Cronica bilingvă / La Chronique bilingue : Qu’est-ce qu’elle en a à cirer, fata împăratului Roșu ?

capture_decran_2020-04-13_a_18.46.48.png

Image source: 
Belleville Editions

Le hasard fait bien les choses se spune, et une fois de plus nous en avons la preuve. Descopăr pe lista celor șapte cărți din care se va alege cea al cărei autor va primi Premiul 2020 de literatură europeană, un roman traduit du roumain dont le propos pică la țanc, ca să spun așa, întrucât e vorba de o catastrofă care distruge un oraș et même, si j’en juge d’après les dernières phrases du livre, care reiau, într-un alt registru, situația de la începutul cărții, menace de prendre de l’ampleur et de détruire mai mult sau mai puțin întreaga lume.

Firește, nu-mi trece câtuși de puțin prin minte să vă prezint romanul : j’ai la décence de ne pas me prendre pour un critique littéraire și nici nu e vocația acestei rubrici. Nu știu nici în ce măsură juriul Premiului european de literatură, qui a distingué il y a quelques années Matei Visniec, va gusta umorul negru al unui autor care va înfrunta câțiva scriitorii europeni importanți, ale căror cărți, se-ntâmplă, nu sunt nici ele, cu excepția celei intimiste și vag romanțioase semnată de Anne Marie Garrat, mai puțin catastrofice, mai puțin sumbre, mai capabile să dea curaj à des lecteurs qui ne vivent pas les moments les plus épanouissants d’une vie que l’on croyait moins exposée aux fléaux d’un autre âge.

Le sentiment d’une catastrophe imminente se regăsește și în romanul cu nuanțe științifico-fantastice al englezului Ian McEwan  „O mașină ca mine” și în cel, cu surse documentare, al lituanianului Alvydas Slepikas qui dans son roman « A l’ombre des loups » évoque la tragédie des populations allemandes de la Prusse orientale qui, à la fin de la dernière guerre, devaient faire face à l’avancée des troupes soviétiques. Odată mai mult, al doilea război rămâne un subiect predilect pentru cei care preferă să privească dezastrul lumii contemporane aluziv, cum face austriacului Arno Geiger în „Marea împărție a umbrelor” sau Almudena Grandes în „Pacienții doctorului Garcia”, un fel de roman polițist cu naziști și vânători de naziști într-o Spanie franchistă. Du déjà vu, déjà lu, déjà rangé dans les archives que l’on peut fouiller avec talent et savoir faire pour nous retrouver dans cette littérature du vraisemblable si confortable pour les bien-pensants și pentru cei care nu vor ca literatura să-i scoată de pe șleaul ideilor de-a gata.

Poate de-aceea mă bucură să descopăr pe lista celor câteva cărți propuse pentru Premiul de literatură europeană romanul lui Iulian Ciocan „Dama de cupă” devenu, dans la traduction de Florica Courriol, je ne sais pas pourquoi, « L’Empire de Nistor Polobok », avec un sous-titre explicatif « portrait fêlé d’une Moldavie corrompue ».

Pentru autor corupția e o catastrofă și ea se manifestă sub forma unei gropi, o falie care înghite încet-încet orașul Chișinău și probabil și restul țării fără să ni se spună cât se va întinde prăvălirea în hău. Autorul, cu riscul de a-și sărăci narația, își impune să rămână în cadrul strict al parabolei. N-o să-i cereți lui Creangă să vă explice de ce fata moșului e bună și cea a babei rea, și care sunt virtuțile medicale ale smicelelor de măr dulce cu ajutorul cărora fata împăratului Roșu leagă la loc capul lui Harap Alb de parcă nu l-ar fi tăiat paloșul.

Vous ne devez pas demander à l’auteur du roman « Dama de cupă » des développements psychologiques autres que primaires ni des rebondissements d’un récit qui se veut presque linéaire ni la mise en cause des structures sociopolitiques dont la corruption n’est qu’une manifestation marginale. Nistor Polobok, eroul acestei parabole moldovenești, n-a cunoscut încercarea prin care trecem noi astăzi. Poate că alta i-ar fi fost viziunea despre damele de cupă dacă i-ar fi fost dat să citească în prestigiosul ziar Le Monde sau în nu mai puțin prestigioasa revistă Le Point textele unor doamne din înalta mondenitate pariziană, una fată și soție de bancher, vag ministră, cealaltă autoare de romane de gară pentru papițoi, qui racontent leur confinement doré à des gens enfermés avec leurs enfants au septième étage d’un HLM, dans deux pièces dont les fenêtres donnent sur un parking.

Ce qui me rappelle, tiens ! citită recent într-o carte de memorii, scrisoarea unei doamne din artistocrația bucureșteană de dinainte de război care-i scria unei prietene în 1941, când tatăl meu era pe front, que les choses vont mal dans le pays et qu’elle n’est pas certaine, cette année, de pouvoir passer les fêtes de Noël à Vienne.

Păi nu ? Alegoria e alegorie și n-o să se apuce acum fata împăratului Roșu să citească „Germinal” pour savoir quelle est la vie des mineurs de Montsou, et ce serait inopportun de briser le charme d’un conte de fées moldave, fût-il sinistre, ca să dovedim că mai ales atunci când ne lovește catastrofa iese la iveală nerușinarea de clasă.