Donald Trump şi Benjamin Netanyahu oficiază la Casa Albă o importantă „victorie diplomatică”

2019-03-24t114823z_1633643760_rc12bd5b9d50_rtrmadp_3_usa-israel_0.jpeg

Preşedintele american Donald Trump şi primul ministru israelian Benjamin Netanyahu în cursul unei precedente întîlniri.
Preşedintele american Donald Trump şi primul ministru israelian Benjamin Netanyahu în cursul unei precedente întîlniri.
Image source: 
REUTERS/Ronen Zvulun/File Photo

Preşedintele american Donald Trump şi primul ministru israelian Benjamin Netanyahu oficiază marţi 15 septembrie la Washington ceremonia de semnare a unor acorduri considerate de presa internaţională drept istorice: normalizarea relaţiilor dintre Israel, pe de o parte, Emiratele Arabe Unite şi Bahrein, pe de altă parte. Cu şapte săptămîni înainte de alegerile prezidenţiale din Statele Unite, Donald Trump se poziţionează pe scena diplomatică mondială ca un lider care promovează pacea şi securitatea într-o regiune, Orientul Mijlociu, unde puţini lideri au reuşit să calmeze tensiunile.

Israelul a mai semnat pînă acum doar două tratate de pace cu ţări arabe din regiune, mai precis cu Egiptul în 1979 şi cu Iordania în 1994. Noile acorduri, cu Emiratele Arabe Unite şi cu Bahrein, sunt tot atîtea semne că în regiune doleanţele palestinienilor vor fi abandonate în numele unor interese mai mari. Dovadă că Liga arabă nu a condamnat decizia celor două monarhii din regiunea Golfului de a se apropia de Israel. Există speculaţii că în perspectivă şi Arabia saudită ar putea semna un acord similar cu Israelul.

În spatele acestor mişcări se află în primul rînd frica de Iran. Pentru ţările arabe sunite, ca şi pentru Israel, Iranul şiit reprezintă inamicul numărul unu. Suniţii se tem de o posibilă hegemonie a Iranului în regiune, mai ales că ayatolahii şi-au extins influenţa şi controlul în ţări precum Irak, Siria, Liban şi Yemen. Israelul se teme de bomba atomică iraniană, mai precis de programul nuclean iranian care, dacă nu este oprit la timp, ar putea transforma Iranul în putere nucleară.

Apropierea dintre Israel şi ţările arabe sunite mai are şi motivaţii economice. De altfel de multă vreme monarhiile petroliere din Golf întreţin, uneori au discreţie, relaţii comerciale cu Israelul. În paralel, s-a produs o uzură istorică a „cauzei” palestiniene, puţină lume mai crede în posibilitatea fondării unui stat palestinian viabil alături de statul Israel…

Din punctul de vedere al palestinienilor, care se consideră naţiune ocupată de israelieni, acordurile semnate de ţările arabe cu Israelul sunt calificate drept „lovituri de pumnal date pe la spate” - am citat din declaraţii ale liderilor palestinieni reluate de Agenţia France Presse. Lovitura cea mai puternică dată palestinienilor vine însă de la premierul Benjamin Netanyahu. El a manevrat, din 2009 de cînd se află în fruntea guvernului, astfel încît scenariul fondării unui stat palestinian să devină imposibil, în primul rînd pentru că palestinienii din Cisiordania nu mai au continuitate teritorială.

Franţa a salutat faptul că Israelul îşi normalizează relaţiile cu Emiratele Arabe Unite şi cu Bahrein. Parisul precizează în acelaşi timp că nu trebuie uitată problema palestiniană şi că soluţia cea mai justă este aceea a două state, deci de crearea a unui stat independent palestinian alături de Israel.

Poziţia franceză în privinţa conflictelor din Orientul Mijlociu a iritat în ultimii ani Washington-ul. Seful diplomatiei americane, Mike Pompeo, nu ascunde de altfel acest lucru. Într-un interviu acordat luni 14 septembrie în Le Figaro el îşi exprimă regretul că Franţa nu se află pe aceeaşi lungime de undă cu Statele Unite în privinţa Iranului. Mike Pompeo a mai acordat un interviu, fapt extrem de rar, marţi 15 septembrie, postului de radio France Inter. Aceste intervenţii cu totul neobişnuite par motivate de un demers explicativ, este ca şi cum şeful diplomaţiei americane ar fi vrut să le explice direct francezilor care este situaţia reală din Orientul Mijlociu şi de ce strategia americană este cea bună. În două fraze, această strategie poate fi sintetizată astfel: crearea unei largi alianţe împotriva Iranului, o alianţă avînd în centrul ei Israelul, America şi ţările arabe sunite, şi exercitarea unei presiuni maxime împotriva Iranului.

Amploarea mediatică şi protocolară a semnării respectivelor acorduri la Washington, unde s-a deplasat şi Benjamin Netanyahu, are în mod evident şi o dimensiune electorală. Asistăm de fapt la cea mai mare „victorie” diplomatică a lui Donald Trump. Unii editorialişti, în Franţa, îi recunosc încă un merit, faptul că de cînd se află la putere el nu a implicat America în noi conflicte şi războaie. Vom vedea curînd dacă aceste „succese” sunt suficiente pentru realegerea lui Trump la Casa Albă.