Climat social tensionat în Franţa: reforma pensiilor contestată

_france-pensions_0.jpg

Franţa, manifestaţie în septembrie 2019 împotriva reformei sistemului de pensii.
Franţa, manifestaţie în septembrie 2019 împotriva reformei sistemului de pensii.
Image source: 
REUTERS/Robert Pratta

Vinerea trecută Franţa a fost cuprinsă de o frenezie comercială în cadrul a ceea ce s-a numit „Black Friday” (vinerea neagră). În prezent Franţa se pregăteşte de o „joi neagră” pentru că întră în frenezia unor contestaţii sociale. Există vreo legătură între cele două zile „negre”?

Întrucît joi 5 decembrie începe o perioadă de greve şi nu se ştie cît va dura, magazinele se tem că vor intra într-o perioadă „neagră”, şi aceasta în chiar luna Crăciunului, moment esenţial pentru vînzări. Anul trecut, comerţul de sfîrşit de an a avut de suferit din cauza manifestaţiilor repetate ale „vestelor galbene”. Acum se anunţă o mare mobilizare socială împotriva unui proiect de reformă a pensiilor. În paranteză fie spus, acest proiect îi sperie chiar şi pe cei care nu au citit un rînd din ceea ce propune executivul. Cînd vine vorba de pensii, reacţia este instinctivă şi oamenii îşi spun că guvernul nu poate în nici un caz propune ceva de natură să fie în avantajul pensionarilor.

Nimeni nu a reuşit de altfel să reformeze sistemul de pensii în Franţa, foarte complicat, şi care prevede pentru 42 de categorii profesionale nişte regimuri speciale. Ultima mare încercare de reformare a sistemului s-a derulat în 1995. La ora aceea preşedinte era Jacques Chirac şi prim ministru era Alain Juppé. Ei au încercat să rămînă pe poziţii, dar după trei săptămîni de greve au abandonat proiectul. Va reuşi astăzi preşedintele Emmanuel Macron ceea ce nu a reuşit executivul din 1995? Despre acest proiect de reformă se vorbeşte de doi ani, şeful statului l-a preconizat încă de la ora la care era candidat, s-au purtat discuţii lungi cu sindicatele... S-ar părea însă că actualul climat nu este favorabil unei astfel de reforme, mai ales după un an de mobilizare a „vestelor galbene”.

Ministrul economiei, Bruno Le Maire, a adoptat următorul cuvînt de ordine: „să explicăm, să liniştim, să convingem, nicidecum să nu ne opunem frontal”. Sondajele pun în lumină faptul că majoritatea francezilor sprijină mişcarea grevistă care va începe joi, şi că, în plus, cei mai mulţi dintre francezi cred că reforma „ascunde” ceva ce le va fi defavorabil.

Transporturile şi numeroase alte servicii vor fi afectate de joi încolo. Preşedintele Emmanuel Macron pregăteşte o intervenţie televizată săpămîna viitoare, probabil pentru a calma spiritele. Executivul pare dispus să facă anumite concesii, de exemplu să dea asigurări că punerea în aplicare a reformei se va face după 2025...

Ciudat cum cuvîntul „climat” revine tot mai des în limbajul mediilor de informare, în diferite contexte, în ultimul timp.

Se vorbeşte despre un „climatul social tensionat” în Franţa. Dar Franţa este perturbată şi de „fenomenele climaterice extreme”. Anul acesta luna noiembrie a adus cu ea ploi neobişnuit de abundente, un veritabil record în sud-vestul Franţei. Climatul social şi clima par deci intrate într-o fază de turbulenţe.

În acelaşi timp la Madrid se discută tocmai despre ce trebuie făcut pentru limitarea schimbărilor climaterice. Iar climatul discuţiilor nu ştiu dacă este foarte optimist... După cum nu este nemaipomenit nici climatul discuţiilor de la summit-ul NATO în desfăşurare la Londra.

La Madrid, la Londra şi la Paris, avem deci, în prezent, probleme cu „climatul”.