Cronica bilingvǎ – La chronique bilingue (165) : Eco-revoluția des éco-fourmis.

640px-formica_fusca_01.jpg

Image source: 
Wikimedia Commons/Sanja565658

O boală nouă, o molimă teribilă se răspândește astăzi în Europa...

...et plus largement dans les pays civilisés, ceux qui se réclament de la tradition occidentale, o nouă ciumă, o nouă holeră, qui nous terrifie, qui hante nos jours et nos nuits. Elle nous remplit d’angoisse et nous fait regarder avec suspicion nos proches, vecinii, lumea de pe stradă : cutare sau cutare oare nu duce cu el morbul, oare nu e unul din cei care trebuie puși în carantină ca să împiedicăm catastrofa să ia proporții ?! On regarde autour de nous et des questions insidieuses surgissent et nous triturent les méninges : le monsieur qui boit son verre à la terrasse, en face de nous, a-t-il mis deux briques dans le réservoir de ses toilettes, conscient qu’à terme la planète manquera d’eau ?

Doamna de lângă el al cărei păr strălucește ca un lan de aur s-a gândit oare, spălându-se pe cap, să pună numai o picătură de șampon și nu două în palmă ca să nu otrăvească cu scursura din baie pământul care ne hrănește ? Și pruncul lor care-și mângâie trotineta – ce qui est un bon point pour lui car celle-ci ne pollue pas – n’est-il pas trop jouflu ? ce qui laisse supposer qu’il a été nourri au lait - și toată lumea știe cât de nocivă este, pentru atmosferă și pentru echilibrul cosmic în general, balega de vacă !

Orbecăiam cu toții de o bucată de vreme în această spaimă sans trop savoir ce qui nous était tombé sur la tête jusqu’à ce que la presse, les médias et les pontes de la communication forcément globale, ne mettent un nom sur cette souffrance : l’eco-anxiété.

Ei bine da, stimate doamne, domnișoare și stimați domni, suntem bolnavi de eco-anxietate. Viitorul planetei ne îngrijorează – et je suis le premier à dire que nous avons parfaitement raison.  Nu mai dormim noaptea, angoissés à l’idée que peut-être nous n’avons pas éteint notre ordinateur, măcinați de remușcări pentru că spălându-ne pe dinți, dintr-o condamnabilă comoditate, n-am închis robinetul între momentul când am pus pasta pe periuță și cel în care am clătit-o.

Dacă noi fiecare, mărunte furnicuțe eco-angoasate, ne-am uni eforturile, l’air que nous respirons serait plus pur, les arbres de nos forêts plus verts, l’eau que nous buvons plus saine, c’est une évidence. Nous pourrions peut-être, comme nous le conseillent vivement nos eco-politiciens, en partant au bulot deux heures plus tôt pour arriver à temps en trottinette, compenser un tant soit peu tonele de îngrășăminte chimice care coboară în pânzele freatice și ajung în râuri în care ni se recomandă să nu ne scăldăm dacă nu vrem să murim otrăviți prin piele…; am putea poate, renunțând la bucuria unei băi calde, care e un eco-sacrilegiu, să compensăm cât de cât putorile pe care le azvârlă în aer fabricile și uzinele qui doivent produire de plus en plus pour obtenir cette fameuse croissance dont on nous rebat les oreilles, et pour cause : de creșterea produsului interior atârnă rentabilitatea capitalului, de care atârnă binele investisorilor, străini sau băștinași, și de binele acestora atârnă binele Europei, de care atârnă binele țării și de binele țării atârnă binele nostru.

Bref, peut-être qu’avec nos efforts d’eco-fourmis nous pourrions sauver la planète que la logique capitaliste du produire toujours plus, o duce la potop nu „ca să satisfacem nevoile oamenilor muncii” din Bangladeș, plătiți de nu-și pot cumpăra nici apa pe care-o beau, mais pour faire monter en flèche la fortune de ceux qui sont milliardaires parce qu’ils économisent l’eau de leur WC, parce qu’ils se font curer les dents avec des plantes venues des tropiques et parce que sur les yachts avec lesquels ils vont au boulot, des marins des pays pauvres montent et descendent les voiles qui les font avancer à l’éco-énergie.

Deși poate că ar fi mai sigur și mai profitabil pentru planetă și pentru toată lumea dacă eco-furnicile din toate țările s-ar uni și, ignorând legea care nu permite o manifestație decât cu voie de la poliție, ar pune mâna pe eco-arme și ar șterge o eco-revoluție de-ar asurzi cânii în Giurgiu.

Ensuite, enfin délivrés de l’éco-angoisse, on pourrait peut-être réfléchir plus sereinement à la courbe de Milankovitch care ne aduce aminte că suntem niște cosmo-furnici și că nu noi hotărâm cum se-nclină planeta și ce fac galaxiile cu stropul de noroi pe care ne-am aciuiat.