Paradoxul celor 28: Economiile lor se apropie în timp ce regiunile se distanţează

dupa_doi_ani_de_recesiune_zona_euro_revine_incet_pe_crestere.jpg

Dupa doi ani de recesiune, zona euro revine încet pe crestere.
Dupa doi ani de recesiune, zona euro revine încet pe crestere.
Image source: 
REUTERS/Ralph Orlowski

Cele 28 de state europene sunt chemate să îşi voteze parlamentul european. În plan politic, divergenţele nu au fost niciodată atât de mari: între candidaţi eurofobi populişti - în plină ascensiune şi eurofili – care de abia dacă reuşesc să convingă. În schimb, în plan economic, cele 28 de state au o tendinţă de apropiere.

Economia UE este în continuare dominată de cele cinci bogăţii: Germania, Franţa, Marea Britanie, Spania şi Italia. Economiile lor înseamnă două treimi din Produsul Intern Brut al Uniunii Europene. Datele nu prea s-au schimbat de la precedentul scrutin european, cel din 2014.

În termeni de Produs Intern brut pe locuitor, există în continuare diferenţe notabile. Luxemburghezii câştigă 75.800 de euro pe an în timp ce bulgarii au un venit mediu anual de 14.700 de euro.

Dinamica este însă una de apropiere în cadrul UE.

Cele 13 state din  fostul bloc sovietic au în continuare un venit pe locuitor inferior unei medii europene – care se situează la 29.900 de euro, dar toate se îndreaptă către acest prag simbolic.

În 2007, când România intra în UE, Produsul Intern Brut pe locuitor era cu 50% mai mic decât media europeană iar astăzi reprezintă două treimi. Cel mai bine se apropie Cehia şi Slovenia.

La polul opus, PIB-ul pe locuitor în 8 state europene, dintre cele mai bogate, a progresat mai lent ori chiar a înregistrat un recul. Este cazul Germaniei, Franţei, Olandei, Marii Britanii şi în special Italiei şi al Spaniei.  

Diferenţele se pot observa de altfel în cadrul zonei euro. Spania, Portugalia, Italia şi Grecia s-au îndepărtat toate de media europeană. Pentru Spania şi Italia este vorba chiar de un regres căci înainte de criza financiară, aceste două state aveau un PIB pe locuitor superior acestui prag. Spania a căzut sub el în 2010 iar Italia în 2012. De fapt, economia italiana nu a încetat să se degradeze în ultimii 25 de ani.

Unele studii s-au axat pe regiuni iar în acest caz concluziile nu sunt deloc la fel.

În statele din Europa centrală şi orientală, există centre urbane care duc toată creşterea ţării în timp ce în altele situaţia nu este deloc roz – localităţi întregi rămân fără locuitori din cauza sărăciei.

În statele cele mai afectate de criza financiară, din zona euro, unele provincii au înregistrat o creştere a PIB pe locuitor de 20% şi chiar 30%, raportată la media europeană. Este în această Europă fragmentată, cu ritmuri de creştere diferite, locul unde ar trebui să ne uităm pentru a înţelege ce declanşează votul euroscepticilor ori absenteismul.