Prăbușire istorică a PIB-ului francez în al doilea trimestru 2020

pib.jpg

Bursa din Paris (ilustratie)
Bursa din Paris (ilustratie)
Image source: 
ERIC PIERMONT / AFP

Franța a înregistrat un plonjon istoric de 13,8% a PIB-ului în al doilea trimestru al acestui an. Consumul familiilor, principala componentă a creșterii economice franceze, a scăzut cu 11 procente. In cauză, epidemia de coronavirus, spune Institutul național de studii și statistici economice. 

De când măsoară trimestrial activitatea economică franceză, niciodată Institutul național de studii și statistici economice (INSEE) nu înregistrase o prăbușire atât de mare, 13,8%. E totuși o cifră «mai bună» decât previziunile inițiale care evocau o prăbușire de 17 procente. «Dovadă că acțiunea politicà este eficientă» a declarat Bruno Le Maire, ministrul francez al Economiei, colegilor de la CNews de cum au fost făcute publice aceste cifre. Totuși, prăbușirea PIB-ului francez este mai mare decât cele ale PIB-urilor Germaniei (-10,1%) și SUA (-9,5%). 

In detaliu, căderea pe al doilea trimestru 2020 se datorează în primul rând consumului familiilor, principala componenta a PIB-ului, care a diminuat cu 11 procente. De partea lor, investițiile au scăzut cu 17,8% iar exporturile cu 25,5 procente.

«Evoluția negativă a PIB-ului în primul semestru al acestui an se explica prin oprirea activităților ne-esențiale în contextul carantinei impuse de epidemia de coronavirus între lunile martie și mai» explică INSEE în comunicatul publicat vineri.

Cea mai puternică scădere trimestrială a PIB-ului francez înaintea actualei crize sanitare se înregistrase în al doilea trimestru al anului 1968, an «revoluționar», -5,3%. In timpul verii aceluiași an PIB-ul și-a revenit însă spectaculos înregistrând un salt de 8 procente.

Este probabil ceea ce se va întâmpla și acum întrucât ridicarea treptată a restricțiilor a permis o reluare a activității economice. «Saltul ar urma să fie de adata asta și mai viguros având în vedere că degringolada a fost abisală» notează INSEE care prezice +19% în al treilea trimestru al acestui an.

Dealtfel, primele cifre tind să confirme o tendinta foarte buna. De cum s-au deschis magazinele în luna mai, consumul a crescut cu aproape 37% iar în iune a depășit nivelul înregistrat în februarie, adică înaintea debutului epidemiei de coronavirus.

Viitorul creșterii sau scăderii PIB-ului va depinde de mai mulți factori. In primul rând de evoluția epidemiei și de eventualele noi restricții impuse de autorități. Apoi, trebuie văzut cum va evolua consumul intern. Potrivit unui economist de la Observatorul francez al conjuncturilor economice (OFCE) interviuvat de Le Monde, «francezii au pus deoparte în timpul carantinei circa 75 de miliarde de euros. Dacă acești bani sunt acum cheltuiți, asta ar reprezenta echivalentul unui plan masiv de relansare.» Rămâne de văzut cum vor reacționa francezii. Vor păstra economiile de teama incertitudinilor sanitare sau le vor cheltui? Tendința actuală tinde să acrediteze prima ipoteză întrucât, în ciuda măsurilor de șomaj tehnic care au salvat zeci de mii de locuri de muncă, planurile de disponibilizări se multiplică și chiar s-ar putea intensifica la toamnă. Astfel, rata șomajului ar putea atinge 11,8% la începutul lui anului viitor după ce la sfârșitul lui 2019 se situa la 8,1 procente din populația activă.

Prăbușire istorică a PIB-ului francez în al doilea trimestru 2020