Afacerea Benalla: Moţiunile de cenzură au fost respinse

premierul_frantei_edouard_philippe_inconjurat_de_ministrii_sai_pe_24_iulie_2018_in_adunarea_nationala_paris.jpg

Premierul Frantei, Edouard Philippe, înconjurat de ministrii sai, pe 24 iulie 2018, în Adunarea Nationala, Paris
Premierul Frantei, Edouard Philippe, înconjurat de ministrii sai, pe 24 iulie 2018, în Adunarea Nationala, Paris
Image source: 
REUTERS/Philippe Wojazer

Moţiunea grupului de dreapta, Les Republicains a primit doar 143 de voturi iar cea de stânga - 74 de voturi. Necesare erau 289 de voturi pentru ca guvernul să fie demis.Moţiunile au fost respinse.Ambele solicitau explicaţii în afacerea Benalla.

Pentru prima oară în acest mandat, guvernul francez s-a aflat în faţa nu doar a unei moţiuni de cenzură ci a două, una depusă de dreapta - Les Republicains iar cealaltă, de opoziţia de stânga -  La France insoumise, Partidul Socialist şi Partidul Comunist.

Moţiunile au intervenit la 15 zile de la debutul unei crize fără precedent, declanşată de scandalul Benalla, fosta gardă de corp a preşedintelui Emmanuel Macron.

Alexandre Benalla este acuzat şi anchetat pentru că ar fi lovit manifestanţi la un protest derulat în Paris cu ocazia zilei de 1 mai. Un video în acest sens a fost dezvăluit pe 18 iulie de cotidianul Le Monde. O afacere cu ramificaţii administrative, judiciare şi politice ce a determinat o scădere în sondaje a şefului de la Palatul Elysée. În ochii opoziţiei, Emmanuel Macron este opac.

Opoziţia a legat automat afacerea Benalla de preşedintele Emmanuel Macron – o putere cu accente monarhice, după cum s-a exprimat socialista Valérie Rabault, preşedinta grupului Nouvelle Gauche în Adunarea Naţională.

Pentru deputatul de dreapta Christian Jacob (LR) avem de a face cu un « scandal sinistru care va lăsa urme profunde, politice, morale şi instituţionale ».

Coaliţia de dreapta şi cea de stânga şi-a exprimat hotărârea de a se opune revizuirii constituţiei, odată cu reluarea, în toamnă, a sesiunii parlamentare.

Premierul Edouard Philippe a acuzat opoziţia că vizează de fapt încetinirea reformelor declanşate de Emmanuel Macron.

Premierul a apărat atitudinea executivului – "ceea ce trebuia să fie făcut a fost făcut" şi a cerut opoziţiei să verifice unde se afla în sondaje Nicolas Sarkozy şi unde era preşedintele François Hollande, în urma afacerii Jérôme Cahuzac - fostul ministru al Bugetului din Franţa, care a recunoscut că deţinea un cont bancar nedeclarat în Elveţia. La vremea scandalului, 53 % dintre francezi se declarau nemulţumiţi de maniera în care François Hollande şi guvernul gestionau scandalul.

"Niciodată nu am pretins că suntem infailibili", spune premierul Edouard Philippe, reamintind că avem de a face cu o vină individuală :

« Contrar a ceea ce încercaţi să ne faceţi să credem, evenimentele de pe 1 mai nu spun nimic despre preşedinţie. Funcţionarea statului nu este pusă în pericol iar tentativele de a-l învinui pe preşedintele ţării nu au alt obiectiv decât politic. De 15 zile de când discutăm de această afacere, faptele sunt totuşi clare şi nu ar trebui să vorbească despre vreo derivă monarhică ori de impunitate ».

Premierul a atenţionat că guvernul nu are nicio intenţie să încetinească vreo reformă.

815

Facebook comments