Si dacă "forţa" unui popor vine din lecturile sale?

bibliotheque-presidents.jpg

Image source: 
Editura Tallandier

În Franţa, printre numeroase cărţi noi apărute în această lună ianuarie se numără şi una legată de… lecturile preşedinţilor. Într-o ţară ca Franţa este inimaginabil ca unui preşedinte să nu-i placă literatura, sau măcar anumiţi autori. Ceea ce reiese din volumul respectiv initulat "În biblioteca preşedinţilor noştri" anunţat de Editura Tallandier.

Generalul De Gaulle nu citea nicodată în prezenţa cuiva, ci întotdeauna singur, considerînd că lectura era un gest intim. Preşedintele Valéry Giscard d’Estaing, la sfîrşitul mandatului său de şapte ani în fruntea statului francez, făcea o surprinzătoare declaraţie spunînd că adevărata sa ambiţie era una literară. François Mitterrand avea un adevărat cult pentru cărţi şi se refugia în ele pentru a scăpa "de privirile lumii". Despre el se spune, aflăm dintr-un dosar publicat de revista Le Point, că în ultimile zile petrecute la Palatul Elysae şi-a organizat de fapt biblioteca. Preferinţele literare ale lui Jacques Chirac mergeau spre poezie…

In prefaţa acestei cărţi în care figurează mărturiile a opt preşedinţi, Etienne de Montety, care a îngrijit lucrarea, se întreabă: "De ce oare aproape toţi preşedinţii francezi au avut această preocupare, să se ocupe de cărţi şi de scriitori?" Iar concluzia este că în Franţa literatura rămîne o valoare înrădăcinată… Nicolas Sarkozy, François Hollande, Emmanuel Macron, au răspuns şi ei întrebărilor legate de cărţile lor preferate.

De notat însă, ceea ce face revista Le Point, că aproape toţi preşedinţii s-au interesat în primul rînd de literatura franceză şi mai puţin de cea străină. Personal consider acest lucru absolut fabulos, ce n-aş da să le pot reproşa oamenilor politici din România că au consacrat prea multe ore literaturii române şi mai puţine celei anglo-saxone, franceze sau germane… Actualul preşedinte al Franţei, Emmanuel Macron, afirmă că lectura este un reflex care ţine de civilizaţie. Literatura salvează oameni, mai spune el.

Citez o frază emblematică din declaraţiile sale legate de cărţi: "Oamenii care citesc ştiu cît de important este acest lucru, iar oamenii care nu citesc simt şi ei că este important. Numai imbecilii consideră că este formidabil să nu citeşti, dar cred că în Franţa această specie nu există. Iată în ce constă forţa ţării noastre."

Nu mă pot împiedica să nu extind această reflecţie: şi dacă forţa unui popor vine de la lecturile sale, din timpul consacrat cărţilor?