Franţa şi problema separatismelor

cover-big.jpg

Image source: 
Marianne

În Franţa urmează să fie examinat de deputaţi un proiect de lege destinat să întărească laicitatea şi principiile republicane. Iniţial, acest proiect de lege a fost prezentat ca unul destinat să combată „separatismul islamist”. Preşedintele francez Emmanuel Macron a utilizat de mai multe ori această expresie. Între timp, însă, executivul şi-a dat seama că Franţa este ameninţată şi de alte „separatisme”.

Anunţul a fost făcut de ministrul de interne Gérald Darmanin pe data de 6 octombrie: termenul separatism nu va figura în proiectul de lege. Să fi fost luată această decizie pentru ca să nu se simtă stigmatizată întreaga comunitate musulmană din Franţa numărînd între cinci şi zece milioane de persoane? Sau pentru că executivul a înţeles că şi alte forţe încearcă să destabilizeze Republica franceză şi să creeze zone de „valori paralele”? Probabil că ambele argumente cîntăresc în abandonarea acestui termen în documentele oficiale, deşi presa continuă să-l utilizeze.

Natacha Polony, jurnalistă, eseistă, republicană care într-o vreme a militat în zona suveranistă, arată în revista Marianne că în Franţa, pe lîngă islamism, şi alte mişcări indentitare riscă să ducă la război civil. Este cazul cu mişcarea identitară a extremei drepte, cu stîngiştii totalitari, cu feministele care îi detestă pe bărbaţi şi se proiectează chiar într-o lume fără bărbaţi, cu cei care cred că lumea va fi mai bună numai după ce va dispărea omul alb…

În articolul ei Natacha Polony apără, în materie de democraţie, modelul republican francez pe care îl opune modelului comunitarist anglo-saxon. Citez din reflecţiile ei: „Există comunităţi care le neagă membrilor lor orice libertate individuală, inclusiv aceea de a părăsi comunitatea, dar care revendică dreptul de a li se respecta diferenţa. Dar Republica franceză nu recunoaşte decît indivizi, cetăţeni autonomi împărtăşind valori comune dintre care unele, precum egalitatea dintre femei şi bărbaţi sau mixitatea în spaţiul public nu sunt negociabile”.

Revista Marianne a dedicat săptămîna trecută un întreg dosar acestor separatisme care sunt de altă natură decît separatismul islamist. Există, de exemplu, un feminism integrist, anti-bărbaţi, care a deraiat complet. Iată, de exdemplu, de declară Alice Coffin, jurnalistă şi ecologistă, iar recent deţinătoarea unui mandat în cadrul primăriei Parisului: „Eu nu mai citesc cărţi scrise de bărbaţi, nu mai privesc filmele lor, nu le mai ascult muzica. Producţiile bărbaţilor sunt prelungirile unui sistem de dominaţi.” Revista Marianne o mai citează pe Alice Coffin cu această veritabilă declaraţie de război împotriva bărbaţilor: „Nu este suficient ca noi, femeile, să ne întrajutorăm, trebuie, la rîndul nostru, să recurgem la o eliminare, la eliminarea bărbaţilor. Să-i eliminăm din mintea noastră, din imaginile noastre, din reprezentările noastre”.

Ceea ce citez aici pare un extres dintr-un roman de ficţiune, şi totuşi sunt cuvintele unei militante cu mandat politic care face parte dintre cei 163 de consilieri ai Primăriei Parisului.

Revista Marianne se mai ocupă şi de cei care „văd lumea exclusiv în alb şi negru”, mai precis de cei care efectiv incită la un război între rase. Ideologii supremaţiei albe sunt, de o vreme, în pierdere de viteză, dar încep să se audă tot mai multe voci din cealaltă zonă, a militantismului de culoare, care vor să pună la stîlpul infamiei tot ceea ce a făcut şi gîndit omul alb. În această direcţie evoluează un fost fotbalist, Lilian Thuram, autorul unei cărţi intitulată „Gîndirea albă”. Pentru a rezuma, el le atribuie albilor toate ororile comise în istoria umanităţii. Un universitar francez născut în Martinica, Louis-Georges Tin, care a început prin a fi militant anti-rasism, a ajuns acum să declare că „Franţa este patria crimelor împotriva umanităţii”…

Toţi aceşti extremişti îşi dau de fapt implicit mîinile împreună cu islamiştii radicali care vor şi ei să distrugă democraţia şi statul laic pentru a institui un califat condus după preceptele Coranului pe planetă. După ce lupta de clasă, în ţările care au experimentat comunismul, a făcut milioane de victime, iată acum că alţi iluminaţi incită la un fel de război total între rase, sau între bărbaţi şi femei. În mod normal legislaţia existentă din Franţa care penalizează incitarea la ură ar trebui aplicată împotriva lor. Vom vedea dacă noua lege, care nu recurge la termenul separatism, va fi eficientă împotriva acestor separatisme.