Cronica pariziană: interviu cu Mircea Cantor despre arta sa şi „visul” său francez

83635288_2699432850092709_3203147654003425280_o.jpg

Image source: 
Dilecta / Mircea Cantor

Joi 6 februarie, la ora18h30, artistul de origine română Mircea Cantor va oferi autografe, în Librăria Flammarion de la Centrul Georges Pompidou, pe o impresionantă monografie care i-a fost dedicată. Apărută la Editura Dilecta, cu prezentări semnate de Philippe-Alain Michaud şi Mihnea Mircan, această monografie de 256 de pagini trasează parcursul excepţional, între România şi Franţa, între Cluj şi Paris, al unui artist încă tînăr dar afirmat şi recunoscut. Povestea reuşitei sale este şi una a întîlnirii cu Franţa, mai întîi cu Scoala de arte frumoase de la Nantes, şi apoi cu Parisul.

Parisul a fost, şi este, „visul” multor artişti. Timp de cîteva secole capitala Franţei a fost şi capitala mondială a artelor şi a culturii. Greu de precizat numărul artiştilor străini care au migrat spre acest oraş în căutare de inspiraţie sau pentru a ajunge celebri. Istoria artei reţine doar numele celor care au reuşit, dar nu şi numele zecilor de mii de candidaţi la glorie care nu au reuşit.

Unul dintre artiştii români stabiliţi în Franţa despre care se vorbeşte tot mai des în ultimul timp este Mircea Cantor. În 2007 a apărut o primă monografie despre parcursul său. Acum, o monografie şi mai amplă îi captează şi mai nuanţat, şi mai complet, demersul artistic.

Mircea Cantor s-a născut în 1977 la Oradea, a absolvit artele plastice la Cluj, iar Franţa l-a consacrat prin cîteva premii importante (cum a fost Premiul Marcel Duchamp) şi prin cîteva expoziţii în locuri prestigioase (cum ar fi Centrul Georges Pompidou sau Muzeul Vînătorii şi al Naturii de la Paris).

Artist complex, care a pornit de la pasiunea pentru fotografie şi a ajuns la artă conceptuală trecînd prin video şi grafică, Mircea Cantor rămîne şi profund legat de rădăcinile sale româneşti. Sau mai precis de ceea ce mai înseamnă tradiţiile populare, în ceea ce au ele mai subtil şi mai trainic. El a transpus şi a înglobat de altfel aceste simboluri în multe din lucrările sale. Citez din textul de prezentare al monografiei:  „Mircea Cantor doreşte să ofere lumii o operă simbolică inspirîndu-se din diverse cîmpuri ale cunoaşterii pentru a conferi sens existenţei umane. Fundamentele muncii sale ar putea fi rezumate prin cîteva cuvinte: tradiţie, umilitate, estetică, independenţă, rigoare şi morală”.

L-am incitat pe Mircea Cantor să ne vorbească la RFI despre ce a însemnat Franţa şi Parisul pentru el, precum şi despre modul în care se raportează la „trăsăturile” enumerate mai sus. Mircea Cantor ne dă detalii şi despre cum s-a născut noua monografie la prestigioasa editură Dilecta.