Cronica bilingvǎ – La chronique bilingue (177): 2019 - Notre Dame brûle.

enl5ry7xsaab3fq.jpg

Image source: 
France Médias Monde

In mod tadiţional luna ianuarie este una în care toată lumea îşi urează tot felul de lucruri bune cu prilejul Noului An. Persoane particulare, şefi de intreprinderi, lideri politici, artişti, vedete, etc. încearcă să găsească formulele cele mai interesante pentru a incita la speranţă şi optimism. In această lună ianuarie mai plouă şi cu bilanţuri legate de anul care a trecut, iar anul 2020 are, în plus, semnificaţia unui prag între decenii. Scriitorul Virgil Tănase radiografiază, în cronica bilingvă următoare, acest fenomen care rămîne în general verbal, pentru că vorbele bune nu se concretizează automat şi în fapte.   

Cum se obișnuiește la începutul noului an, jurnaliștii fac bilanțul – sommaire et médiatique, c'est-à-dire superficiel et mondain  – al anului încheiat. Și ca întotdeauna, trosc ! aceeași întrebare întrucâtva fatală : qu’est-ce qui vous a le plus marqué dans l’année qui vient de s’écouler ? D’habitude cette question m’embarrasse, tant l’aune d’une année îndeamnă la ușurătate și te-mpinge să evoci cine știe ce eveniment politic dont la portée est telle qu’on pourrait le comparer au vent de sable du désert care ne umple ochii cu nisip și mișcă dunele dar ale cărui efecte nu țin decât până când ne spălăm pe ochi și până când un alt vânt duce unda de nisip mai la deal sau mai la vale.

Voilà pourquoi chaque fois que l’on me pose cette question dans un cadre sérieux, je réponds à ma façon fie că în anul respectiv pisica mea a avut patru pisoi – e întotdeauna uluitor să vezi cum viața iscă viață, o viață pe care ne e atât de ușor să o curmăm, qu’il s’agisse des chatons ou des hommes –,  fie că lucrul cel mai însemnat în anul stins e că nous avons eu un été indien ce qui est très favorable pour le gewurztraminer vendange tardive qui s’accorde parfaitement avec le foie gras d’oie du Périgord.

Anul acesta lucrurile stau altminteri și spun fără șovăire că, pentru mine, evenimentul anului a fost incendiul catedralei Notre-Dame que j’ai regardé en direct à la télé, averti par un coup de fil, sans sentir le besoin de me rendre aussitôt sur place pour voir de mes yeux ce qui semblait absolument inconcevable (când eram copil, la Galați, m-am dus să „văd focul” care mistuia biserica Sfântul Ilie, sub ochii înspăimântați ai poporenilor care se așteptau să vină vremuri de urgie – ceea ce s-a și întâmplat !).

Ce que j’ai ressenti en regardant Notre-Dame brûler, je n’ai eu aucun mal à l’appréhender.

Nimic, nimic, nimic nu poate înlocui timpul care curge.

Rien, absolument rien ne peut supplanter les années emmagasinées dans un objet, dans un monument, dans ce qui dure.  Când dispare ceea ce am păstrat, un lucru căruia fiecare ceas care trece îi adaugă ceva de neînlocuit, nu pierdem obiectul (monumentul) în sine, care poate fi refăcut, realcătuit, facsimilat, nous perdons les années, des centaines d’années dans le cas précis de la cathédrale Notre Dame, qui, par notre effort constant, l’ont investi d’un je ne sais quoi (nu-l știu nici eu și nici cei care contribuie la această săvârșire)..., un je ne sais quoi qui a pourtant un nom bien précis : cela s’appelle civilisation. Ce altceva e o civilizație decât ceea ce dănuie ? ceea ce păstrează temeiul în funcție de care ne alcătuim viața, întărit prin fiecare an pe care efortul nostru de a-l conserva îl adaugă edificiului inițial?

Rien n’est plus nocif à la civilisation que l’idée de progrès et de modernité appliquée non aux besoins mesquins, que je nommerais « annuels », nevoilor de la o zi la alta, ci aplicat duhului care face din om om. Rien n’est plus nocif à la civilisation que notre soumission aveugle au règne de la science qui – veți fi băgat de seamă ! – n’a pas de morale et impose dans la société la loi naturelle de la raison du plus fort, a pietrei celei mai grele, a fălcilor celor mai hăcuitoare…, materialismul istoric pe care alții îl numesc, printr-un același răget de fiară, legea obiectivă a pieții.

Si je devais nommer l’émotion dont j’étais submergé lorsque, les larmes aux yeux – mărturisesc , je regardais les flammes qui jaillissaient du cœur de  Notre-Dame, pe lângă care treceam, altminteri cu indiferență și unde n-am intrat decât de câteva ori –, ași spune că asistam la victoria abjectei noastre modernități care în numele banului lipsit, după cum se știe de miros și de naționalitate, vrea să transforme oamenii și țările în bancnote... J’assistais à la victoire symbolique du matérialisme scientifique et du réalisme économique qui dévoraient mille ans de civilisation – deux mille cinq cents dacă socotim că temeiul civilizației occidentale s-a născut în Grecia antică.

Il nous est aujourd’hui plus difficile de demeurer des hommes, de résister à la violence des forces socio-politiques care vor să ne transforme în gologani care n-au miros, care n-au istorie, interșanjabili, toți dotați de ceea ce bouarii zilelor noastre numesc inteligență artificială, un fel de minte din deșeuri qui ne pense que ce qui a été déjà ruminé. La Création remplacée par la mécanique ! Zămislitorul înlocuit cu tinichigii gândirii !

Je vous souhaite de tout cœur une année 2020 moins triste que la précédente.