Festivaluri insolite în Franţa

festivaluri.jpg

Image source: 
Festival Nous n'irons pas à Avignon

Perioada estivală înseamnă, în Franţa dar şi în întreaga Europă, un florilegiu de festivaluri. Cele mai multe sunt axate pe muzică şi atrag sute de mii de spectatori, mai ales tineri. În luna iulie în Franţa sunt recenzate peste 500 de festivaluri, mai mici sau mai mari, cu durate variabile, cîteva zile sau cîteva săptămîni. Unele dintre ele sunt destul de insolite.

Pe 24 şi 25 august cîteva sate din Provenţa s-au asociat pentru un Festival al usturoiului. Mai precis, între oraşele Orange şi Avignon se află aceste comune, iar capitala de necontestat a usturoiului este Piolec, unde se produc două mii de tone de usturoi pe an. Pentru bucătăria provensală usturoiul este un ingredient indispensabil, alături de uleiul de măsline şi diverse plante aromatice precum cimbru, rozmarin, oregano, tarhon, busuioc…

Tot în Provenţa, în regiunea Sault, pe 15 august are loc o mare sărbătoare a lavandei. Mii de vizitatori vin pe hipodromul de la Défends, singurul din Franţa care are în mijloc un cîmp de lavandă. Un moment special al sărbătorii sunt concursurile de colectare a lavandei cu secera, concurs cu două secţiuni, una pentru profesionişti şi alta pentru amatori. Grupuri folclorice, expoziţii, spectacole ecvestre şi agape culinare, precum şi un bal popular la ora zece seara punctează acest festival care onorează aurul albastru al Provenţei, lavanda.

Oraşul Cavaillon, situat şi el nu departe de Avignon, este capitala pepenelui galben, produs onorat şi el în week-end-ul care precede sărbătoarea naţională a Franţei, 14 iulie. Tot ce ţine de tradiţia pepenelui galben este etalat în aceste zile: fotografii, reţete culinare, arhive. Turiştii sunt invitaţi să guste din producţia locală, au loc defilări de trăsuri, crescătorii de tauri din Delta Ronului vin să-şi arate măiestria pe străzi. În condiţii de securitate maximă sunt lăsaţi să galopeze taurii pe unele străzi ale oraşului, moment de mare excitaţie colectivă…

Festivalurile insolite sunt de fapt foarte numeroase pentru că există o competiţie, în Provenţa, între toate localităţile pentru a atrage turişti şi pentru a-şi afirma identitatea. Fenomenul este mai larg în Europa, constat şi în România că s-au multiplicat sărbătorile şi festivalurile, şi de multe ori ele se hrănesc din imaginaţia iniţiatorilor. Orice pretext este bun pentru a crea un eveniment în perioada estivală cînd oamenii au cea mai mare disponibilitate sufletească pentru descoperiri şi experienţe interesante, pentru aventuri, dialog şi socializare.

Există şi unele contra-festivaluri, cel puţin prin numele pe care şi l-au ales. Nu departe de Paris, la Vitry-sur-Seine, are loc în luna iulie un festival intitulat Nous n’irons pas à Avignon (Noi nu mergem la Avignon). Iniţiat acum 21 de ani, acest contra-festival continuă să supravieţuiască, deşi el este unul mai degrabă marginal. În fiecare an cam 20 de companii, care nu au posibilităţi financiare pentru a merge la Avignon, sunt invitate să joace la Vitry-sur-Seine, într-un spaţiu foarte aerat şi agreabil, vechea gară a oraşului transformată în teatru.

Să ne întoarcem însă la Avignon, sau mai bine spus pe insula Barthelasse pe care fluviul Ron o crează în apropierea oraşului papal. Ronul se deschide larg şi cele două braţe ale sale formează o imensă insulă cu o natură foarte bine prezervată, loc de agrement pentru locuitorii oraşului Avignon. Pe această insulă se instalează mai multe companii în luna iulie în cadrul unei manifestări numită "Festivalul contra-curent". Greu de spus de fapt prin ce se opune acest mini-festival marii manifestări de la Avignon, dar pentru unii a fi "contra" cu orice preţ este important, le conferă un sens vital. Acest festival contra-curent există de 17 ani iar anul acesta se va derula între 14 şi 20 iulie.

Veniţi deci, dacă vreţi să fiţi "contra", în acest spaţiu magic care este Insula Barthelasse de unde veţi avea o vedere excepţională spre oraşul Avignon şi Palatul Papilor.