi liberi. Pentru că altfel cum se explică docilitatea cu care acceptă „paternalismul” puterii, se întreabă el.

Sylvain Tesson îşi pune însă şi cîteva întrebări cu o profunzime filozofică tulburătoare. De exemplu aceasta, citez: „Ce vrem să protejăm? Interesul pentru viaţă sau interesul pentru durata ei? Pentru că primul nu este compatibil cu al doilea. Unii consideră că valoarea vieţii se află în lungimea ei, mai mult decît în substanţa ei. Alţii doresc să trăiască însă intens, chiar dacă sănătatea riscă să fie fragilizată. Să trăim cît mai mult, chiar dacă suntem închişi, spun primii. Să trăim liber, în ciuda riscurilor, spun ceilalaţi. Iată eterna întrebare: înăuntru sau afară? În arşiţa vîntului sau îmbibaţi de formol?”

Reflecţiile sale îmi amintesc de un eseu al lui Albert Camus, care începea cu următoarea frază: problema esenţială a filozofiei este dacă viaţa merită sau nu să fie trăită.

Sigur, nu trebuie nici să exagerăm, umanitatea traversează un moment dificil dar a surmontat altele poate şi mai grele: dictaturi teribile, războaie mondiale, alte epidemii sinistre… Şi totuşi, reflecţia în jurul a ceea ce ni se întîmplă este o sursă de oxigen mental, mai ales pe timp de carantină. Sylvain Tessson se mai întreabă şi altceva, dacă Europa s-a înscris într-o direcţie bună în ultimii ani. El observă, cu justeţe, că Uniunea Europeană şi-a deschis frontierele pentru libera circulaţie, dar că în oraşe fiecare se baricadează în locuinţa lui în spatele unor uşi blindate, a unor coduri şi gardieni de imobile. Ce rost are deci această libertate de circulaţie dacă omul se simte în nesiguranţă în oraşul sau în cartierul în care trăieşte?

Citez alt pasaj din articolul său: „Administraţiile politice,  întrucît nu-şi mai protejează naţiunile, s-au apucat să ne protejeze de noi înşine. Ceea ce se traduce fizic prin abolirea frontierelor teritoriale dar instalarea de coduri la toate uşile. Nimeni nu mai patrulează la graniţele ţărilor, dar sunt instalaţi paznici la intrarea în magazine şi soldaţii patrulează în faţa bisericilor.”

Iată şi o altă observaţie a sa, surprinzătoare: Franţa, spune el, glorifică libertatea, egalitatea şi fraternitatea. Numai că în numele egalităţii se pierd mari parcele de libertate. Între egalitate şi libertate fricţiunile sunt mari, noroc că intervine între ele fraternitatea pentru a încerca o reconciliere…   

Sylvain Tesson aproape că nu-şi mai recunoaşte ţara. Franţa, în care cultura libertăţii a devenit şi un veritabil cult, să se supună acum unui virus şi în numele lui să-şi închidă atît de uşor teatrele, cinematografele, muzeele şi librăriile?

Întrebarea este preluată şi de alţi intelectuali, şi riscă să revină în actualitate, mai ales că unii specialişti deja încep să ne avertizeze că după al doilea val de contaminări s-ar putea să vină şi un al treilea…