OMS: Nivelul de transmitere a Covid-19 este alarmant în Europa

personal_medical_pregateste_material_pentru_consultatii_intr-un_centru_de_urgenta_covid-19_in_interiorul_unui_gimnaziu_la_taverny_in_apropiere_de_paris_26_martie_2020.jpg

Personal medical pregateste material pentru consultatii într-un centru de urgenta Covid-19, în interiorul unui gimnaziu la Taverny, în apropiere de Paris, 26 martie 2020.
Personal medical pregateste material pentru consultatii într-un centru de urgenta Covid-19, în interiorul unui gimnaziu la Taverny, în apropiere de Paris, 26 martie 2020.
Image source: 
REUTERS Gonzalo Fuentes

Organizaţia Mondială a Sănătăţii se îngrijorează de faptul că tot mai multe state au decis să diminueze numărul zilelor pe care o persoană bolnavă trebuie să le petreacă în carantină. Este cazul Franţei, spre exemplu, unde, autorităţile au decis reducerea acestei perioade de la 14 la 7 zile.

Cifrele înregistrate în luna septembrie ar trebui să reprezinte un semnal de alarmă de-a lungul Europei, unde numărul de cazuri este superior celui înregistrat în martie şi în aprilie, declară la Copenhaga directorul OMS pentru Europa, Hans Kluge.

Organizaţia ONU exclude o diminuare a perioadei de 14 zile pentru toţi cei infectaţi ori pentru cei care au  intrat în contact cu o persoană bolnavă.

Recomandarea privind o carantină de 14 zile a fost bazată pe perioada de incubaţie şi de transmitere a bolii iar această perioadă nu va fi modificată decât pe baza unor eventuale date dovedite ştiinţific, ceea ce nu este cazul până în prezent, susţine Catherine Smallwood, responsabila pentru situaţii de urgenţă pentru OMS Europa.

Franţa a decis ca perioada de carantină pentru cei bolnavi să fie de 7 zile iar în Marea Britanie este de 10 zile. Irlanda şi alte state europene precum Portugalia şi Croaţia iau în calcul să reducă perioada de carantină pentru persoanele bolnave.

Zona europeană a OMS cuprinde 53 de state, printre care şi Rusia şi înregistrează 5 milioane de cazuri oficiale şi peste 227.000 de decese de Covid-19.

Numărul de cazuri zilnice înregistrat în prezent este undeva între 40.000 şi 50.000 comparativ cu un maxim cotidian înregistrat pe 1 aprilie de 43.000 de cazuri.

Recordul absolut a fost înregistrat pe 11 septembrie cu 54.000 de cazuri înregistrate în 24 de ore.

În altă ordine de idei, în Germania, pe fondul crizei sanitare, plăţile cu cardul bancar vor depăşi în 2020, în premieră, tranzacţiile cu bani lichizi.

Cabinetul britanic Euromonitor International a observat într-un studiu că în numele Covid-19 comportamentul germanilor a fost foarte mult modificat, din raţiuni sanitare.

Ce este neobişnuit: în Germania, restaurantele ori magazinele refuză foarte des plata cu cardul bancar dar acum, pentru ca lumea să nu transmită Covid-19 prin intermediul bancnotelor sunt acceptate plăţile cu cardul şi în special sunt impulsionate tranzacţiile de tipul contactless – a plăţilor care nu necesită un cod pentru utilizarea cardului bancar.

Ieşind din Europa, peste 200 de cazuri de îmbolnăviri cu Covid-19 au fost înregistrate în principala închisoare din Liban, situată la Est de Beirut.

Săptămâna trecută, forţele de securitate anunţau că 22 de persoane erau bolnave – 13 deţinuţi şi 9 gardieni- şi că aceştia au fost plasaţi în carantină, pentru 14 zile, într-o clădire specială. Ïnchisoarea numără aproape 4.000 de deţinuţi, de trei ori mai mulţi decât capacitatea sa.