Covid-19: marele test al solidarităţii europene

capture_decran_2020-04-23_a_19.19.44.png

Sediul Comisiei europene de la Bruxelles
Sediul Comisiei europene de la Bruxelles
Image source: 
AFP/Aris Oikonomou

„Viitorul zonei euro şi al Uniunii europene depinde de răspunsul nostru la criza coronavirusului”. Este un avertisment lansat de ministrul francez al finanţelor, Bruno Le Maire, în contextul noului summit teleconferinţă de joi 23 aprilie al celor 27 axat pe criza sanitară actuală. Cotidianul Libération arată că solidaritatea financiară a Uniunii Europene trece printr-un test decisiv. Alte publicaţii din Franţa pun accentul pe necesitatea reindustrializării Europei, deşi nu toate ţările şi-au delocalizat masiv industriile în ultimii 30 de ani.

Mediile de informare franceze anunţă că o uzină capabilă să producă 500 000 de măşti sanitare pe zi va fi construită în timp record în nordul Parisului, la Saint-Denis, şi că ea va fi operaţională la începutul lunii mai. Un investitor chinez participă la acest proiect. Iată o veste bună, am putea spune, în contextul în care în Franţa pe data de 11 mai populaţia ar urma să iasă din carantină şi nevoia de măşti va creşte. Există chiar tendinţa de generalizare a acestui reflex, de a ieşi în public purtînd o mască de protecţie pe faţă.

 

In spatele acestei veşti bune se ascund însă două realităţi triste. Franţa nu a fost capabilă să-şi producă singură cantitatea de măşti necesară, iar China continuă să fie un „partener” inconturnabil în contextul acestei crize. De fapt, Franţa descoperă că în ultimii 30 de ani s-a dezindustrializat, pe fondul euforiei creată de globalizare. Revista Marianne a publicat recent un dosar pe această temă, iar concluziile pe care le trag experţii sunt valabile pentru întreaga Europă.

 

Natacha Polony, specialistă în domeniul educaţiei şi al problemelor sociale, vorbeşte despre „independenţa care salvează vieţi”. Mai precis, eseista franceză vrea să spună că acele ţările care şi-au prezervat independenţa industrială au fost capabile să limiteze numărul de morţi. Ele au dispus de echipamentele necesare pentru a limita propagarea virusului şi pentru a îngriji populaţia. Iată de ce în Germania şi în Austria, de exemplu, s-au înregistrat mai puţine victime pe suta de mii de locuitori decît în Franţa sau Italia.

 

Elitele franceze, fie de stînga, fie de dreapta, au comis o enormă eroare în urmă cu 30 de ani prin delocalizarea industriilor şi prin renunţarea, de fapt, la industrie, arată, tot în revista Marianne, doi economişti. La ora aceea doctrina oficială punea accentul pe „sectorul terţiar”, deci pe servicii, finanţe, turism, consum. Foarte interesantă mi se pare explicaţia adusă de semnatarii articolului, Jean-Michel Quatrepoint şi Benjamin Masse-Stamberger. Dreapta a permis dezindustrializarea din motive de aviditate de cîştig, pentru că mîna de lucru era mai ieftină în China. Stînga a permis acelaşi lucru din motive mai degrabă ideologice, întrucît în imaginarul ei uzinele sunt locuri de alienare a omului, deci mai bine să dispară uzinele decît să sufere proletarul de alienare… Merită semnalat un detaliu semnificativ: în 1997, cînd la cîrma economiei se afla un socialist, Dominique Strauss-Kahn, a dispărut, în Franţa, Ministerul industriei, iar energia şi transporturile au fost trecute sub apanajul Ministerului mediului înconjurător.

 

Franţa se compară în prezent cu Germania şi descoperă că eterna sa rivală (dar şi partener esenţial de construcţie europeană) nu a comis aceleaşi greşeli. Dimpotriva, sectorul industrial le asigură acum germanilor statutul de primă putere economică a Europei, cu un excedent comercial de invidiat.

 

S-au lăsat mai puţin „păcălite” de globalizare ţările din nordul Europei decît cele din sud? Aşa s-ar părea, dacă privim acum tabloul autonomiei economice în Europa, sau al suveranităţii industriale. Franţa se situează oarecum la mijloc în acest tablou. Acest dezechilibru nord-sud fragilizează acum şi mai mult Europa, pe timp de criză sanitară. Cotidianul Libération lansează acest semnal de alarmă, citez: „Dacă zona euro se prăbuşeşte, ţările din nord vor suferi şi ele. Bogăţia acumulată de Germania, Austria, Danemarca sau Olanda se datorează existenţei pieţii unice.”

 

Acesta este doar unul din argumentele cu care ţările din sud cer acum mutualizarea datoriilor pentru relansarea economiei europene. Iar Franţa, în cazul în care Berlinul refuză instituirea acestui mecanism, este decisă să-l realizez doar cu ţările interesate din sud, pentru a pune în lumină în mod clar egoismul german. Si poate că într-o astfel de situaţie opinia publică germană va reacţiona şi va exercita presiuni asupra unei elite care refuză să ajute casa comună europeană într-un moment dificil, cînd se ştie că prosperitatea Germaniei se hrăneşte în mare parte din oportunităţile oferite de această casă comună.