Cronica bilingvǎ – La chronique bilingue (173) : Patrimoniul cultural et la „gastrono-diplomatie”

photo_2_bis_0.jpg

Image source: 
RFI/ Carlotta Morteo

Spune-mi ce mănînci şi îşi spun cine eşti… Ceea ce sună ca o zicală cam improvizată ascunde totuşi un adevăr: în arta culinară a unui popor se ascund elemente ale identităţii sale. Franţa a reuşit chiar să-şi impună gastronomia pe lista UNESCO a valorilor imateriale. În acest final de an cînd gastronomia multor ţări este serios solicitată, cronica bilingvă următoare semnată de Virgil Tănase vă conduce printre preţioase feluri de mîncare franceze şi româneşti, dar şi prin unele întrebări grave.    

 

C’était une injustice qu’il fallait corriger. Dieu merci, c’est fait. Păi nu ?

De acum aproape zece ani le repas gastronomique français se află pe lista patrimoniului cultural imaterial al umanității, ce qui veut dire... mă întrerup pentru că poate nu știți despre ce e vorba. Statele care fac parte din UNESCO – Organizația națiunilor unite pentru educație, știință și cultură – au semnat în 2003 o Convenție privind repertorierea și păstrarea patrimoniului imaterial al umanității, adică : les pratiques, représentations, expressions, connaissances et savoir-faire – ainsi que les instruments, objets, artefacts et espaces culturels qui leur sont associés, pe care comunitățile umane le consideră ca făcând parte din patrimoniul lor cultural. Acesta, transmis de génération en génération, leur procure un sentiment d’identité et de continuité, contribuant ainsi à promouvoir le respect de la diversité culturelle et la créativité humaine.

Chiar spus așa, pe păsăreasca organizațiilor internaționale, înțelegem despre ce e vorba și ne bucurăm că ni se oferă, măcar pe hârtie, ocazia să ne afirmăm identitatea – horribile dictu, terme autrement haï aujourd’hui, au moment où nos élites veulent que nous soyons tous o marmeladă mondială, aussi dépourvus d’esprit et donc d’identité que l’intelligence artificielle, etc., passons ! Somme toute, tant bien que mal, la Roumanie a réussi a inscrire, elle aussi, quelques figures identitaires dans ce puzzle mondial : două dansuri, călușul și fecioreasca, doina, ceramica de Horezu, tradițiile legate de Crăciun, covoarele moldovenești și mărțișorul. Ar mai fi atâtea, dar e de la sine înțeles că autoritățile românești sunt mai preocupte de „integrare” decât de identitatea pe care vrem s-o integrăm.

Mais ce n’est pas mon propos. Il était question d’une injustice. En effet, la France, plus diligente dans cette entreprise de sauvegarde des biens culturels immatériels, et qui a mis sur cette liste le double des biens patrimoniaux inscrits par la Roumanie, a reușit, încă de acum aproape zece ani, să pună în pușculița bunurilor mondiale „meniul gastronomic”. Bun, n-o să ne punem noi acum să judecăm cu mintea noastră proastă ce qui fait et ce qui ne fait pas « l’identité française », pour reprendre le titre des trois volumes du grand historien Fernand Braudel – et je ne me laisserai pas influencer par celui-ci qui, dans ces quelque mille cinq cents pages, ne trouve pas de place pentru acest „meniu gastronomic francez”.

Acesta e astăzi o valoare culturală și identitară recunoscută și nimeni nu se poate lăuda că știe ce e Franța dacă, oricât ar fi citit de la Villon la Camus, și oricât va fi umblat prin catedrale, il ne s’est pas donné la peine d’ingurgiter ce fameux « repas gastronomique ». Tant mieux, à cela près că s-a comis o nedreptate flagrantă. Meniul cu pricina este, citez, „o masă de sărbătoare la care se mănâncă bine, se bea așijderi și se vorbește corespunzător”.

N-am să mă întreb ce înseamnă aceste, citez iar, « expressions vivantes héritées de nos ancêtres et transmises à nos descendants ». Je me contente de préciser que « le repas gastronomique français » comprend poisson, viande, fromage et dessert, avec les vins appropriés. Și stridiile o să strigați în cor ? Păi tocmai ! Uitate, trecute sub tăcere, umilite ! Această nedreptate a fost în sfârșit îndreptată. De luna trecută stridiile de la Cancale au intrat în patrimoniul cultural imaterial al umanității.

Se spune că gustul și calitatea lor nu s-ar datora vreunei îndemânări aparte a ostericultorilor mais aux conditions naturelles spécifiques du golfe qui sépare la pointe du Grouin du Mont Saint-Michel, de l’abondance d’un certain planeton, des marées… Bon, somme toute la géographie fait aussi partie de l’identité, non ? Toată suflarea Franței se bucură că s-a mai adăugat o coardă melodioasă acestui instrument aparent foarte eficace pe care ministrul de externe de pe atunci al Franței l-a numit, în 2014, « la gastrono-diplomatie ».

Les bons exemples doivent être suivis. Je m’empresse de signaler aux hommes politiques roumains que, du temps où, en tant que directeur de l’Institut culturel roumain, j’organisais, cu sprijinul domnului ambasador Caius Trăian Dragomir, deie-i Dumnezeu sănătate, balurile de sfârșit de sezon ale Institutului, j’obtenais une franche adhésion du public français aux valeurs culturelles immatérielles roumaines când se aduceau mititeii – qui de toute évidence mériteraient, autant que les huîtres de Cancale, de se retrouver sur la liste du patrimoine culturel immatériel de l’humanité.