Xi Jinping va deveni oare un nou “împărat roşu"?

dans_la_tete_de_xi_jinping_0.jpg

 Coperta cartii "In capul lui Xi Jinping" de François Bougon, publicata la Editura Actes Sud.
Coperta cartii "In capul lui Xi Jinping" de François Bougon, publicata la Editura Actes Sud.
Image source: 
credif foto: Actes Sud

"Împăratul roşu" - este sintagma la care recurge cotidianului Le Figaro analizînd modificarea constituţională din China, care îi deschide preşedintelui Xi Jinping perspectiva de a rămîne şef al statului pe viaţă. Un subiect care a devenit titlu de primă pagină în toată lumea, dar nu şi în presa chineză, controlată îndeaproape de Partidul Comunist Chinez.

În vîrstă de 64 de ani, Xi Jinping ar fi trebuit să cedeze puterea în 2023. Acum însă, în virtutea modificării constituţionale, poate candida la preşedinţia ţării de cîte ori doreşte, ceea ce înseamnă practic o revenire la epoca lui Mao, a cultului personalităţii şi a puterii dicreţionare. Corespondenţii agenţiei France Presse la Pekin arată că respectiva modificare constituţională a fost făcută cu o oarecare abilitate.

Modificarea statutului prezidenţial pare a fi doar un punct din seria mai largă de 21 de articole nou introduse în Constituţie. Fără îndoială, autorităţile au vrut ca "şocul" măsurii principale să fie atenuat, să nu provoace prea multe valuri în interior. Printre altele, în Constituţie este introdus un articol legat de "gîndirea lui Xi Jinping", precum şi un altul legat de "rolul conducător al Partidului Comunist Chinez".

In presa oficială nu se spune că Xi Jinping va putea rămîne acum preşedinte pe viaţă, ci că a fost "ameliorat sistemul de manadate prezidenţiale". O "ameliorare" care suscită însă numeroase nelinişti în Asia precum şi pe alte continente. In Vietnam, în Japonia, în India, în Australia, dar şi în Statele Unite precum şi în Europa responsabilii politici încearcă să descifreze proiectul politic şi geopolitic care se ascunde în spatele acestei perenizări a lui Xi Jinping la putere. Un proiect “imperial” fără îndoială, de instaurare a unei hegemonii chineze, în primul rînd în regiune şi poate la nivel mondial, dat fiind că ambiţiile Chinei sunt clare: de a devenit prima putere economică şi militară a lumii.

Numeroşi comentatori, dintre care unii citaţi de Le Figaro, afirmă că principiul după care se conduce China, cel puţin în zona Asia-Pacific este “divizează şi stăpîneşte”. Iar unii observatori ai scenei geopolitice mondiale cred că administraţia Trump îi facilitează lui Xi Jinping misiunea pe care şi-a asumat-o, dat fiind tentaţiile izolaţioniste ale Americii.

Cotidianul Le Monde analizează însă şi din alt punct de vedere dorinţa lui Xi Jinping de a rămîne preşedinte pe viaţă. Campania sa împotriva corupţiei i-a adus mulţi duşmani, ceea ce înseamnă că în 2023, cînd nu va mai fi la putere, Xi Jinping riscă să devină ţinta unor “răzbunări” sau “răfuieli” în sînul partidului. De unde concluzia că pentru Xi Jinping nu ar exista decît o singură cale: pentru a nu devenit vulnerabil după plecarea sa de la putere el este oarecum obligat să rămînă pe viaţă la putere. Iată o subtilitate orientală greu de acceptat de gîndirea occidentală şi de cei formaţi în spiritul valorilor democraţiei.

În China dispare în prezent o regulă care a permis, în ultimii 30 de ani, o tranziţie fără crize notabile, în interiorul partidului, de la economia planificată şi centralizată de tip comunist la o economie de piaţă, deschisă şi competitivă. Vechea gardă a partidului, care a răsuflat uşurată după moartea lui Mao, a decis de fapt că nimeni să nu rămînă la putere mai mult de zece ani. Ceea ce a permis şi existenţa unei conduceri colegiale.

Ar trebui însă precizat şi faptul că Xi Jinping nu este detestat de populaţie, dimpotrivă. El beneficiază de o reală popularitate, ca şi Vladimir Putin în ţara sa. Xi Jinping a ştiut să joace pe coarda naţionalistă şi să-şi mobilizeze concetăţenii într-o vast program de “regenerare a naţiunii chineze”. Chinezilor li s-a spus mereu că odată cu Xi Jinping se încheie un secol de “umilinţe” îndurate de China din partea occidentalilor. După cum scrie Le Figaro, “o revanşă surdă hrăneşte puternica popularitate internă a preşedintelui”.

 

 

446

Facebook comments