Franţa: Impactul global al manifestaţiilor Vestele galbene este unul «moderat»

pagube_de_miliarde_de_euro_s-au_inregistrat_în_cele_opt_luni_de_manifestatii_violente_ale_miscarii_vestele_galbene_in_intreaga_franta.jpg

Franţa se confruntă astazi cu o nouă zi de greve si manifestatii fata de reforma sistemului de pensii
Franţa se confruntă astazi cu o nouă zi de greve si manifestatii fata de reforma sistemului de pensii
Image source: 
Pascal Pavani, AFP

Parlamentarii au analizat consecinţele economice, financiare şi umane după opt luni de manifestaţii ale Vestelor galbene în Franţa. Pagubele se ridică la miliarde de euro.

La scară macroeconomică, efectele manifestaţiilor par limitate – de ordinul a 0,1% din Produsul Intern Brut, potrivit Institutului de Statistică. O încetinire a economiei ce se poate explica prin penalizarea consumului. Apoi, producţia industrială a scăzut în timp ce mediul de afaceri a rămas atent la evoluţiile mişcării sociale.

Distrugerile provocate au costat bani grei. Din 17 noiembrie, momentul în care au început primele manifestaţii şi până la finele lui mai, asiguratorii au evaluat pagubele materiale la 217 milioane de euro. Jumătate au mers la comercianţi.

Cifra este însă incompletă căci nu toate pagubele materiale au fost decontate de asigurări.

Doar în Paris, aproape 700 de magazine şi restaurante au fost distruse din noiembrie. Cele mai multe au fost distruse într-o singură zi, pe 16 martie, pagubele ridicându-se la 175 de milioane de euro. Agenţii bancare au fost şi ele degradate iar paguba se ridică la 15 milioane de euro iar alte câteva zeci de milioane de euro costă repararea infrastructurii rutiere distruse în cadrul protestelor Vestelor galbene.

Iar pentru ca distrugerile să nu fie şi mai mari, comercianţii şi-au baricadat magazinele şi le-au închis, ceea ce a determinat o scădere a cifrei de afaceri cu două miliarde de euro pentru marile centre comerciale.

Protestele au avut loc exact în perioada în care Franţa încerca să îşi revină după anii dificili ai atacurilor teroriste ce au determinat o scădere a numărului de turişti în Hexagon. Turismul a fost şi el afectat de violenţele stradale iar pierderile sunt cifrate la 850 de milioane de euro.

Scăderea cifrei de afaceri şi încetinirea activităţii economice au avut un impact asupra locurilor de muncă: multe contracte de muncă nu au mai fost înnoite. În aprilie, majoritatea parlamentară vorbea despre 73.000 de persoane ce se aflau în şomaj parţial din cauza manifestaţiilor.

Apoi, peste 2.400 de radare au fost distruse complet iar înlocuirea lor a costat aproape 70 de milioane de euro.

Mobilizarea forţelor de ordine a determinat un cost suplimentar de 46 de milioane de euro în care nu intră şi facturile poliţiştilor ori jandarmilor ce au necesitat îngrijiri medicale.

După toate aceste luni, comercianţii îşi doresc un adevărat sfârşit al mişcării Vestele galbene şi se plâng că nu mai pot continua această poveste.

Doar în Paris, de la începutul protestelor au fost reţinute aproape 3.000 de persoane, conform cifrelor Parchetului din Paris.

Unele pedepse au fost destul de grele, consideră Le Monde.   Un tânăr de 21 de ani, ce a fost reţinut la o manifestaţie, pentru că avea în buzunare bucăţi de asfalt, a fost condamnat la 4 luni de închisoare cu executare. Iar un alt tânăr de 29 de ani, pentru că a aruncat cu pietre în forţele de ordine, a fost condamnat la 8 luni de închisoare cu executare.

Doar 10% dintre cei condamnaţi au făcut apel.