Lionel Duroy, pogromul de la Iaşi şi multe întrebări care aşteaptă încă răspunsuri…

b9714996313z.1_20180308173552_000gegarom2t.1-0.jpg

Lionel Duroy, autorul romanului "Eugenia"
Lionel Duroy, autorul romanului "Eugenia"
Image source: 
credit foto: éd. Julliard

Scriitorul francez Lionel Duroy a publicat în luna februarie, la editura pariziană Julliard, un roman despre antisemitismul care a cangrenat viaţa politică şi cotidiană a României între 1935 şi 1944, anul cînd armata română a trecut de partea aliaţilor. “Eugenia” se intitulează acest roman de 500 de pagini, foarte bine documentat, avînd ca punct culminant pogromul comis la Iaşi la sfîrşitul lunii iunie 1941.  Vasile Damian şi Matei Vişniec care a citit romanul ne introduc în cele urmează în problematica abordată de Lionel Duroy.

VASILE DAMIAN: Romanul a avut cîteva cronici foarte elogioase în Franţa, de exemplu în paginile literare ale cotidienelor Le Figaro şi Le Monde. Alte cronici au apărut la radio sau pe diverse bloguri. Este greu de rezumat un roman de 500 de pagini, dar să începem, Matei, cu personajul principal, Eugenia.  

MATEI VISNIEC: Lionel Duroy recurge la medoda des folosită de scriitori şi de cineaşti a poveştii de dragoste pe fundal istoric. În felul acesta cititorul este mai uşor "captat” şi condus cu abilitate, obligat într-un fel să devină spectatorul ororii pe fondul unei licăriri de speranţă însă. In acest roman Eugenia încarnează cu adevărat speranţa, ea este un personaj luminos care traversează o epocă istorică teribilă, plină de contradicţii şi de răbufniri de barbarie. Eugenia mai este însă şi naratorul în această carte, prin ochii ei ni se derulează istoria şi prin ochii ei vedem şi noi cum oameni obişnuiţi se transformă uneori în ucigaşi.

Totul începe la Iaşi, unde Eugenia, în 1935, este studentă la litere, fascinată de profesoara sa Irina. Eugenia provine dintr-o familie relativ înstărită, părinţii ei au un magazin de vinuri pe una din străzile cele mai comerciale din Iasi. Familie care foarte repede va fi confruntată cu dileme dureroase. Eugenia se îndrăgosteşte de scriitorul român dar în acelaşi timp evreu Mihail Sebastian, în timp ce fratele Eugeniei, Stefan, devine unul dintre şefii Gărzii de fier. Iată-ne deci transportaţi de Lionel Duroy într-o poveste care îmbină realitatea cu ficţiunea. Personaje să le spunem reale se intersectează cu altele inventate, care ne “povestesc” de fapt cum a devenit antisemitismul din ce în ce mai toxic în România între 1935 şi 1944, culminînd cu pogromul de la Iaşi.

V. D.: Inafară de Mihail Sebastian, printre “personajele” reale se numără Curzio Malaparte, scriitor şi jurnalist italian. El a fost, în acei ani, trimisul special al ziarului Corriere della Sera pe frontul de est, a trecut prin România, a cunoscut multă lume la Bucureşti şi la Iaşi, iar în cartea sa publicată în 1944 şi intitulată “Kaputt” dedică un capitol pogromului de la Iaşi.

M.V.: Scriitorul francez se inspiră de altfel din paginile lui Curzio Malaparte, pe care îl citează, după cum se inspiră masiv din “Jurnalul” lui Mihail Sebastian. Eugenia Rădulescu devine de fapt, în roman, iubita lui Mihail Sebastian dar şi un fel de alter ego al lui. In paginile romanului, Eugenia, care doreşte să devină jurnalistă, are mai multe conversaţii cu Curzio Malaparte. Iar acesta din urmă îi spune ceva care o tulbură pe tînăra femeie.

Curzio Malaparte, ca italian, într-un moment cînd Mussolini este aliatul lui Hitler, are acces în lumea “călăilor”. El se vede cu şefi militari şi cu oameni politici germani şi români pe care îi incită să se confeseze, sau să vorbească despre război, despre evrei, despre tot ce se întîmpla atunci în Europa. Din punctul de vedere al lui Malaparte, mărturiile călăilor sunt mai “interesante” decît cele ale victimilor. Malaparte vrea să înţeleagă de fapt ce se întîmpla în mintea celor care ordonau acte barbare, pledau pentru alungarea evreilor din Europa sau pentru exterminarea lor.

Acest mecanism al transformării omului în “bestie” îl fascinează şi îl interesează pe Malaparte, iar Eugenia, pînă la urmă îi adoptă metoda. Într-una din conversaţiile sale cu Eugenia, Malaparte (personajul) pronunţă şi această frază: “Dintre toate popoarele Europei, românii, atît de mîndri de originea lor, sunt cei care îi urăsc cel mai mult pe evrei. Oare cu ce ating atît de dureros evreii inima românilor? Nu ştiu.”

