Donald Trump evocă “soluţia celor două state” în Orientul Apropiat

2017-02-15t172754z_1169850618_ht1ed2f1ci647_rtrmadp_3_usa-trump-israel_0.jpg

Benjamin Netaniahu si Donald Trump la Casa Alba pe 15 februarie 2017
Benjamin Netaniahu si Donald Trump la Casa Alba pe 15 februarie 2017
Image source: 
Credit foto: REUTERS/Carlos Barria

Preşedintele american Donald Trump a provocat o surpriză la ONU evocînd pentru prima dată scenariul creării unui stat palestinian alături de cel israelian. Liderul de la Casa Albă a abordat subiectul în cursul unei întîlniri cu premierul israelian Benjamin Netaniahu.

Chiar dacă Donald Trump s-a exprimat într-un mod vag, modificarea sa de poziţie nu le-a scăpat observatorilor. Pentru că pînă acum el a sprijinit cam tot ce i-a cerut Netaniahu. Aşa-numita "soluţie a celor două state" este însă şi cea sprijinită de comunitatea internaţională, de ONU, de Uniunea Europeană, de Liga Arabă, de responsabilii palestinieni şi de Franţa. Chiar şi diplomaţia americană a pledat în ultimii douăzeci de ani pentru acest scenariu, pînă cînd a venit Donald Trump la putere.

În principiu, acest stat palestinian ar urma să înglobeze Gaza şi Cisiordania şi să aibă Ierusalimul drept capitală. Chiar şi Benjamin Netaniahu a comentat ideea, dar cu imense precauţii. În contextul unui astfel de "aranjament" Israelul ar urma să conserve toate misiunile legate de securitate, pentru ca Organizaţia stat islamic, organizaţia Hamas sau Iranul să nu-şi poată extinde influenţa si să ameninţe Israelul.

Mulţi observatori avizaţi consideră însă că această idee este moartă. Iar conflictul din Siria a fost probabil lovitura decisivă pentru acest scenariu. Găsirea unei soluţii de pace în conflictul israelo-palestinian nu pare să fie la ordinea zilei, dimpotrivă, tensiunile în regiune cresc şi unele voci anunţă un viitor război cu Iranul. Atacul comis pe 22 septembrie în oraşul Ahvaz din sud-vestul Iranului împotriva armatei iraniene este considerat ca o provocate pusă la cale de Arabia saudită care ar dori ca America să lovească Iranul.

Se va lăsa însă America atrasă într-o astfel de aventură? Într-un articol publicat în presa germană şi reluat de Courrier international este citat fostul responsabil american cu apărarea, Bob Gates, care spunea, în 2010: "saudiţii vor să lupte împotriva iranienilor pînă la ultimul… american."