Franţa, coronavirus: reducere drastică a activităţii pînă pe 15 aprilie

cafenea.jpeg

Franţa cu toate cafenelele închise – un peisaj inedit, fără precedent.
Franţa cu toate cafenelele închise – un peisaj inedit, fără precedent.
Image source: 
AF

Franţa, după model italian, intră în carantină oficială pînă pe data de 15 aprilie. Gradul trei de mobilizare împotriva epidemiei, decretat de autorităţi, înseamnă închiderea şcolilor şi a universităţilor, a cafenelelor şi a sălilor de spectacol, a muzeelor şi a bibliotecilor, interzicerea tuturor reuniunilor de mai mult de o sută de persoane precum şi organizarea, în măsura posibilului, a muncii la domiciliu.

Practic se închide totul cu excepţia, citez din anunţul primului ministru Edouard Philippe, „serviciilor esenţiale pentru viaţa cetăţenilor”. Am remarcat, vineri 13 martie, un fel de reproş în discursul premierului, adresat acelor francezi care nu au înţeles gravitatea momentului şi nici semnificaţia măsurilor precedente anunţate de preşedinte în persoană.

Mai precis, francezilor li se cere să fie ceva mai disciplinaţi, calitate care s-ar părea că nu figurează în codul genetic al stilului de viaţă din Franţa. Pe unul din principalele canalele de televiziune franceze, sîmbătă 14 martie, imediat după prezentarea noilor măsuri luate de executiv, a fost difuzat un reportaj făcut la Marsilia unde atmosfera era pur şi simplu balneară. Oamenii profitau de vremea bună, terasele erau pline, nimeni nu păstra nici cea mai mică distanţă de securitate faţă de ceilalţi… Imagini care contrastau flagrant cu ceea ce se întîmplă de ceva vreme în ţara vecină, Italia, unde toată lumea a acceptat să sacrifice viaţa socială în numele sănătăţii publice.

Oricum, şocul resimţit de francezi în contextul noilor restricţii este atenuat de faptul că în numeroase alte ţări au fost luate măsuri identice. Imaginile cu străzi şi cu pieţe pustii transmise de la Roma, Madrid şi New York îi face pe francezi să accepte cu mai multă resemnare ideea că şi Parisul va arăta la fel. Această pauză de activitate generală ar trebui să devină însă, o spun mulţi editorialişti, un moment de reflecţie colectivă legată de viaţă şi de moarte, de un model economic global care îşi arată limitele, de ceea ce ar trebui făcut după epidemia de coronavirus.

Un istoric francez, Maxime Tandonnet, arată în Le Figaro că epidemia mai pune în lumină şi iluziile modernităţii şi fragiliatea societăţilor noastre globalizate. În megalomania sa omul a crezut că are o putere nelimitată asupra naturii, ceea ce nu este adevărat. Coronavirusul ar mai trebui să ne îndemne să reflectăm şi la „imprevizibilitatea în istorie”, mai spune eseistul francez.