Cronica bilingvă / La Chronique bilingue 185: Chemarea în Tărie et la grande peur de l’Occident

Nous vivons des temps étranges, vous en conviendrez. Pe de altă parte, nu e o noutate că, așa cum spunea Creagă „Lumea asta e pe dos, toate merg cu capu-n jos, unii urcă mulți coboară, unul macină la moară.”

Nous vivons des temps étranges, vous en conviendrez. Du moins que nous percevons comme tels. Il n’en reste pas moins que tel historien sort des archives du XVIIIe siècle, à un moment où la France était confrontée à une épidémie de peste, des laissez-passer de déplacement qui ressemblent aux attestations dont nous devons nous munir aujourd’hui en quittant la maison.

Pe de altă parte, nu e o noutate că, așa cum spunea Creagă „Lumea asta e pe dos, toate merg cu capu-n jos, unii urcă mulți coboară, unul macină la moară.” Încât, ajungi să te întrebi dacă panica qui secoue le monde depuis quelques mois et dont les causes sont sans doute réelles nu-și are obârșia în straturi mai profunde ale conștiinței. Unii și alții, dintre cei care se-nghesuie întotdeauna în fața microfoanelor ca să ne împărtășească punctul lor de vedere, claironnent que « le monde d’après » ne sera plus celui d’avant sans préciser ce-o să se schimbe și cum anume o să arate lumea când vom fi stins molima care-o răvășește azi – à l’exception toutefois, paraît-il, des pays totalitaires, ce qui incite les précédemment nommés champions de la communication d’engager des débats pe cât de sterile pe atât de țuguiate ca să ne facă să credem că ni se pune pistolul la tâmplă : libertatea sau moartea.

Les partisans du catastrophisme intégral și care consideră că molimele ca și războaiele sunt menite de la Dumnezeu sau de la fire ca să-mpuțineze pământenii când aceștia prea s-au înmulțit se sont roués avec grands espoirs sur un livre publié à point nommé, en février de cette année, chez Odile Jacob : « Le Choc démographique ». Autorul, Bruno Tertrais, geopolitolog și director adjunct al „Fundației de cercetări strategice”, les a plutôt déçus. Les grands ensembles démographiques, affirme l’auteur en apportant des preuves, grossissent jusqu’à atteindre un point de bascule puis reculent naturellement, cum e astăzi cazul Chinei care urmează exemplul Europei. Pe glob doar continentul african este azi într-o creștere demografică importantă care va atinge și ea, mai târziu sau mai devreme, punctul dincolo de care populația va scădea. Quant aux ressources de la planète, elles semblent, pour l’auteur, plus vastes qu’on ne veuille nous le faire croire. A ceux qui prédisent l’épuisement des gisements d’hydrocarbures, par exemple, il oppose vorbele cuiva care spunea că epoca petrolului nu se va încheia din lipsă de petrol așa cum epoca de piatră nu s-a încheiat din lipsă de pietre.

Considerând qu’un homme de science doit se contenter de constater les faits, Bruno Tertrais, dont le livre est sorti entouré d’un bandeau publicitaire : « La grande peur de l’Occident », affirme que dincolo de mișcările migratorii care, global, statistic, nu ar trebui să ne îngrijoreze, ele rămânând la un același nivel de mai bine de un secol, la panique des sociétés modernes se doit au vieillissement accéléré des populations. Numai că, și-n această privință opinia autorului est plutôt rassurante : « On n'est plus vieux de la même manière aujourd'hui qu'on ne l'était il y a 50 ans, scrie Bruno Tertrais. În Japonia de pildă și în Coreea de sud – două țări unde populația îmbătrânește extrem de repede – robotica s-a dezvoltat la fel de repede. Omul zilelor noastre poate crea, inventa și face o sumedenie de lucruri la 70 de ani... ce qu'on ne pouvait pas faire il y a 50 ans. Mais un ajustement doit se faire, les économies s'ajusteront, la culture s'ajustera, les transports s'ajusteront.»

De fapt, dacă adăugăm pandemia câtorva altor întâmplări recente, mai puțin dramatice, poate, dar la fel de zdruncinătoare, telles la panne d’électricité qui a bloqué pendant plusieurs jours New York et les environs, ou les pannes informatiques qui perturbent, sans intervention malveillante, partout dans le monde, les banques, les hôpitaux et à Paris, les chemins de fer, e poate cazul să ne întrebăm dacă nu cumva cutezanța noastră științifico-fantastică, tot adăugând, ca-n jocurile acelea de copii qui empilent les pièces l’une sur l’autre jusqu’au moment où, en ajoutant la sienne, le perdant fait s’écrouler tout l’édifice, nu ne-a adus în pragul catastrofei ? Sau, dacă vreți, cum spune Arghezi, întregindu-l în felul lui pe Ceangă : „Chemându-mă-n Tărie, prăpastia mă soarbe.”

Ce qui nomme peut-être de la meilleure façon cette fabuleuse panique du monde contemporain.