Frondă masivă şi inedită în spitalele franceze: peste 1.000 de medici ameninţă cu demisia

hopitaux.jpg

Conferinta de presà a medicilor din colectivul inter-spitale care amenintà cu demisia colectivà începând cu 14 ianuarie 2020
Conferinta de presà a medicilor din colectivul inter-spitale care amenintà cu demisia colectivà începând cu 14 ianuarie 2020
Image source: 
Thomas SAMSON / AFP

Circa 1.200 de medici din spitalele franceze - din care jumătate sunt profesori sau şefi de secţii -  ameninţă cu o „demisie colectivă” din funcţiile lor administrative. Intr-o scrisoare deschisă publicată de ziarul Libération, protestatarii cer ministrului sănătăţii „negocieri” imediate pe salarii şi bugetul spitalelor.

Semnalul de alarmă este tras. Ameninţarea cu demisia din partea acestor aproape 1.200 de şefi de secţii, profesori sau chirurgi, arată criza cu care se zbate mediul spitalicesc francez. Cert, eventuala lor demisie colectivă nu va fi decât simbolică întrucât ei vor continua să-i îngrijească pe pacienţi, respectând astfel jurământul lui Hipocrat. Demisionând însă din funcţiile lor administrative, ei rup astfel cordonul care-i leagă de ierarhia spitalului.

Semnatarii scrisorii deschise din Libération adresată ministrei sănătăţii Agnès Buzyn subliniază faptul că „planul de urgenţă” în favoarea spitalelor, anunţat în noiembrie, „ne-a decepţionat întrucât nu este suficient. Spitalul trebuie reformat dar nu există mare reformă fără mijloace” mai scriu medicii.

Semnatarii cer o „revalorizare a salariilor, un buget suplimentar de 600 de milioane de euro pentru spitalele publice acesta şi o revizuire profundă a modului de finanţare şi conducere a acestor structuri”.

Acum două luni, executivul de la Paris anunţase printre altele că statul va prelua o treime din datoria spitalelor publice – adică circa 10 miliarde de euro – şi va oferi o primă anuală de 800 de euro infirmierilor cei mai prost plătiţi din regiunea pariziană..

Cazul infirmierilor este evocat şi de Xavier Mariette, şeful serviciului de reumatologie de la spitalul Bicêtre şi semnatar al scrisorii de demisie colectivă. „Avem nevoie de o mărire a salariilor infirmierilor, care azi se clasează pe locul 28 din 32 al ţărilor din OCDE, trebuie să recrutăm mai mulţi infirmieri întrucât azi, spitalele publice duc lipsă de personal pentru că oamenii nu mai sunt atraşi de spitalele publice. Asta trebuie schimbat dar ne trebuie mijloace suplimentare”.

In esenţă, demisionarii denunţă managementul din spitale, faptul că directorii gestionează spitalele publice ca orice firmă.

„Ni se vorbeşte în continu de cifre dar noi avem treabă în fiecare zi cu pacienţi” afirmă de exemplu personalul spitalului din Avignon unde agenţia France Presse a realizat un reportaj. Spitalul de acolo este în grevă de 7 luni pentru a denunţa lipsa de mijloace. Criza mocneşte şi la Marsilia, marele oraş din sudul Franţei unde corespondentul RFI ne spune că un sfert din şefii de secţii sunt pe cale să demisioneze.

De notat că ameninţarea cu demisia este iniţiativa unui colectiv inter-spitale care a fost fondat anul trecut în septembrie. Respectivul colectiv reuneşte toţi profesioniştii din spitale, indiferent de apartenenţa lor politică sau sindicală.

Colectivul a luat amploare în doar câteva luni în faţa degradării situaţiei din spitalele franceze, o referinţă pe plan internaţional. Treptat, de două decenii încoace, calitatea acestor spitale şi în particular grija adusă pacienţilor, s-a deteriorat. In opinia protestatarilor, „directorii de spitale nu mai sunt azi simpli gestionari dar contabili. Un spital de calitate nu mai este cel care-i îngrijeşte bine pe pacienţi ci cel care atinge echilibrul financiar”.