Seful pompierilor de la Versailles, un pasionat de artă: «La Palat mă simt ca la mine acasă»

img_20180601_151441.jpg

Stéphane Ceccaldi conduce o echipà de 52 de pompieri la Palatul Versailles
Stéphane Ceccaldi conduce o echipà de 52 de pompieri la Palatul Versailles
Image source: 
Vasile Damian

Palatul Versailles, reşedinţa mai multor regi ai Franţei între 1682 şi 1789, numără circa 2.300 de camere şi dependinţe, întinse pe aproape 63.000 de m2. Parcul şi grădinile superbe ale palatului se întind şi ele pe mai bine de 800 hectare. Anual, ansamblul Palat-Parc este vizitat de circa 7 milioane de turişti. Echipa de pompieri de la faţa locului este pe măsură: 52 de oameni care fac anual circa 1.300 de intervenţii, din care 800 doar pentru a-i ajutora pe turişti. Vasile Damian a stat de vorbă cu Stéphane Ceccaldi, şeful «serviciului incendii şi ajutorare persoane» de la Palatul Versailles şi pentru început l-a întrebat cum a ajuns în acest post în urmă cu 13 ani, în 2005.

Stéphane Ceccaldi: «E o pură întâmplare ! La început, nu era deloc orientarea mea profesională chiar dacă sunt şi ofiţer…Când s-a eliberat postul aici, căutau pe cineva care să fie şi specialist în incendii, şi specialist în conservarea patrimoniului într-o perioadă în care aveau loc lucrări importante de restaurare la palatul Versailles. Eram persoana potrivită pentru că la bază eu am un doctorat în istorie medievală şi drept canonic în Evul Mediu. Cum vin însă şi dintr-o mare familie de colecţionari, am crescut înconjurat de artă. Aşa am ajuns să urmez şi faimoasa « Ecole du Louvre » unde am obţinut un al doilea doctorat cu o teză consacrată decoraţiilor caselor nobiliare, lucru care corespunde Palatului de la Versailles».

Vasile Damian: Sunteţi deci un răsfăţat aici la Versailles, sunteţi în – şi într-un fel chiar pe - domeniul Dvs…

S.C.: «Intr-adevăr, mă simt ca la mine acasă. E un loc interesant, destul de agitat dar care corespunde aspiraţiilor mele. Palatul Versailles este ceva inaccesibil. Mobilierul este unic şi trebuie prezervat cu orice preţ dar nu e vorba de valoarea sa financiară care este zero. Nu, ce este aici de valoare este Istoria, momentele pe care le-a trăit acest loc. Versailles este de domeniul visului şi de aceea este extraordinar să poţi lucra aici zilnic».

V.D.: Conduceţi o echipă impresionantă, aveţi peste 50 de oameni în subordine. De ce e nevoie de atâta lume aici?

S.C.: «Istoric vorbind, echipa de pompieri de la palatul Versailles a fost creată acum exact 90 de ani. La început era formată din 9 persoane. Treptat, contingentul s-a tot mărit. In anii ’60, pe vremea generalului de Gaulle, erau 14 pompieri. La mijlocul anilor ’90, erau între 15 şi 20. Astăzi, suntem 52, deci o echipă enormă. Noi şi muzeul Luvru avem cele mai mari echipe de pompieri care există în vreun muzeu din lumea întreagă. La Luvru sunt 35 de pompieri dedicaţi muzeului şi alţi 15 pentru galeria comercială de la Carrousel. Noi aici suntem 52 doar pentru Palat».

«Două-treimi din activitate şi timp sunt consacrate ajutorării persoanelor în dificultate, cum se întâmplă dealtfel în orice altă cazarmă de pompieri. In rest, ne ocupăm şi de incendii, în jur de 15 în fiecare an. 10 sunt provocate – scuzaţi-mi trivialitatea – de cretini care îşi aruncă chiştocul de ţigară în coşul de gunoi. Incendierea unui coş de gunoi nu este în sine ceva foarte grav, mai ales dacă respectivul coş este în exterior. In schimb, acest lucru are consecinţe patrimoniale extrem de grave şi de oneroase. Trebuie curăţată şi restaurată faţada înegrită de fum. Acest lucru mobilizează oameni – conservatori şi arhitecţi – şi bani foarte mulţi. Apoi mai avem 1-2 incendii pe an în parcul Palatului, incendii provocate de grădinarii care lucrează şi care ard din când în când uscăturile. Există apoi « simpaticii » locuitori ai oraşului Versailles care uneori fac picnicuri ilegale prin parc şi dau drumul la câte un barbecue. La sfârşit, crezând că l-au stins, pleacă liniştiţi acasă iar noi, două-trei ore mai târziu, ne trezim cu un foc de pădure. In fine, avem anual cam 2 incendii şi în interiorul Palatului provocate de diverse lucrări la instalaţiile electrice. Din fericire, niciunul dintre aceste incendii nu este mediatizat pentru că reuşim de fiecare dată să le stingem la timp».

V.D.: Care este cea mai tristă amintire profesională pe care o aveţi de când sunteţi aici în post?

S.C.: «Cel mai rău lucru care ni se poate întâmpla este decesul unui turist sau al unui angajat. Ni s-a întâmplat asta acum câţiva ani când un muncitor a căzut de pe o schelă de la 22 de metri. Moartea acestui a fost cu atât mai dramatică cu cât cu o oră înainte, respectivul era la cafea cu subordonaţii mei. O oră mai târziu, aceştia încercau în zadar să-l reanimeze după căzătura mortală».

«Altă dată ne-a murit un coleg, un personaj istoric care lucra de 44 de ani la Versailles. A murit de o boală grea cu doar câteva luni înainte să se pensioneze, o pensie pe care ar fi putut de mult să şi-o ia».

«Până la urmă, un incendiu de clădire rămâne un incendiu de clădire, cu bani îl putem repara. Dispariţia unei persoane este întotdeauna ceva dramatic, pentru familie dar şi pentru cei din jur care sunt traumatizaţi de deces chiar dacă nu cunoşteau victima. Pot spune că la Palatul Versailles avem între 1 şi 3 decese pe an».

V.D.: Există şi momente de bucurie, de satisfacţie când eşti pompier la Palatul Versailles?

S.C.: «Momente sau amintiri bune avem în fiecare zi ! V-am evocat mai înainte decesul unui turist în urma unui atac cardiac. Există însă şi victime pe care reuşim să le resuscităm. Am avut astfel un turist care a făcut un infarct destul de important în grădinile palatului. Am fost primii care am ajuns la faţa locului ca să-l reanimăm. Noi fiind poziţionaţi aici, am reuşit să-l salvăm repede şi fără sechele. Pompierii sau ajutoarele din exteriorul Palatului ajung în 5 minute, ceeace în astfel de cazuri e cam mult. Noi suntem la faţa locului într-un minut».

«In altă ordine de idei, avem şi amintiri foarte plăcute de la serate oficiale dar private, deloc mediatizate cum a fost în 2014 nunta lui Kim Kardashian cu Kenye West. Noi ne-am ocupat de securizarea zonei unde avea loc petrecerea la care fuseseră invitate 200 de persoane. La sfârşitul seratei, cuplul ne-a invitat pe toţi pompierii să ciocnim o cupă de şampanie şi să terminăm de mâncat resturile. La plecare, ne-au mulţumit şi ne-au spus că « ne redau înapoi casa noastră ». După cum vedeţi, trăim şi momente minunate aici…»

Interviu cu seful pompierilor de la Versailles, un pasionat de artă, Stéphane Ceccaldi