Urme de pesticide în fructele și legumele francezilor

interiorul_unui_pavilion_de_fructe_si_legume_a_pietei_din_rungis_in_apropiere_de_paris_franta.jpg

Interiorul unui pavilion de fructe si legume a pietei din Rungis, în apropiere de Paris, Franta
Interiorul unui pavilion de fructe si legume a pietei din Rungis, în apropiere de Paris, Franta
Image source: 
RFI/Clémence Denavit

Cu patru zile înainte de deschiderea Salonului Agriculturii din Paris, un ONG cere guvernului să reducă utilizarea pesticidelor în agricultura tradițională. Strugurii și țelina sunt cele mai contaminate cu pesticide dintre fructele și legumele comercializate în Franța. 

Au fost analizate date recoltate timp de cinci ani. Ele arată că 73% din eșantioanele de fructe ne-bio analizate și 41% dintre legume sunt contaminate.

Mâncăm pesticide și cunoaștem exact alimentele prin care aceste substanțe toxice se regăsesc în farfuriile noastre.

ONG-ul intitulat Générations futures /Generații viitoare prezintă un vast raport asupra prezenței unor pesticide în 52 de fructe și legume care nu provin din agriculturi biologice și sunt destinate consumului în Franța.

Organizația – cunoscută pentru lupta sa împotriva produselor fitosanitare, nu a efectuat de această dată propriile teste pe legume și fructe ci a analizat datele oficiale ale Direcției Generale a Concurenței, Consumului și Antifraudei – organism care duce campanii de supraveghere a alimentelor, la nivelul supermarketurilor și a angrosiștilor.

S-au analizat datele culese într-o perioadă de cinci ani pentru a avea o imagine de ansamblu asupra a ceea ce mâncăm, mai exact 11 mii de eșantioane de legume și fructe. O muncă inedită chiar și în Franța.

Rezultatul: cele mai multe reziduuri de pesticide au fost depistate în struguri, clementine și mandarine, cireșe, grapefruit, căpșuni, nectarine, portocale, lămâi și mere. O cantitate mică de reziduri toxice au fost găsite și în avocado, kiwi, prune, banane.

Cel mai îngrijorător, aproximativ 3% dintre eșantioanele de fructe analizate prezentau un nivel de pesticide superior limitelor maximale stabilite de Uniunea Europeană, care variază în funcție de fiecare substanță activă și de aliment.

La capitolul legume – țelina este cea mai bogată în reziduri toxice, frunzele proaspete, ardeii, cartofi, fasolea păstăi și mazărea.

Să luăm ca exemplu mărul. Este fructul cel mai consumat de francezi. În medie, lui i se aplică 36 de tratamente fitosanitare pe an. Chiar și așa, se situează doar pe locul 8 în acest clasament al reziduurilor toxice care se regăsesc în el. Apoi, cartoful se află în clasament pe poziția a 7-a în ciuda celor 19 tratamente cu pesticide. Explicația oferită de specialiști: crește în pământ astfel că primește mai puține pesticide iar cea mai importantă parte a lor vor rămâne pe frunze ori pe sol.

ONG-ul cere acum ca la vânzarea acestor alimente să fie afișate pesticidele utilizate în cultura și în stocarea lor.

Aproape 40% dintre eșantionale ce au fost prelevate în 2016 conțineau mai multe pesticide diferite. Agenția Națională de Securitate Alimentară încearcă să determine în ce măsură toxicitatea pesticidelor crește atunci când ele sunt combinate.

Prin spălarea lor nu îndepărtăm prea multe substanțe chimice, explică experții francezi. Deoarece pesticidele nu sunt îndepărtate cu apă. Agricultorii ar trebui să trateze culturile lor după fiecare ploaie sau de fiecare dată după ce își udă plantele. O soluție ar fi descojirea lor.

ONG-ul francez Générations futures /Generații viitoare pledează în schimb pentru culturi biologice. Pe de o parte francezii au început să cumpere din ce în ce mai mult produse bio iar suprafețele cu agriculturi bio au început să crească.

Iar un studiu al ministerului agriculturii arată că între 2014 și 2015 , agricultorii au folosit din ce în ce mai puține pesticide. Franța însă a lansat în urmă cu 8 ani un plan general de reducere a utilizării acestor substanțe toxice. Dar chiar și așa Franța este unul dintre marii consumatori, alături de Spania, de produse fitosanitare din Europa. Agricultorii spun că ajutoarele pentru culturile bio fie au fost plafonate în ultimii ani fie au fost prost distribuite.