Arestări în anturajul lui Carlos Ghosn, fostul patron Renault-Nissan

ghosn-ghosn-justice_0.jpg

Carlos Ghosn în timpul conferintei de presà pe care a dat-o la Beirut în 8 ianuarie 2020
Carlos Ghosn în timpul conferintei de presà pe care a dat-o la Beirut în 8 ianuarie 2020
Image source: 
REUTERS/Mohamed Azakir

Doi bărbați, bănuiți că l-ar fi ajutat pe Carlos Ghosn, fostul PDG al grupului Renault-Nissan, să fugă din Japonia, au fost arestați în SUA. Autoritățile de la Tokyo au anunțat că vor cere extrădarea celor doi.

Arestările au avut loc în orașul Boston. E vorba de doi bărbați, Michael Taylor și fiul acestuia, Peter. Ei sunt considerati de justiția americană drept complici ai lui Carlos Ghosn. Cu ajutorul unui al treilea personaj, ei ar fi planificat și excutat planul care i-a permis fostului PDG al grupului de automobile Renault-Nissan să fugă din Japonia pe 29 decembrie anul trecut.

Impreună cu un libanez, cei doi americani l-au extras dintr-un hotel pe Carlos Ghosn ascuns în niște cutii mari negre, folosite de obicei de muzicieni pentru instrumentele lor voluminoase. La aeroport, complicii au explicat dealtfel vameșilor că sunt muzicieni înainte de a îmbarca la bordul unui avion privat fără să li se fi controlat respectivele cutii negre.

De notat că unul dintre cei doi americani, Michael Taylor, a fost membru al forțelor speciale americane și se specializase în misiune de extragere a persoanelor din diverse locuri sau situații delicate.

Cei doi americani au fost încarcerați în așteptarea extradării lor eventuale spre Japonia. De partea sa, Carlos Ghosn continuă să profite de exilul său în Liban, țara sa de origine, unde s-a refugiat după fuga spectaculoasă din Japonia unde era – și mai este – acuzat de malversații financiare.

Arestări în anturajul lui Carlos Ghosn, fostul patron Renault-Nissan