Eugenia încearcă şi ea să înţeleagă cum de au putut fi ucişi chiar pe strada ei evrei pe care îi cunoştea din copilărie, care erau vecinii ei, care aveau prăvălii alături de magazinul de vinuri al familiei ei. Dar ea se izbeşte de o anumită tăcere, de un refuz al oamenilor de a vorbi. Pogromul de la Iaşi apare, în romanul lui Lionel Duroy, ca un moment de delir bestial şi de orbire colectivă iraţională. După comiterea ororilor însă oamenii se trezesc ca dintr-un coşmar şi aproape că nimeni nu mai vrea să vorbească despre el, şi oricum numeni nu se consideră vinovat.

V.D.: Pe coperta a parta a cărţii editorul arată că pogromul de la Iaşi a rămas multă vreme un eposod necunoscut al celui de-al Doilea Război mondial. Iar romanul “Eugenia” al lui Lionel Duroy, scriitor care a semnat în total cam 15 romane, este considerat ca un avertisment, ca un semnal de alarmă, pentru că “orele cele mai sumbre ale istoriei” ar putea reveni.

M.V.: Lionel Duroy, cu foarte multă abilitate, ne furnizează sute şi sute de informaţii cu caracter istoric, unele stupefiante prin contradicţiile pe care le conţin, şi care ţin de societatea românească de atunci. De exemplu aflăm că generalul Antonescu într-o primă fază a fost francofil, şi oricum era francofon întrucît absolvise cea mai prestigioasă şcoală militară din Franţa, şi avea şi o soţie franţuzoaică. Ceea ce nu l-a împiedicat să-i rămînă fidel lui Hitler pînă la capăt. Interesant este că el condamnă pogromul de la Iaşi, dar nu ia măsuri notabile pentru a opri prigoana împotriva evreilor. Împreună cu Eugenia intrăm şi în intimitatea acestui mare scriitor român evreu, Mihail Sebastian, care refuză să se expatrieze şi încearcă să se salveze prin scris.

De altfel, în momentul cel mai cumplit al războiului, cînd avea loc bătălia de la Stalingrad, el scria piesa “Steaua fără nume”, o tulburătoare poveste de dragoste. E ca şi cum, prin tandreţe, poate instinctiv, Mihail Sebastian se opunea barbariei. Personajul de ficţiune Eugenia este extrem de credibil prin frămîntările ei. Ea îi reproşează lui Mihail Sebastian inacţiunea, faptul că nu intră în rezistenţă. De altfel Eugenia optează pînă la urmă pentru acţiune şi încearcă să ia legătura cu comuniştii, la ora aceea în ilegalitate, care organizau sabotaje şi chiar atacuri împotriva unor şefi miliari germani şi români.

V.D.: Alte personaje secundare apar în roman, prezente de altfel şi în “Jurnalul” lui Mihail Sebastian. Sunt nume care fac parte din “panteonul” literaturii române: Emil Cioran, Mircea Eliade, Camil Petrescu, Antoine Bibesco… La ora aceea, însă, mulţi dintre ei n-au văzut unde se ascundea răul…

M.V.: Am avut într-adevăr acest sentiment cintind atît “Jurnalul” lui Mihail Sebastian cît şi romanul lui Lionel Duroy. Cîţiva dintre scriitorii cu care “ne mîndrim” cel mai mult au scris şi au spus între 1935 şi 1944 lucruri inadmisibile. Omul rămîne însă o fiinţă contradictorie, francezii au şi ei exemple de mari scriitori care nu au avut însă şi o înaltă atitudine morală. Un caz ar fi Louis-Ferdinand Céline. Este pur şi simplu dureros să afli că Eliade şi Cioran erau fascinaţi de Hitler, sau că un mare scriitor precum Camil Petrescu se plîngea că nu i se "dădea şi lui" una din casele expropriate de la evrei la Bucureşti…

Tulburătoare este în acest roman şi dilema familiei Rădulescu. Atît mama cît şi tatăl Eugeniei sunt de fapt antisemiţi, ambii consideră că în România evreii sunt, citez, "nişte profitori" şi că n-ar fi trebuit să li se dea cetăţenia după al primul război mondial. In momentul pogromului, însă, familia Rădulescu salvează şi găzduieşte o familie de evrei. De fapt, antisemitismul acestei familii este unul să-i spunem (în limbajul de azi) de tip "soft", este o familie căreia nu îi plac evreii dar în nici un caz acceptă barbariile comise împotriva lor.

Pentru a încheia, aş spune că acest roman trebuie să ajungă numaidecît, prin traducere, la publicul românesc. Lectura sa, în România, va lăsa însă deseori şi un gust amar. Dar aceasta este şi dorinţa lui Lionel Duroy: de a-i face pe oameni să reflecteze şi, acolo unde este cazul, să-şi asume istoria. 

 

“Eugenia” de Lionel Duroy, Editura Julliard, cronica de carte cu Vasile Damian si Matei Visniec