Emmanuel Macron: pledoarii pentru formarea unei "veritabile armate europene"

2018-01-19t122338z_789800014_rc1d841e2870_rtrmadp_3_france-military-macron_0.jpg

Image source: 
Credit foto: REUTERS/Jean-Paul Pelissier

În Franţa preşedintele Emmanuel Macron îşi continuă periplul memorial în regiunile unde s-au derulat mari bătălii în anii primului război mondial. Pentru a marca importanţa acestui moment comemorativ, întregul guvern francez s-a deplasat miercuri 7 noiembrie în regiunea Ardennes pentru un consiliu de miniştri. In paralel, la Paris, reprezentanţii a nouă ţări discută despre crearea unei apărări europene. 

Les Ardennes este singurul departament francez care a fost ocupat de germani pe toată durata primului război mondial, începînd din vara anului 1914 pînă la semnarea armistiţiului în noiembrie 1918. Deplasarea lui Emmanuel Macron şi a guvernului francez în oraşul Charleville-Mézières este deci încărcată de simboluri istorice, dar se doreşte şi o vizită de lucru. Regiunea şi-a pierdut de fapt industria iar din 2015 este clasată ca una dintre cele mai sărace din Franţa. Executivul francez încearcă deci să analizeze pistele posibile pentru dezvoltarea acestui teritoriu. Numeroase probleme de ordin social, economic, sanitar şi de altă natură s-au adunat aici…

Emmanuel Macron a făcut o escală şi în micul sat Thiérache, acesta fiind prima localitate din Franţa în care, pe 7 noiembrie 1918, la ora 20 şi 20 de minute, au sunat clopotele pentru a anunţa încetarea focului. Armistiţiul s-a semnat patru zile mai tîrziu, pe 11 noiembrie.

In contextul acestui periplu memorial Emmanuel Macron a evocat de mai multe ori necesitatea formării unei “veritabile armate europene”. El consideră că europenii nu vor fi niciodată destul de bine protejaţi fără o astfel de iniţiativă. Citez din ce spunea Emmanuel Macron marţi 6 noiembrie pe postul de radio Europe 1: "În faţa unei puteri precum Rusia care se află la frontierele noastre şi care a arătat că poate fi ameninţătoare, trebuie să avem o Europă capabilă să se apere singură, într-o manieră mai suverană, fără să depindă numai de Statele Unite”.

Seful statului francez consideră că europenii au nevoie de o armată supranaţională care să-i apere de Rusia dar şi de China şi chiar de Statele Unite. Preşedintele american Donald Trump, scrie un analist al Agenţiei France Presse, a criticat de atîtea ori Alianţa Atlantică încît acum europenii au motive să se întrebe dacă, în caz de agresiune împotriva lor, Wshington-ul mai este un aliat sigur.

Franţa a lansat de altfel un proiect vizînd intensificarea schimburilor între statele majore ale ţărilor europene, în vederea unei mai bune cooperări militare. Nouă ţări s-au asociat proiectului iar în prezent ele şi-au trimis, pentru prima dată, reprezentanţi la Paris cu misiunea de a da un contur mai concret acestei iniţiative.

Numele proiectului este de altfel un întreg program: Iniţiativa europeană de intervenţie. Miniştrii apărării din cele nouă ţări ar urma să ajungă la o înţelegere în privinţa unei “foi de parcurs” cu enunţarea principalelor priorităţi. “Se pune problema întăririi capacităţii europenilor de a acţiona de o manieră autonomă pentru garantarea securităţii lor de fiecare dată cînd este necesar, în coordonare cu Alianţa Atlantică şi cu Uniunea Europeană”, a declarat ministrul francez al apărării, Florence Parly.

Din Iniţiativa europeană de intervenţie fac parte Franţa, Germania, Spania, Portugalia, Belgia, Danemarca, Olanda, Estonia şi Marea Britanie. Brexit-ul nu a însemnat retragerea Marii Britanii din dispozitiv.

Desigur, crearea unei veritabile armate europene este un deziderat complex, şi concretizarea sa va cere probabil mult timp. De notat însă faptul că Franţa şi preşedintele Macron sunt la originea unei încercări de accelerare a acestui proiect.

 

 

 

149

Facebook comments