Covid-19: Moderna lansează ultima etapă a unui viitor vaccin

Compania americana Moderna spera sa reuseasca sa fie prima societate ce pune pe piata un vaccin împotriva coronavirusului.

Compania americana Moderna spera sa reuseasca sa fie prima societate ce pune pe piata un vaccin împotriva coronavirusului.
Compania americana Moderna spera sa reuseasca sa fie prima societate ce pune pe piata un vaccin împotriva coronavirusului.
Image source: 
REUTERS Brian Snyder
30.000 de persoane participă de luni, 27 iulie, la ultima fază a unui test organizat de start-up-ul american Moderna. Vaccinul dezvoltat de aceştia ar putea fi primul disponibil pe piaţă. Este practic al 3-lea test, ultima etapă înainte ca eventualul vaccin să fie pus pe piaţă. Este de altfel aceeaşi companie care la mijlocul lui martie derula primele teste pe oameni pentru un viitor vaccin împotriva Covid-19.
Pe 2 martie 2020, preşedintele Donald Trump primea la Casa Albă responsabilii marilor laboratoare farmaceutice şi îi întreba în cât timp ar putea să conceapă un vaccin împotriva Covid-19.
 
În câţiva ani, răspundeau patronii. 
 
În schimb, patronul francez al tinerei companii de biotehnologie Moderna declara că «poate să meargă foarte repede» şi că vaccinul său va putea fi testat în câteva luni. Astfel că primeşte aproape jumătate de miliard de dolari din partea guvernului american pentru a asigura dezoltarea lui. 
 
Cinci luni mai târziu, Moderna este primul laborator din lume, înaintea consorţiului AstraZeneca-Oxford University şi a americanilor de la Pfizer, care lansează faza a 3-a, ultima, înainte să pună un vaccin pe piaţă. 
 
În funcţie de rezultat, vaccinul intitulat «mRNA-1273» împotriva Covid-19 ar putea fi primul produs comercializat de această societate americană condusă de un francez ce deţine 9%din companie.
 
Creată în urmă cu 9 ani, Moderna pare a fi un adevărat «success story».
La Bursă, societatea valorează astăzi peste 31 de miliarde de dolari. Dacă va reuşi să creeze vaccinul, potrivit tehnologiilor deţinute în prezent, ar putea realiza până la 1 miliard de vaccinuri în uzina din Massachusetts precum şi în cea parteneră, situată în Elveţia.
 
Testele pentru această fază 3 se vor derula pe 30.000 de americani dar perimetrul ar putea fi lărgit dacă negocierile duse în prezent cu două state europene vor avea un bun rezultat. În mod normal faza 3 va fi încheiată în octombrie 2022 dar, dată fiind urgenţa sanitară, vaccinul ar putea fi utilizat chiar de la fínele lui 2020 dacă autorităţile sanitare americane decid să simplifice procedurile. 
 
Ïnainte de pandemie, compania se pregătea să pună pe piaţă primul său produs în trei sau patru ani.