Cronica bilingvă / la Chronique bilingue N° 197. Abecedarul du Salon du livre rare

capture_decran_2020-10-16_a_19.55.01.png

Image source: 
Salon International du livre rare

Epidemia de coronavirus a însemnat anularea sau amînarea unui mare număr de evenimente culturale la Paris şi în Franţa. Unele însă, lucrur rar,  au „rezistat” în ciuda vicisitudinilor sanitare, de exemplu Salonul internaţional de cărţi rare, despre care ne vorbeşte în continuare scriitorul Virgil Tănase.

Il devait avoir lieu en mars, a avut loc în septembrie – norocul nostru ! pentru că după cum merg lucrurile nous risquons de bientôt vivre pour vivre așa cum unii fac artă pentru artă. Des gens responsables, qui mènent une politique scientifique ont bien l’intention, pentru binele nostru, de nous enfermer dans des caissons de survie, isolés d’un monde dont nous n’aurons plus que des images virtuelles, cerându-ni-se, ca altădată, să mulțumim din inimă celor care ne țin în viață deși ne-mpiedică să trăim.

Bref, profitant d’une « fenêtre » de liberté sanitaire, le Salon international du livre rare et de l’autographe, a eu lieu au Grand Palais de Paris, îngăduindu-ne să credem, à tort peut-être, că ia te uită ! cărțile există, cărțile rezistă și culmea ! există, rezistă și niște indivizi care mai cred că ele merită să nu fie un simplu morman de litere pe un ecran cu cristale lichide, ou bien  des objets de consommation courante, jetables après usage.

Bucuria care mă cuprinde privind într-o vitrină legătura măiastră a unei Psaltiri lucrată vers la fin du XVIe siècle pentru Catherine de Médicis de Clovis Eve n’est pas seulement celle que l’on ressent devant une œuvre d’art. Estetica legăturii întărește ideea că legea textelor așezate între scoarțele unei cărți, chiar atunci când acestea sunt de carton prost și chiar dacă scriitura va muri mai repede decât a fost scrisă..., la loi des textes, de la littérature, disais-je, est de briguer l’éternité.

Je ne suis pas persuadé que le roman de Michel Houellebecq, « Soumission », prezentat la Salon într-o ediție numerotată pe hârtie velină Rivoli și cu o copertă surprinzătoare semnată de Edgard Claes va trece peste veac : ceea ce mă încântă este însă că în anul de grație 2015, un editor – dont je ne saurais dire s’il est parisien même s’il a été racheté pour 251 millions d’euros à un investisseur italien par le holding apparemment français Madrigalli – un editor, spuneam, Flammarion, ia riscul financiar de a crede că o carte nu e un ziar și nici o batistă de hârtie și că merită să i se dea statut de bijuterie păstrată într-un chivot – bijou de papier et reliquaire en carton, mais quand même !

Exemplarele excepționale înfățișate la acest Salon international du livre rare et de l’autographe sunt adesea nu numai frumoase în cel mai deplin sens al cuvântului dar și în măsură să stârnească curiozități elective. Ce n’est certainement pas un hasard si j’ai passé si longtemps devant la collection de stampe de la începutul secolului al XVIII reprezentând costume levantine dont certains font écho aux images que je construisais dans mon enfance en lisant Trecute vieți de doamne și domnițe” a lui Constantin Gane, romanele lui Mihail Sadovenu sau pur și simplu manualele de istorie que je dépouillais par principe des considérations socio-politiques.

Et puis, et puis il y a là les manuscrits ! Baudelaire, Camus, Rimbaud, Dumas, Zola… Ce încântare să urmărești caligrafia unor mari scriitori ca și cum ți-ai pune pașii în urmele pe care le-au lăsat, citind acum nu sensul frazei, mais le tremblement de la main, la nervosité de la plume, l’allignement imparfait des lignes, le soin d’un arondi des lettres qui, soudain, prennent vie și ne lasă să credem, să sperăm, că niciodată, niciunde, literatura nu se va face cu inteligența artificială a mașinilor pe care en nous prenant pour Dieu nous créons à notre image sans nous apercevoir  că nu le putem da duh.

Și poate de aceea, parmi tous ces exposés mirifiques du Salon international du livre rare et de l’autographe de Paris, édition 2020, cel care mi-a mers la inimă a fost un abecedar tipărit în 1904 la Petersburg, ilustrat de Alexandre Benois, născut la Petersburg de parents installés en Russie și mort la Paris unde a ajuns en tant que scénographe des Ballets russes de Sergueï Diaghilev, son ami.

Pour bien comprendre mon enchantement, după ce ați trecut de Б și ați văzut printre tufișurile de la poalele copacilor răvășiți de vâjâială fetița înspăimântată de Baba Yaga care trece prin cer într-o piuliță, sans vous arrêter à Г, город, où la ville apparait vaguement par la fenêtre puisque ce sont les enfants qui jouent qui en ont construit une sur le plancher avec des édifices pas plus grands qu’une boite d’allumettes, arrêtez-vous, s’il vous plaît, à И, игрушки, jouets, și lăsați-vă fermecați de mormanul de păpuși cu obrajii îmbujorați, care coafate ca-n saloane, care cu batic, care cu cocoșnic, de soldații veseli..., pisica din primul plan, fierarul cu ursulAllez de lettre en lettre jusqu’à Я pour voir les enfants cueillir des pommes, яблоки... și bucurați-vă că până și abecedarul, bucherițazdra, merită să fie la loc de cinste au Salon international du livre rare et de l’autographe de Paris.