Proiectul de reformă a pensiilor a ajuns în Parlament francez

reforme.jpg

Premierul Edouard Philippe sperà ca proiectul de reformà a pensiilor sà ajungà în plenul parlamentului pe 17 februarie, dupà ce va fi examinat de diversele comisii
Premierul Edouard Philippe sperà ca proiectul de reformà a pensiilor sà ajungà în plenul parlamentului pe 17 februarie, dupà ce va fi examinat de diversele comisii
Image source: 
Ludovic Marin/AFP

Mult-contestatul proiect de reformă a pensiilor a ajuns în Parlamentul francez. O Comisie specială a început să examineze textul pe care majoritate a prezidenţială speră să-l propună pentru un vot solemn în data de 3 martie. O viteză rapidă care este contestată de opoziţia de la Paris.

Proiectul de reformă a pensiilor a fost prezentat vinerea trecută, în 24 ianuarie, în Consilil de miniştri. Patru zile mai târziu, marţi 28, el a apărut în Parlamentul de la Paris. O Comisie specială formată din 70 de deputaţi originari din toate grupurile parlamentare şi-a şi început misiunea. Secretarul de stat însărcinat cu pensiile a fost astfel déjà audiat de această comisie. Miercuri urmează să fie audiaţi partenerii sociali – liderii patronali şi sindicali – şi două organisme care se ocupă de pensii. Apoi, deputaţii vor avea răgaz până joi seara ca să depună eventuale amendamente.

Discuţiile în comisiile de specialitate vor debuta pe 3 februarie şi vor dura o săptămână. Pentru a contracara tentativele de obstrucţionare din partea opoziţiei, preşedintele grupului parlamentar majoritar a cerut „moderaţie în amendamente”.

In fine, începând cu 17 februarie, odată terminate treburile în comisii, textul revine în faţa întregului parlament. Majoritatea prezidneţială speră un vot solemn, în plen, asupra textului pe 3 martie, cu câteva zile înaintea pauzei parlamentare impusă de alegerile locale din 15 şi 22 martie. De partea sa, Senatul, dominat de conservatori, speră să poată trage de timp şi prevede să se aplece asupra reformei pensiilor de abia la sfârşitul lunii aprilie.

Toate partidele de stânga – socialiştii, comuniştii şi stângiştii lui Jean-Luc Mélenchon – i-au scris luni preşedintelui Parlamentului ca să-i ceară „să apere onoarea parlamentului”. Respectivele partide, toate în opoziţie şi fără mare greutate, denunţă „condiţii inadmisibile” şi critică virulent viteza cu care guvernul caută să adopte controversatul text. Un text aflat la originea unor manifestaţii şi greve nemaiîntâlnite de mulţi ani în Franţa.

Proiectul de reformă a pensiilor a ajuns în Parlament francez