Coronavirus: mască-demascare-mascaradă

masca.png

Gravură de Paul Fürst (1656) - echipament purtat de medici în timpul epidemiei de ciumă de la Roma, secolul al XVII-lea.
Gravură de Paul Fürst (1656) - echipament purtat de medici în timpul epidemiei de ciumă de la Roma, secolul al XVII-lea.
Sursa imaginii: 
Gravura de Paul Fürst, Wikipedia

În plină pandemie de coronavirus, masca a devenit primul simbol al acestei crize planetare. Dezbaterile şi polemicile în jurul utilităţii acestui element de protecţie nu s-au încheiat. De altfel măştile sunt şi ele de diferite tipuri şi pot servi sau deservi în diferite moduri pe cei care le poartă. Austria a decis ca de acum încolo oricine intră într-un supermarket să poarte o mască sanitară pe faţă. Vor lua oare şi alte ţări europene acest exemplu? În privinţa măştilor am putea spune că există două mari „şcoli” de gîndire: una asiatică şi una europeană.

Încă din evul mediu, confruntaţi cu epidemiile de ciumă, medicii au avut intuiţia că protejarea gurii şi a nasului cu o mască, ba chiar şi a ochilor, ar putea fi utilă. Aşa s-a născut o faimoasă mască pe care o vedem în sute de desene şi picturi de epocă, o mască cu o protuberanţă avînd forma unui mare cioc de corb… Cum la ora aceea medicii şi chirurgii îşi puneau şi ochelari de protecţie, purtau şi glugă şi mănuşi precum şi o manta lungă pînă la călcîie, silueta lor avea ceva macabru şi înspăimîntător. Păreau nişte corbi gigantici prevestitori de moarte şi dezastru. Dar protuberanţa măştii avea un rol precis, în interior medicii îşi puneau diverse plante aromate astfel încît aerul respirat de ei să fie cît de cît filtrat…

Această convingere, că pe timp de epidemie este bine să ai o mască protectoare s-a perpetuat. În multe fotografii datînd de acum mai bine de o sută de ani, din perioada epidemiei de gripă spaniolă, vedem oameni care, într-un fel sau altul, îşi protejează gura şi nasul. Lunga perioadă de pace şi prosperitate începută după al doilea război mondial i-a făcut însă pe occidentali să uite anumite bune reflexe… Din acest motiv masca sanitară nu a devenit un ingredient al vieţii zilnice, spre deosebire de ţările asiatice.

Eu însumi am fost mirat, în cursul călătoriilor mele în China şi în Japonia, să constat că masca aproape că face parte din vestimentaţia locală. Există însă o diferenţă de cultură între europeni şi asiatici. Un japonez sau un chinez, dacă începe să aibă simptome de răceală, chiar şi într-o fază incipientă, îşi pune imediat o mască sanitară pe faţă. În felul acesta îi protejează de fapt pe cei din jurul său, în caz că strănută sau tuşeşte. În China multă lume poartă măşti şi ca să se protejeze de poluare… Nu este sigur că ele sunt eficiente, dar au un efect psihologic pozitiv, fac parte din arsenalul de gesturi altruiste. A-ţi pune o mască sanitară în anumite condiţii ţine de un fel de curtoazie socială. Din 2009 încoace, cînd japonezii au fost confruntaţi cu gripa A, masca a devenit pentru ei un accesoriu indispensabil. Unii au purtat măşti şi în speranţa că s-ar putea proteja de contaminare nucleară, după catastrofa de la Fukushima, speranţă derizorie, fie spus între paranteze.   

Asiaticii sunt, în orice caz, stupefiaţi că în acest context de epidemie europenii nu poartă măşti. Un specialist chinez, George Gao, director general al Centrului de control şi de prevenire a maladiilor, intervievat de cotidianul Le Monde, afirmă următoarele: „Marea eroare în Statele Unite şi în Europa este, după părerea mea, faptul că populaţia nu poartă măşti. Acest virus se transmite prin stropi mărunţi din respiraţie şi prin salivă, de la om la om. Stropii joacă un rol foarte important, de unde necesitatea măştii. Simplul fapt de a vorbi cu cineva poate transmite virusul. Cu ajutorul măştii putem împiedica stropii purtători de virus să circule şi să infecteze oameni”.

Iată o opinie clară, simplă, sugerînd o soluţie universală: puneţi-vă măşti şi totul se va rezolva de la sine. Din păcate lucrurile nu sunt chiar aşa de simple. Chinezii au purtat măşti şi totuşi virusul a lovit puternic. În prezent cifrele furnizate de autorităţi sunt de altfel contestate, se crede că în China au fost nu 3000 de morţi ci în jur de 50 000. În Franţa, de la începutul epidemiei, mai toţi specialiştii au afirmat că pentru majoritatea populaţiei masca este inutilă. Ba chiar poate deveni periculoasă întrucît cineva se poate contamina de la propria sa mască, dacă nu ştie să şi-o scoată cum trebuie după ce a purtat-o şi să o arunce la pubelă.

Să fi făcut toţi aceşti specialişti aceste declaraţii pentru a nu panica populaţia, dat fiind că oricum Franţa nu dispunea de suficiente măşti? Greu de spus unde se află adevărul pentru moment. Treptat, însă, Franţa i-a echipat, cu măşti (venite în special din China) pe medici, pe infirmieri, pe poliţişti, pe pompieri, precum şi alte categorii profesionale aflate în contact continuu cu o posibilă populaţie contaminată.

O întrebare se impune acum în mod inevitabil: oare cîte vieţi ar fi putut fi salvate în Europa dacă Uniunea Europeană ar fi dispus de autonomie sanitară şi ar fi avut un stoc substanţial de măşti de diferite tipuri? Un răspuns exact este imposibil de dat, dar cu siguranţă că mii de persoane ar fi încă în viaţă dacă încă din luna ianuarie europenii ar fi adoptat masca în mod automat şi chiar obligatoriu.

Acum, urmează să fie demascaţi cei care nu au ştiut să prevină această criză şi să ia măsuri din timp pentru securitatea sanitară a populaţie. Şi dacă tot am vorbit de mască, şi am ajuns la demascarea incompetenţelor, aş vrea să termin cu "demascarea" unei mascarade: măsura cea mai grotescă şi absurdă în contextul epidemiei de coronavirus a luat-o un dictator, preşedintele Turkmenistanului, Gurbanguli Berdimuhamedov. El a decretat că epidemia nu există în ţara sa şi a scos cuvîntul coronavirus din toate documentele oficiale şi chiar din vocabular.