Jamal Khashoggi: Poliţişti turci au intrat în consulatul Arabiei Saudite la Istanbul

membri_ai_human_rights_association_protesteaza_in_fata_consulatului_arabiei_saudite_la_istanbul_9_octombrie_2018.jpg

Membri ai Human Rights Association protesteaza în fata consulatului Arabiei Saudite la Istanbul, 9 octombrie 2018.
Membri ai Human Rights Association protesteaza în fata consulatului Arabiei Saudite la Istanbul, 9 octombrie 2018.
Image source: 
© Bulent Kilic, AFP

Poliţişti turci au fost lăsaţi luni seară să intre în sediul consulatului Arabiei Saudite din Istanbul pentru a verifica spaţiul, în cazul dispariţiei jurnalistului saudit Jamal Khashoggi, relatează France Presse.

Percheziţia se desfăşoară în prezenţa responsabililor saudiţi şi intervine după o discuţie telefonică între preşedintele Recep Tayyip Erdogan şi regele Salman al Arabiei Saudite.

Responsabili turci bănuiesc că persoane din anturajul prinţului moştenitor l-ar fi asasinat pe editorialistul Washington Post dar fără să prezinte probe în acest sens.

Preşedintele american Donald Trump a discutat de asemenea, luni, cu regele Salman al Arabiei Saudite despre cazul dispariţiei jurnalistului Jamal Khashoggi. Donald Trump a anunţat ulterior că secretarul de stat Mike Pompeo se va deplasa la Riyadh.

Regele Salman i-a asigurat pe cei doi lideri că nu ştie ce anume s-a întâmplat şi că doreşte să se facă lumină în acest caz.

Dar, autorităţile turce anunţau luni că deţin o înregistrare audio care dovedeşte că jurnalistul a fost omorât în interiorul consulatului ţării sale, relatează France Presse citând un înalt funcţionar şi membru al serviciilor de securitate turce.

Și tot luni, aflat în grădina Casei Albe, preşedintele Donald Trump a evocat posibilitatea ca jurnalistul să fi fost ucis de «elemente incontrolabile», relatează France Presse. El a subliniat faptul că regele Arabiei Saudite a negat cu fermitate că ar şti ce anume s-a întâmplat. "Mi se pare că au acţionat ucigaşi fără scrupule, cine ştie?!", a afirmat preşedintele Statelor Unite. 

Jamal Khashoggi, un critic la adresa puterii de la Riyadh şi în special în ceea ce îl priveşte pe prinţul moştenitor, Mohamend ben Salman a intrat pe 2 octombrie în sediul consulatului Arabiei Saudite din Istanbul pentru a obţine actele necesare pentru a se putea căsători. Logodnica sa, de naţionalitate turcă, l-a aşteptat degeaba în fata consulatului, Khashoggi nu a mai ieşit sau cel puţin nu a fost văzut ieşind.

Consulatul susţine că omul a ieşit din reprezentanţă şi că nu are nicio implicare în dispariţia lui.

Preşedintele Recep Erdogan a cerut de mai multe ori, în van, autorităţilor saudite să prezinte dovezi că Jamal Khashoggi chiar a părăsit reprezentanţa diplomatică. În week-end, Paris, Londra şi Berlin au cerut o anchetă credibilă într-o scrisoare adresată regelui Arabiei Saudite.

Luni dimineaţă, bursa saudită s-a mai stabilizat după ce duminică ea a înregistrat cea mai mare scădere din ultimii trei ani.