Cronica pariziană: Beaubourg, "mon amour" - retrospectivă Francis Bacon

bacon.jpg

Francis Bacon / înregistrare video
Francis Bacon / înregistrare video
Image source: 
Centrul Georges Pompidou

Cronica pariziană de săptămîna aceasta ne introduce în atmosfera Centrului naţional de artă şi cultură Georges Pompidou, o veritabilă uzină culturală care a inspirat şi alte oraşe. Centrul Georges Pompidou, sau Beaubourg cum i se mai spune pe scurt, este şi un concept care se exportă. Preşedintele francez Emmanuel Macron, aflat săptămîna aceasta într-o vizită în China, a inaugurat marţi 5 noiembrie o antenă a Centrului Georges Pompidou la Shanghai.

Nu pot să nu evoc primele amintiri legate de Beaubourg, care datează din septembrie 1987, cînd am ajuns la Paris. M-am dus îmediat să descopăr acest loc cu totul şi cu totul original şi am rămas atunci uluit de bogăţia sa de oferte culturale. Toată lumea avea acces direct, fără restricţii, la rafturile cu cărţi, albume, filme, muzică… Atmosfera din interior dar şi din jurul Centrului Georges Pompidou era trepidantă, pusă sub semnul unei forme de libertate şi de inventivitate.

Pe esplanada din faţa Centrului veneau în fiecare zi zeci de artişti şi de saltimbanci, tinerii se lansau în discuţii, un fel de utopie a fraternităţii şi a păcii mi se desfăşura în faţa ochilor. Turiştii urcau pe scările rulante ca să admire Parisul de sus, iar ceea ce se vedea de acolo îţi tăia răsuflarea… Timp de şase luni am venit aproape zi de zi la Beaubourg, ca să aprofundez limba franceză, să citesc, să mă informez, să văd filme, să văd expoziţii dar şi să asist la spectacolul lumii. Mă simţeam, din multe motive, într-un spaţiu familiar, poate şi datorită faptului că de pe esplanadă îmi trimitea undele sale pozitive atelierul lui Brâncuşi…

Spiritul acestui loc a rămas acelaşi şi astăzi, ba chiar a crescut oferta culturală. O librărie, două săli de spectacol, atelierele pentru stimulat imaginaţia copiilor atrag zilnic un public numeros, în ciuda cozilor inevitabile şi a controalelor mai stricte, dată fiind ameninţarea teroristă. Sigur, între timp edificiul a mai obosit, s-a mai uzat, victimă a imensului său succes. Zilele trecute, mergînd să vizitez expoziţia pe care i-a dedicat-o lui Francis Bacon, am regăsit Beaubourg-ul înconjurat de tot felul de panouri de şantier. Un nou lifting este prevăzut pentru Centrul Georges Pompidou, ceea ce nu-l împiedică să funcţioneze în acelaşi ritm trepidant…

"Bacon en toutes lettres" se intitulează expoziţia concepută în jurul artistului britanic dar şi a pasiunii sale pentru cuvînt. O vastă serie de triptice realizate de artist este asociată cu lecturi din cîţiva autori importanţi admiraţi de el, mai precis cu texte aparţinînd lui Georges Bataille, Michel Leiris, Friedrich Nietzsche, Joseph Conrad, T.S. Eliot şi Eschyle. Mi-a plăcut mult această idee, să te poţi plimba prin universul vizual al pictorului şi din cînd în cînd să poţi intra într-un fel de cameră unde să asculţi extrase din cărţi care l-au marcat pe Bacon. Aceasta este şi miza expoziţiei, de altfel, de a ne introduce în lumea acestui imens artist nu numai prin picturile sale ci şi prin ideile sale, prin ceea ce admira şi prin ceea ce îl stimula. Francis Bacon a avut o blibliotecă foarte bogată, de o mie de cărţi.

Marii poeţi, obişnuia el să spună, sunt formidabili declanşatori de imagini, cuvintele lor îmi sunt indispensabile, mă stimulează, îmi deschid porţile imaginaţiei… Francezii îl admiră mult pe Bacon, iar Franţa a mai organizat evenimente în jurul lui, cel mai important fiind retrospectiva din 1971 de la Grand Palais. Bacon vorbea perfect franceza, cu accent britanic bineînţeles, dar stăpînind fără eforturi gramatica limbii lui Molière. Expoziţia de la Beaubourg îi aduce, am impresia, un omagiu lui Francis Bacon şi pentru francofonia şi francofilia sa. Îl vedem de altfel într-un film documentar şi îl auzim vorbind cu o plăcere evidentă în limba franceză, spunînd lucruri subtile şi uneori comparînd cum sună acelaşi concept în franceză şi în engleză.

Născut în 1909 la Dublin, decedat în 1992 la Madrid, Francis Bacon a locuit în mai multe rînduri la Paris, unde a avut şi un atelier în anii 70. Actuala expoziţie reuneşte în total 60 de lucrări dintre care 12 triptice, unele dintre ele aduse din colecţii particulare. Este greu de definit un arstist în cîteva rînduri, dar pentru mine el rămîne cel care a reuşit un fel de sinteză între pictura realistă şi cea abstractă. Personajele sale parcă sunt jupuite de vii, le vedem mişcate, desfigurate, pe cale de a trece dintr-o stare de agregare în altă, de a trece din regnul uman în cel animal sau vegetal. Decorurile însă rămîn cuminţi, realiste, banale, geometrice… Din acest contrast se produce un fel de explozie emoţională şi metafizică, imposibil să rămîi indiferent în faţa unui tablou de Francis Bacon.

In atelierele sale, pretutindeni unde se muta, lui Bacon îi plăcea să creeze dezordine, după cîteva zile crea un fel de haos inspirator. Mă simt bine numai în mijlocul haosului, spunea el. În expoziţie găsim şi o machetă reprezentînd unul din ateliere sale în stare de haos. Mesajul mi se pare subtil, venind de la un artist care s-a luptat poate în primul rînd cu un haosul său interior.