„Toţi la restaurant”, operaţiunea de promovare a gastronomiei franceze (reportaj AUDIO)

20181001_104217.jpg

Toti chefii participanti la operatiunea "Tous au restaurant" reuniti pe acoperisul muzeului de pe quai Branly, 1 octombrie 2018
Toti chefii participanti la operatiunea "Tous au restaurant" reuniti pe acoperisul muzeului de pe quai Branly, 1 octombrie 2018
Image source: 
Vasile Damian

S-a lansat în Franţa a 9-a ediţie a operaţiunii „Tous au restaurant” – „Toţi la restaurant”. Timp două săptămâni, până pe 14 octombrie, francezii sunt incitaţi să meargă să mănânce la diverse restaurante. Cum sunt ei atraşi să vină acolo?

Ca şi în anii trecuţi, „Tous au restaurant” mizează pe acelaşi slogan, pe aceeaşi promisiune: „Invitatul Dvs. este invitatul nostru”. Cu alte cuvinte, pentru un meniu cumpărat, un meniu identic este oferit celui - sau celei - care-l însoţeşte pe plătitor. Fiecare patron de restaurant este liber să-şi aleagă compoziţia meniului şi preţul acestuia. Meniu pe care-l poate propune la prânz, seara sau de ambele dăţi.

Această a 9-a ediţie se anunţă de pe acum una de succes întrucât rezervările locurilor la unul din cele peste 1.600 de restaurante participante au înregistrat cel mai mare demaraj de până acum. Site-ul web a avut aproape 600.000 de vizite şi 70.000 de rezervări s-au făcut déjà între 25 septembrie – deschiderea rezervărilor, exclusiv pe internet – şi până pe întâi octombrie.

Conceptul „Invitatul Dvs. este invitatul nostru”, inventat de marele chef Alain Ducasse, ne este explicat de Stanislas Leblanc, directorul operaţiunii „Tous au restaurant”. „Este o invitaţie pentru marele public să profite de oferta „Un meniu plătit, un meniu oferit”. Misiunea acestei sărbători a gastronomiei este de a democratiza accesul la mesele marilor restaurante franceze, de a-i incita pe francezi să iasă la restaurant” spune Leblanc. Il întreb dacă este vorba doar de marile restaurante franceze. „Nici gând” îmi spune directorul. „Restaurante mici, bistrouri, mari braserii sau chiar restaurante cu chefi care au stele Michelin – toată gama restaurantelor franceze se poate exprima prin această operaţiune. 30% din cele 1.600 de restaurante participante se află la Paris şi în regiunea capitalei, restul în provincie”.

Anul acesta participă însă parcă mai mulţi mari chefi decât în trecut. Bineînţeles Alain Ducasse dar şi Guy Savoy sau David Toutain sunt înscrişi pe listă.

Chef-ul Alain Ducasse la conferinta de presà de lansare a operatiunii "Tous au restaurant" (Foto: Vasile Damian)

Gastronomia franceză a devenit una dintre atracţiile turistice din Franţa, mai ales din 2010 încoace, anul în care „masa gastronomică à la française” a intrat pe lista patrimoniului cultural imaterial Unesco. Nu e deci de mirare că „Tous au restaurant” a decis anul acesta să „introducă” gastronomia în diverse lăcaşuri culturale franceze. Stanislas Leblanc ne spune ce se va întâmpla la Paris. „Vom creea evenimente, cine efemere sau cine de excepţie în locuri de excepţie precum muzeele. La Paris, participă trei muzee: cel de pe Quai Branly, consacrat artelor zise „primare”, muzeul Luvru şi Musée d’Orsay. La Lyon, avem muzeul de artă contemporană, la Marsilia MUCEM iar la Nîmes Muzeul romanităţii” îmi spune Stanislas Leblanc.

Si cum altfel se va concretiza această prezenţă în muzee, îl întreb pe directorul operaţiunii „Tous au restaurant”. „Vor veni la faţa locului artişti, scriitori sau muzicieni. Meniul chefilor a fost creat cu această ocazie în tandem cu aceste diverse personalităţi din lumea artei şi culturii”.

Pentru Alain Ducasse, marele chef francez, iniţiator acum aproape un deceniu al operaţiunii, „Tous au restaurant” este „un act de împărtăşire şi de generozitate aşa cum există déjà săptămâna cinemaului sau sărbătoarea muzicii. Era nevoie să deschidem porţile restaurantelor noastre pentru a primi şi mai multă lume, sau pe cei care poate nu au posibilitatea să-şi plătească o masă la un restaurant. Când eşti chef eşti în primul rând generos, dispus să dai de mâncare şi să faci plăcere” spune marele chef.

In fine, nu se va mânca bine doar în restaurantele statice. Plăcerea de a călători la bordul trenurilor rapide „TGV ïnoui” va fi însoţită şi de posibilitatea de a degusta feluri alese, gândite special pentru călătoriile cu 300 km/oră. Ne-o spune directorul de strategie de la „TGV ïnoui”. „In week-end, pentru fiecare meniu cumpărat la bar, al doilea vă este oferit. Toţi pasagerii care vor veni la bar, pot beneficia de această ofertă. In funcţie de zile, avem între 400 şi 500 de TGV-uri care circulă şi în toate trenurile în care există vagoane restaurant vom propune această formulă”.

Intreb de ce era nevoie ca SNCF să se implice în această operaţiune „Tous au restaurant”? „Avem nevoie de experienţe de călătorie complete. Graţie -TGV-urilor ïnoui” vrem să oferim calitate superioară clienţilor noştri. Ca să avem însă calitate superioară, trebuie să avem şi servicii pe măsură. Printre aceste servicii ambiţioase se numără fireşte şi serviciul major care este bucătăria ne spune responsabilul de la SNCF.

De partea noastră, vă promitem pentru săptămâna viitoare un reportaj video realizat la bistroul „Benoît” din incinta muzeului Luvru. Chef-ul Alioune Diop va pregăti un meniu în colaborare cu actorul Michel Boujenah inspirat de cele trei opere de artă favorite ale lor care se află în muzeul Luvru.

„Toţi la restaurant”, operaţiunea de promovare a gastronomiei franceze