Colapsolog francez: cum se poate prăbuşi totul şi cum totul poate renaşte

-effondrer-couv.jpg

Image source: 
Editura Seuil

În ultimii ani au apărut numeroase cărţi în Franţa pe tema „prăbuşirii civilizaţiei”, a colapsului general. Aceşti teoreticieni au fost însă surprinşi de pandemia actuală, ei se aşteptau la cu totul alte crize.

Conceptul de „colapsologie” a apărut în 2005 şi a fost pus în circulaţie de doi autori şi militanţi interesaţi de tranziţia ecologică, Pablo Servigne şi Raphaël Stevens. Iată definiţia colapsologiei, propusă de ei: exerciţiu transdisciplinar de studiere a prăbuşirii civilizaţiei industriale şi a ceea ce ar putea să-i succeadă, altfel spus o reflecţie bazată pe raţiune, intuiţie şi cercetări ştiinţifice recunoscute.

Cei doi autori au semnat împreună şi o carte care a fost un best-seller mondial, un fel de manual de colapsologie pentru generaţiile viitoare. Apărută în 2015, această carte, intitulată „Cum se poate prăbuşi totul” conţine un avertisment rezumabil într-o frază, sfîrşitul e aproape, dar şi sugestii de soluţii pentru a evita dezastrul.  

Într-un interviu acordat cotidianului Le Monde, Pablo Servigne defineşte pandemia ca o „criză cardiacă generală” punînd în lumină „extrema vulnerabilitate a societăţilor noastre”. El vede în pandemie şi un semn anunţînd viitoarea prăbuşire a civilizaţiei actuale, dar recunoaşte că nu s-a gîndit la posibilitatea unei perturbări profunde a lumii globalizate din cauza unui virus. Citez din afirmaţiile sale: „Este un paradox: am anticipat multe crize grave, în special de natură financiară, climaterică şi energetică, dar nu am văzut-o venind pe aceasta, deşi o cunoşteam în teorie”.

Pablo Servigne consideră că pe viitor, pentru a putea contracara alte crize, umanitatea trebuie să rupă cu politicile „neoliberale” întrucît ele sacrifică bunăstarea comună şi securitatea sanitară pe altarul profitului, al competiţiei şi al „egoismului instituţionalizat.” Soluţia, pe viitor, ar fi trecerea de la o economie globală la o autonomie economică la toate nivelurile: individuală, locală, naţională. O primă lecţie a fost oricum asimilată în prezent, toată lumea a văzut ce înseamnă să aştepţi să-ţi vină măşti şi medicamente din China în loc să le produci tu, în propria ta ţară.

Colapsologul francez, în conferinţele sale, nu uită să sublinieze că prăbuşirea unui sistem sau a unei civilizaţii poate însemna şi renaştere, reconstruirea lumii, crearea unei societăţi mai bune. Suntem oare, noi, în prezent, în această situaţie? Întrebarea sună neliniştitor, dar contextul este ideal pentru ecologiştii, economiştii, sociologii, filozofii, oamenii politici şi alţi gînditori şi militanţi care critică de multă vreme capitalismul, globalizarea şi neoliberalismul.

Neoliberalismul nu este capabil să înfrunte crizele, cam aşa sună concluzia multor grupuri se reflecţie. Statul trebuie să revină în forţă pentru a-şi asuma rolurile elementare: asigurarea securităţii alimentare şi a celei sanitare pentru cetăţeni. La nivel local, în Franţa, încep astfel de dezbateri şi diverşii oameni politici descoperă că pot acţiona, de exemplu prin relocalizarea unor intreprinderi.

Există în prezent un elan pentru ca perioada post-coronavirus să nu mai semene ca două pictături de apă cu jungla economică şi comercială care a precedat-o.