Avignon: "Odiseea" lui Homer povestită de refugiaţi

prezent.jpg

Image source: 
RFI

Spectacolul care întruneşte, la Avignon, cele mai multe cronici elogioase după prima săptămînă de festival se intitulează "Prezentul care debordează", a fost produs de Teatrul Naţional Wallonie-Bruxelles şi poartă semnătura unei regizoare originară din Brazilia, Christiane Jatahy. Ea şi-a propus să povestească "Odiseea" lui Homer cu ajutorul unor adevăraţi refugiaţi, dintre care unii sunt actori. I-a căutat şi i-a filmat în mai multe ţări, iar pe unii i-a adus chiar pe scenă la Avignon.

De fapt spectacolul este un film documentar comentat de un grup de aproximativ zece actori, muzicieni şi cîntăreţi diseminaţi printre spectatori. Christiane Jatahy a filmat în teritoriile palestiniene, mai precis în tabăra de refugiaţi de la Jenine, precum şi în Liban, în Grecia, în Brazilia, în Africa de sud.

De fiecare dată ea le propune unor adevăraţi refugiaţi să înceapă prin a se pune în pielea lui Ulise şi a Penelopei, dar să-şi povestească apoi şi adevăratele lor drame. Pe măsură ce aceste mărturii avansează "Odiseea" lui Homer devine doar un pretext, ba aş spune că trece total pe planul al doilea faţă de ceea ce auzim din gura unor oameni care au fugit de dictaturi şi de războaie, sau care au stat în închisori, sau care şi-au văzut casele şi oraşele total distruse…

Rătăcirile lui Ulise, oricît de spectaculoase ar fi, devin oarecum minore faţă de rătăcirile a milioane şi milioane de oameni vii, obligaţi să plece dintr-o ţară în alta, să aştepte fără speranţă o posibilă reîntoarcere. Pentru unii dintre aceşti refugiaţi, de exemplu cei sirieni, Ithaca este imposibilă, ei şi-au pierdut patria poate pe vecie.

Cu o excepţională abilitate regizoarea alternează imaginile filmate cu intervenţii personale sau intervenţii ale actorilor. Ea însăşi apare pe scenă pentru a spune că democraţia din propria sa ţară este în pericol şi că riscă să fie distrusă de noul regim instalat la putere şi încarnat de preşedintele brazilian Jair Bolsonaro. Unele mărturii sunt filmate în pădurea amazoniană, plămîn al planetei pe care goana după profit  riscă să-l distrugă integral.

Numeroase momente din spectacol suscită o mare emoţie, ele aproape că îl culpabilizează pe spectatorul aflat în vacanţă la Avignon. O refugiată siriană povesteşte cum a fost eliberată din închisoarea centrală de la Damasc şi cum în loc de paşaport i s-a aplicat o ştampilă pe palmă. Si i s-a spus "acesta este de acum încolo actul tău de identitate, dacă se şterge te arestăm din nou". Drept pentru care tînăra femeie şi-a învelit mîna într-o pungă de plastic ca să nu-şi piardă "actul de identitate".

Christiane Jatahy lansează, în mod evident, semnale de alarmă într-o lume unde numărul de refugiaţi şi de migranţi creşte, inclusiv cei climaterici. Ea filmează, de exemplu, indigeni din regiunea Amazonului care şi-au pierdut practic pădurea, din cauza defrişărilor. Din punctul lor de vedere, pierzînd pădurea, ei şi-au pierdut patria, şi-au pierdut identitatea…

Spectacolul, deşi este bazat mai mult pe un limbaj cinematrografic decît teatral, rămîne interactiv.  La un moment dat, cînd pe ecran mai mulţi refugiaţi încep să danseze, un dans al disperării dar şi al speranţei, şi cei zece actori aflaţi printre spectactori se ridică şi încep să se mişte în ritmul muzicii. Şi treptat o bună parte dintre spectatori se lasă antrenaţi în acest dans, o modalitate, pentru regizoare, de a şterge frontierele dintre realitate şi ficţiune.

Montarea semnată de Christiane Jatahy a impresionat profund publicul sosit la festival, precum şi presa, şi va avea fără îndoială o viaţă lungă. Mai rămîne întrebarea, pusă de altfel direct şi de regizoare în faţa spectatorilor: ce putem face noi toţi ca lucrurile să se schimbe? Să facem ceva începînd chiar din acest moment, este mesajul final al regizoarei, lansat sub presiunea emoţiei… Mesajul este destinat să lucreze în mod durabil în minţile oamenilor, pentru că teatrul nu poate propune niciodată soluţii imediate la problemele lumii.

 

97

Facebook comments