Justin Trudeau la Paris: CETA vinde mai bine brânza franceză

emmanuel_macron_si_justin_trudeau_la_summitul_g20_din_hamburg_iulie_2017.jpg

Emmanuel Macron si Justin Trudeau la summitul G20 din Hamburg, iulie 2017
Emmanuel Macron si Justin Trudeau la summitul G20 din Hamburg, iulie 2017
Image source: 
REUTERS/Ian Langsdon/Pool

Este prima vizită oficială în Franţa a premierului canadian Justin Trudeau.

Schimburile comerciale între Canada şi Franţa sunt mai degrabă slabe iar Franţa speră ca acordul economic recent încheiat între Canada şi UE să determine o creştere a exporturilor franceze.  Acordul se aplică cu titlu provizoriu din septembrie 2017 şi prevede eliminarea majorității taxelor vamale.

Un acord controversat însă în Franţa – agricultorii francezi s-au plâns deseori de el dar totuşi a fost votat în Adunarea Naţională franceză.

La Paris, premierul Justin Trudeau i-a liniştit:  «CETA oferă agricultorilor francezi posibilitatea  de a vinde şi mai multe brânzeturi în Canada ».

Franţa nu importă decât 1% din Canada şi exportă şi mai puţin. Importă minereu de fier, materiale de transport în domeniul aeronauticii şi auto. De asemenea, Canada furnizează Franţei produse agricole şi petroliere. Fără nicio surpriză, canadienii se dau în vânt după vinul, parfumurile şi cosmeticele franceze.

Cifrele au crescut însă imediat după ce acordul a fost decis. Premierul Justin Trudeau susţine că în ultimele cinci luni, importurile Canadei dinspre Franţa au crescut cu 4% iar investiţiile canadiene în Franţa au crescut cu 23%.

Pentru Justin Trudeau,  CETA reprezintă un nou standard pentru toate acordurile comerciale care se vor semna în viitor şi vede în el calea prin care noi locuri de muncă vor fi create.

Pe de altă parte, preşedintele Franţei, Emmanuel Macron i-a mulţumit premierului canadian că susţine iniţiativa franceză, americană şi britanică în Siria.

Premierul Canadei se va afla la Londra între 17 şi 20 aprilie iar preşedintele francez Emmanuel Macron se va deplasa la Ottawa în iunie, cu puţin timp înainte de deschiderea unui summit G7 ce va avea loc pe 8 şi 9 iunie la Quebec.