Ce înseamnă o „ţinută republicană”, noua dezbatere din Franţa legată de felul în care se îmbracă elevele

14_septembre.jpg

Mesaje pe Twitter în favoarea miscàrii #lundi14septembre.
Mesaje pe Twitter în favoarea miscàrii #lundi14septembre.
Image source: 
franceinter.fr/Twitter

Jean-Michel Blanquer, ministrul francez al Educaţiei, a reacţionat luni la mişcarea botezată #luni14septembrie lansată acum o săptămână de elevele din Franţa. Pentru oficialul francez, „nu se vine la şcoală în şort decât la orele de sport”.

Polemica a fost lansată la începutul anului şcolar. O serie de şcoli din Hexagon au interzis tinerelor eleve să vină îmbracate în şorturi, minijupă sau cu crop-top - tricouri scurte, care se opresc deasupra buricului. In semn de protest faţă de aceste interdicţii ale unor ţinute considerate drept „indecente”, pe reţelele de socializare, elevele franţuzoaice au lansat acum o săptămână mişcarea #luni14septembrie. Idea era de a le incita pe restul colegelor lor să vină tocmai astfel îmbrăcate, cu şorturi, minijupă, decolteuri, sau crop-top, şi mult fardate pentru a denunţa hipersexualizarea corpului lor. O mişcare care a fost susţinută a doua zi de Marlène Schiappa, ministră delegată la Cetăţenie care vedea în această ”revoltă” o „afirmare a libertăţii tinerelor în faţa prejudecăţilor şi actelor sexiste”.

Ca să alimenteze dezbaterea, mai exact însă ca să pună şi mai multe paie pe foc, Jean-Michel Blanquer, ministrul Educaţiei, a ieşit şi el la rampă. La microfonul colegilor noştri de la radioul RTL el şi-a contrazis colega de guvern. „E important să vii la şcoală într-o ţinută corectă, sobră. Scoala nu este un loc ca oricare altul. Nu vii îmbrăcat la şcoală la fel cum mergi la plajă sau în discotecă. Nu se merge în şort la şcoală decât la orele de sport. Fiecare poate înţelege că la şcoală se vine îmbrăcat de o manieră republicană” a mai spus oficialul fără să precizeze însă ce este „o ţinută republicană”.

Cum era de aşteptat, declaraţia lui Blanquer a fost repede comentată şi mai ales luată peste picior pe reţelele de socializare, fiecare internaut încercând să-şi imagineze ce este „o ţinută republicană”.

De notat că în Franţa, controlul ţinutelor vestimentare ţine de regulamentele interne ale fiecărei şcoli.

Ce înseamnă o „ţinută republicană”, noua dezbatere din Franţa legată de felul în care se îmbracă elevele